REGIMUL TRAIAN BĂSESCU – „STATUL MODERN” ŞI JUSTIŢIA DEPENDENT-OBEDIENTĂ – ÎNCOTRO ?

Organizatia pentru Apărarea Drepturilor Omului, „OADO”, este organizaţie neguvernamentală de interes naţional şi utilitate publică, specializată în problematica complexă a ceea ce înseamna cunoaşterea, promovarea şi apărarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum sunt ele stipulate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului de la 10 decembrie 1948. O.A.D.O a fost înfiinţată imediat după Revoluţia din 1989, în aprilie 1990, şi are ca scop promovarea principiilor Cartei ONU şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului în procesul de restaurare democratică şi de reforme economice şi sociale post-totalitare din România.

Organizaţia se manifestă activ atât în cadrul societăţii civile interne, cât şi internaţionale, păstrând o permanentă legătură cu instituţiile europene şi cu principalele organisme ONU implicate în promovarea drepturilor şi libertăţilor fiinţelor umane, fiind instituţie juridică de interes naţional şi utilitate publică, membru cu Statut Special Consultativ  al ONU–ECOSOC, cu reprezentant permanent la New York, Geneva şi Viena, membru Participativ al Consiliului Europei, cu reprezentant permanent la Strasbourg şi Bruxelles şi membru colectiv al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Chiar în aceste zile, naţiunea română dezbate un subiect cu o mare încărcătură emoţională privind activitatea şi faptele abominabile ale unor semeni de ai noştri, nesimţirea pe care o afişează toţi cei care ne-au controlat şi chinuit vieţile, desigur, cu complicitatea instituţiilor statului, care au găsit de cuviinţă să lase sub tăcere şi să acopere toţi torţionarii, criminalii şi călăii celor care au avut curajul să se opună regimului comunist şi dictatorilor, fie că s-a chemat Gheorghe Gheorghiu-Dej, fie Nicolae Ceauşescu,.

ORGANIZAŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI (OADO), vă prezintă un caz CUTREMURĂTOR, ŞOCANT şi EXPLOZIV din societatea noastră aşa-zis democratică, prin care Regimul Preşedintelui Traian BĂSESCU, la rândul lui complice al regimului comunist, pe care l-a slujit cu patimă, are neobrăzarea ca în 18 decembrie 2006, în Parlamentul României, într-un haos de nedescris declanşat, doar de faţadă, de partidul lui Corneliu Vadim Tudor, partidul securiştilor – PRM, să condamne comunismul, declarându-l ilegal, ilegitim şi criminal, făcând ulterior dovada certă că de fapt păstoreşte o justiţie total nereformată în 20 de ani de democraţie, ea fiind de fapt moştenitoarea şi continuatoarea celei pe care a avut-o DICTATORUL CEAUŞESCU, justiţie care indubitabil are aceleaşi apucături abuzive, obediente la comenzile şefului suprem, dând soluţii de-a dreptul bizare, fiind evident faptul că de cele mai multe ori exced legilor.

a). Este, ceea ce Doamna Lucia Hossu Longin, în capodopera vieţii domniei sale, pentru care s-a dedicat cu trup şi suflet, „MEMORIALUL DURERII”, în serialul 85, numea :

„FUGA CU VAPORUL DIN COMUNISM SPRE LUMEA LIBERĂ, în ziua de 15 martie 1985, când trebuia să fie reales cel mai iubit fiu al poporului, DICTATORUL CEAUŞESCU”.

Protagoniştii acestei curajoase şi nebuneşti încercări au fost Comandantul de cursă lungă Florentin Scaleţchi, cunoscut ca fiind cel mai tânăr comandant al lumii civilizate, la frageda vârstă de 26 de ani, dar şi ca şef al secţiei de votare de pe navă cu voturile duble la el în momentul evadării spre lumea liberă, şi Iancu Lucian, Directorul TEATRULUI NAŢIONAL DE DRAMĂ ŞI COMEDIE din Constanţa şi deputat în Marea Adunare Naţională.

Pentru ”îndrăzneala şi tupeul lor nemărginit” de-a ignora măsurile draconice de siguranţă impuse de dictator împotriva tuturor celor care refuzau să mai trăiască într-o mare închisoare cu gardurile la graniţele ţării, au fost exemplar pedepsiţi cu condamnări politice la moarte şi ani grei de închisoare. Comandantul navei „URICANI”, Florentin SCALEŢCHI a primit cea mai asptră pedeapsă, fiind condamnat de două ori la moarte, ba chiar simulându-se de două ori execuţia, ceea ce se şi întâmpla în mod real, alţi colegi de celulă fiind ulterior executaţi. A fost condamnat pentru complot în vederea trădării, subminării şi sabotării societăţii comuniste din Republica Socialistă România.

b). După 5 (cinci) ani petrecuţi în temniţele de exterminare ale DICTATORULUI, în regim de condamnat la moarte şi recluziune totală în închisorile Poarta Albă, Rahova, Jilava, Galaţi, Iaşi şi temuta Aiud, în 22 decembrie ’89, la cererea expresă a revoluţionarilor făcută la Televiziunea Română de curând liberă, deţinuţii politici din închisoarea Aiud au fost eliberaţi şi cooptaţi în noile structuri de conducere ale ţării, comandantul Scaleţchi fiind numit Vicepreşedinte al Comisiei juridice, legislative şi  drepturilor omului.

c). La sfârşitul lunii ianuarie 1990, imediat după momentul Revoluţiei, aceeaşi justiţie încă în rezonanţa ei comunistă, face din nou ceea ce ştia cel mai bine, adică un nou abuz, printr-o golănie tipică statului totalitar şi anume : La Curtea Supremă de Justiţie se rejudecă, în regim de maximă urgenţă, Sentinţa din 1985 şi, deşi toate cele 4 (patru) fapte pentru care au fost condamnaţi au fost dezincriminate de noua putere, totuşi, ca să se justifice cei 5 (cinci) ani petrecuţi după gratii de aceşti deţinuţi politici şi ca nu cumva cineva să fie tras la răspundere şi să plătească, la „mica înţelegere”, se găseşte o faptă de abuz în serviciu şi complicitate la această infracţiune şi îi condamnă la 5 (cinci) ani de închisoare cu executare, la care se aplică Decretul de amnistiere şi graţiere  al Dictatorului din ianuarie 1988, având drept consecinţă imediată recunoaşterea de către noua Justiţie că în perioada din ianuarie 1985 până în decembrie 1989, domniile lor, Iancu Lucian şi Florentin Scaleţchi au fost deţinuţi ilegal, prin lipsire de libertate.

Procesul are multe hibe şi ilegalităţi. A fost făcut fără prezenţa „inculpaţilor”, care au fost citaţi la fostele domicilii pe care statul comunist român le confiscase la data condamnării din 1985 şi le şi vânduse, deşi nu aveau voie. Conform legilor în vigoare de atunci, ele ar fi intrat în venituri şi bunuri neprevăzute la stat. Mai mult, nu vi se pare suspect faptul că procurorul instanţei de fond, colonelul de justiţie VIRCA VASILE, cel care a susţinut, a cerut şi a obţinut condamnarea la moarte a lui Florentin Scaleţchi, este acelaşi care cere, susţine şi obţine respingerea recursului în ceea ce priveşte condamnarea la moarte şi, tot el, nu pierde ocazia –  pentru a se scuza şi să-şi salveze pielea, să fie în instanţa Curţii Supreme de Justiţie, când, mai ceva decât fariseii, îi declară  eroi naţionali şi luptători anticomunişti.

d). Simţămintele şi părerile actualului Preşedinte Traian Băsescu faţă de acest act istoric de mare curaj, dar şi de suferinţa îndurată în cei 5 ani de gulag comunist de către Iancu Lucian şi Scaleţchi Florentin, le găsim într-un interviu dat în revista mondenă VIP, în aprilie 1995, pe vremea când actualul ocupant de la Cotroceni era deputat de Vaslui.

e). La doi ani după ce Traian Băsescu câştigă alegerile Prezidenţiale şi, în semn de împăcare şi de glorificare, sperând să fie trecut în panoplia de eroi ai neamului, în 18 martie 2006, în şedinţa solemnă din Parlamentul României, condamnă comunismul, declarându-l ilegal, ilegitim şi criminal, urmând ca tot ce derivă din această asumare politică să fie pus în aplicare ulterior acestui moment istoric.

S-a dovedit ulterior că de fapt a fost şi a rămas o simplă declaraţie demagogică, fără efecte juridice, menită să prostească poporul şi să-l inducă în eroare cu false promisiuni pentru următoarea votare, mai precis, Referendumul din 19 mai 2007, stratagemă care i-a reuşit !

Ce a rămas în urma acestui moment care s-a dorit a fi istoric, a fost că torţionarii, criminalii şi călăii foştilor deţinuţi politici din 1945 şi până în decembrie 1989, au fost în continuare protejaţi, în timp ce victimele lor au fost definitiv lăsate uitării şi pradă ignorării statului pe care îl gestionează Băsescu Traian.

Lăsându-se păcăliţi de cuvintele pline de minciună şi perversitate din discursul Preşedintelui, cu o naivitate de neînţeles, la scurt timp protagoniştii noştri fac o cerere legală Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, de REVIZUIRE a dosarului penal din 17 martie 1985, invocându-se drept temei de susţinere a acestei căi de atac extraordinar tocmai condamnarea comunismului de curând asumată prin vocea Preşedintelui statului român. Drept urmare, în data de 28 august 2007, Tribunalul Militar Bucureşti admite în principiu, suspendă motivat în tot executarea hotărârii supuse revizuirii, stabilind şi termen pentru rejudecarea cauzei.

Bieţii oameni, în august 2007, în ignoranţa, naivitatea  şi încrederea de nezdruncinat în justiţia română, nu aveau de unde să ştie că de fapt va începe un nou calvar dezastruos, cu bătăi de joc, cu zile pierdute pe la zeci de instanţe, cu nenumărate drumuri la instanţe din Bucureşti şi Constanţa. S-a crezut, cum ar fi fost firesc, că  întregul proces va fi reluat de la momentul „zero”, adică 17 martie 1985, când nava mineralier URICANI, pe care o conducea Comandantul de cursă lungă Scaleţchi, a revenit în portul Constanţa, cu audierea tuturor părţilor implicate, dar şi al martorilor oculari la momentul respectiv, cu cereri de expertize. În schimb, aceşti amărâţi sunt supuşi din nou interogatoriilor a 6 (şase) instanţe de judecată, în diferite trepte jurisdicţionale de fond, apel şi recurs în – ghiciţi câţi ani !?! – în 4 ani de zile.

Stupefacţia totală a fost generată de instanţa Tribunalului Constanţa, care, răspunzând unei comenzi politice venite, aproape sigur, din laboratoarele Cotrocenilor, a dat verdictul de confirmare a legalităţii condamnărilor la moarte şi a celorlalte condamnări de ani grei de temniţă,  din 25 martie 1985, şi confiscarea totală a averilor.

Astfel, această instanţă de fond, confirmată de instanţa de apel şi apoi de ÎCCJ, prin soluţia de respingere a revizuirii ca fiind netemeinică, ne trimite din nou în faţa plutonului de execuţie – noroc că la 31 decembrie 1989 condamnarea la moarte a fost abrogată, ca un cadou făcut poporului român în numele Revoluţiei.

Halal ţară, naţiune !!!

Ce poate fi mai edificator cu privire la faptul că ACTUALA JUSTIŢIE, patronată de Preşedintele BĂSESCU TRAIAN, este la fel de nemernică precum aceea stăpânită de criminalul DICTATOR CEAUŞESCU ?

f). În aceste condiţii persistă nişte întrebări la care nu ştiu dacă poate cineva să ne dea un răspuns convingător :

1.Când a dat dovadă de seriozitate Preşedintele Băsescu ? Atunci când a denunţat şi a scos în afara legii comunismul, sau când a uitat că a atras responsabilitatea statului în sluţionarea acestor grave probleme, prin chemarea în faţa legii şi pedepsirea torţionarilor, călăilor şi criminalilor faţă de deţinuţii politici din perioada 1945 – 22 decembrie 1989 ?

2. Unde sunt torţionarii ultimei perioade de regim ceauşist, deşi sunt nominalizaţi de victimele lor. Perioada de tristă amintire a anilor ’80, încheiată la 22 decembrie 1989, când a fost posibilă eliberarea deţinuţilor politici doar printr-o Revoluţie, cu vărsare de sânge şi mii de morţi.

3.Poate vreţi să ştiţi ce fac în aceste clipe protagoniştii acestei sinistre, ilegale şi abuzive condamnări !?!

-Iancu Lucian, fostul director al Teatrului naţional de dramă şi comedie Constanţa, este un fost deţinut politic, un luptător cu merite deosebite, un pensionar cu o pensie de 1500 lei, care încă nu se bucură de recunoştinţa de care ar fi trebuit să aibă parte.

-Referitor la fostul Comandant de navă, fostul condamnat la moarte, care, după Revoluţie, s-a dedicat cu trup şi suflet luptei pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului în calitatea sa de Preşedinte fondator al OADO, fiind cunoscut ca luptător activ împotriva abuzurilor Regimului Băsescu – Macovei, a fost aruncat din nou după gratii printr-un simulacru de proces, prin nerespectarea hotărârii Curţii Constituţionale, deciziei Comisiilor Parlamentului, legilor naţionale şi internaţionale, omeniei şi bunului simţ ce ar trebui să statueze relaţiile interumane.

Vă rugăm să verificaţi toate aceste aspecte şi veţi constata prin propriile dvs. „simţuri” că toate SUNT ÎNTRU TOTUL ADEVĂRATE !

OADO nădăjduieşte că, aşa cum niciodată nu e prea târziu, a venit momentul ca şi corpul judecătorilor să dea o şansă acestei ţări, prin însuşi actul de justiţie, de care şi-au bătut joc atâta şi atâta amar de vreme.

Am primit la sediul central OADO din partea domnului Prof.univ.dr. Florentin Scaleţchi, aflat în închisoarea de maximă siguranţă Rahova, trei poezii, pe care ne roagă să le publicăm :

SĂ-ŢI FIE RUŞINE, TRAIANE !!!

 

Eu sunt primul tău vinovat,

TRAIANE !!!

Doar ne-ai îndemnat, nu-i aşa,

să ne sacrificăm pentru România !

Spune-i Europei că m-ai prins.

Bucură-te, cât mai ai timp să o faci, lângă fetele tale.

Fă ceea ce nu a făcut

nici Ceauşescu,

EXECUTĂ-MĂ, FRATE

EXECUTĂ-MĂ, ZEUS !

Ia-o înaintea Justiţiei Divine !

Azi-noapte

Dumnezeu a coborât în noua mea celulă

şi m-a întrebat din nou :

Eşti vinovat ?

Eu am privit

în depărtarea vieţii mele,

până spre tinereţe,

şi chiar mai departe,

 către copilărie,

şi i-am spus :

Nu, Doamne, nu sunt vinovat.

Nimeni de pe lume nu are voie

să pretindă că sunt vinovat

pentru că am iubit încă de tânăr

libertatea şi oamenii.

Nu libertatea mea,

ci a celorlalţi,

chiar libertatea ţării mele,

Doamne !

Eu ? Ce contez eu ?

Ce contează viaţa mea ?

De aceea

nu m-am ferit niciodată,

să plătesc chiar cu libertatea

dragostea mea pentru libertate.

De aceea

am fost gata să plătesc

chiar şi cu viaţa

faptul că mi-a păsat

de viaţa celorlalţi.

Totuşi,

cred că sunt foarte vinovat

de uşurinţa cu care m-am lăsat minţit

de credinţa că, în sfârşit, trăiesc

în lumea pe care am visat-o,

în ţara pe care am visat-o

şi mi-am dorit-o atât de mult,

printre oamenii pe care mereu i-am visat.

Iată că ţara mea.

are din nou nevoie

de libertatea mea,

mai mult decât au fetele mele

de 10 şi 18 ani,

mai mult decât au prietenii mei,

mai  mult decât am eu însumi !

După sărbătorile Pascale,

vor veni şi sărbătorile de iarnă

şi ţara mea,

pentru că am iubit-o şi o iubesc,

pentru că i-am apărat

dreptul la libertate şi speranţă,

pentru că m-am târât în genunchi

în faţa morţii,

ca s-o văd scăpată

de umilinţe şi tiranie,

îmi face cadou,

pentru a treia oară în viaţă

o pereche de cătuşe,

spre cinstea ta,

TRAIANE !!!

şi a băsiştilor tăi

care o conduc,

şi a morarilor şi codruţelor

care macină

la moara justiţiei

comenzi politice

în loc de grăunţe !

Draga şi scumpa mea Românie,

spune-i lui Traian

şi tuturor celor

care se joacă de-a democraţia,

călcându-ţi sufletul şi inocenţa

în picioare,

că, oricât de perverşi ar fi,

ei ştiu sigur

că eu nu pot fi vinovat

pentru milioanele de oameni

care mor de foame.

Traiane,

nu ai dreptul să dai vine pe mine

pentru părinţii care nu au ce pune

copiilor în ghiozdan

atunci când pleacă la şcoală.

Nimeni nu mă poate găsi vinovat,

nici măcar Traian,

pentru frigul din şcoli.

Sigur nu sunt vinovat

pentru bătrânii care stau la coadă

în farmacii.

Nu pot fi vinovat

pentru disperarea şi umilinţa

din sălile instanţelor de judecată.

Nu eu sunt vinovat

pentru cei aruncaţi în stradă

din casele pe care le-au pierdut

la judecata strâmbă din ţara mea,

aşa cum mi s-a întâmplat şi mie.

Ce vină am eu

pentru miile de tineri

care pleacă în străinătate ?

Nu am să fiu niciodată vinovat

că ţăranii primesc nişte pensii de mizerie.

Oare ce vină am eu,

care nu am lucrat niciodată la stat

de la Revoluţie încoace,

pentru preţul mare de gaze,

pentru munca la negru,

pentru milioanele de şomeri,

pentru minciunile politicienilor

din campaniile electorale ?

Ca să nu mai vorbesc

de bolile ce omoară mii de copii.

Ca să nu mai vorbesc

de condiţiile mizerabile din spitale.

Ca să nu mai vorbesc

de nesiguranţa de pe străzi

şi despre morţii din trafic,

şi de milioanele de oameni

pe care nu-i ascultă nimeni

oricâtă dreptate ar avea

şi oricât de mare ar fi durerea

care îi pune pe drumuri.

Oare de ce aş fi eu vinovat

pentru că România, de ani de zile,

nu e dorită şi primită în Spaţiul Schengen ?

Poate pentru că, din zona Societăţii civile,

am susţinut-o permanent !!!

Dar, totuşi, TRAIANE,

eu şi numai eu

sunt inamicul public nr. 1

pentru scumpa mea ţară.

Într-o zi,

penrtru că sunt un biet muritor,

cu certitudine

se va face dreptate !

Atunci o să v-ajungă din urmă

condamnarea mea

de acum aproape trei decenii.

Dar poate că acum

unul dintre mercenarii plutonului de execuţie

chiar va avea glonţ pe ţeavă

şi chiar va apăsa pe trăgaci !

 Atunci nu se va teme nimeni de mine,

nici măcar tu sau nepoţii tăi,

TRAIANE !!!

Atunci nu va mai trebui

să mi se bage pumnul în gură

ca să tac.

Atunci n-o să mai fie nevoie de cătuşe

ca să fiu ţinut departe

de ochii trişti ai fetiţelor mele,

care mă cheamă

să fiu alături de ele !

Eu sunt primul tău vinovat,

TRAIANE !!!

Doar ne-ai îndemnat, nu-i aşa,

să ne sacrificăm pentru România !

Spune-i Europei că m-ai prins.

Bucură-te, cât mai ai timp să o faci, lângă fetele tale.

Fă ceea ce nu a făcut

nici Ceauşescu,

EXECUTĂ-MĂ, FRATE

EXECUTĂ-MĂ, ZEUS !

Ia-o înaintea Justiţiei Divine !

Ar fi păcat să nu ai şi tu

o viaţă fericită.

Dar să ştiţi că,  în faţa lui Dumnezeu

şi a ta, iubita mea ţară,

eu nu am fost şi nici nu sunt vinovat

de toate nenorocirile şi crimele

pe care le-au făcut alţii, cu suflete mefistofelice.

Ceea ce ştiu azi

e că mi s-a luat libertatea,

dar nu şi curajul

de a lupta pentru ea.

Mi s-a tăvălit sufletul şi numele

pentru a nu ştiu câta oară

prin noroi,

dar nu şi credinţa

în binele celor mulţi,

nu şi ideile pentru care,

iată,

mă cer singur la moarte.

Pentru că numai aşa

pot fi cuminţit.

Pentru că numai aşa

n-o să mai reprezint un pericol.

Pentru că numai aşa

într-o zi,

unui fost marinar,

întâmplător coleg cu mine,

dar muritor ca şi mine,

i se va face poate ruşine,

măcar şi pentru faptul

că o dată în viaţă

am făcut tot ce a fost posibil,

să îl ajut.

Aşa că trageţi din toate părţile,

lichidaţi-mă.

Foooooc  !

Cu o menţiune,

pe care aş fi vrut să o uit,

dar nu pot :

Să-ţi fie ruşine, TRAIANE !

Cât mai faci umbră pe acest pământ ?

Să-ţi fie ruşine

pentru tot ce-ai făcut tu,

s-au ai lăsat să facă alţii,

acoliţi sub umbrela ta

de PREŞEDIDNTE !!!

 

 

ALERGARE PRIN FOC

 

Întrucât data execuţiei se amână

De pe o zi pe alta

Cei din plutonul de execuţie

Şedeau în aşteptare.

La fel şi eu condamnatul la moarte.

Era vara, ne aflam cu toţii

În curtea interioară a închisorii

La umbra unui salcâm bătrân.

Cum ajunsese salcâmul

La puşcărie nu ştia nimeni.

Cert este că era condamnat

Pe viaţă de vreme

Ce prinsese rădăcini acolo.

Mai erau împreună cu noi

Un felcer tânăr

Care trebuia la o adică să constate decesul,

Un preot ca să-mi facă mai uşoară

Plecarea la cer,

Şi doi brancardieri

Care urmau să-mi ducă leşul la groapă

După ce se termină toată treaba.

Pentru că ne plictiseam,

Pentru că era cald

Şi pentru că execuţia se tot amâna,

Am început să ne povestim

Pe rând vieţile.

Nimic mai frumos

Şi mai înălţător decât să vorbeşti

despre viaţă în aşteptarea morţii

care tot întârzie !

e ca un joc de barbut

ca o alergare cu tălpile goale

printr-un foc ce arde

când mocnit

când cu vânătaie.

 

 

 MOARTEA ARE, CÂTEODATĂ,  SENTIMENTE

 

Eu am privit moartea

În ochi.

M-am conversat cu ea

Despre vrute şi nevrute.

Am întrebat-o de ai ei.

Apoi,

Fără să-mi tremure glasul,

Fără să-mi lăcrimeze ochii,

I-am spus :

-Putem merge, sunt gata !

Dar ea mi-a întors spatele

Şi a plecat

De una singură.

Sunt sigur, de atunci,

Că moartea are câteodată

Sentimente.

Ba chiar mai multe

Decât oamenii !

 

CONSILIUL DIRECTOR O.A.D.O.

 

                    Av. Ion COSTEI             

                    Av. Daniel CARAMAN

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: