ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR, OAIA NEAGRĂ A MINISTERULUI DE RESORT

Spuneam la început că dintotdeauna Sistemul Penitenciar al României a fost oaia neagră a diferitelor ministere din care a făcut parte.

După Revoluţie, penitenciarele au trecut în subordinea Ministerului Justiţiei. În afară de faptul că şi-a schimbat „stăpânul”, nu s-a întâmplat mare lucru, bucurându-se de acelaşi tratament – ultima pe lista priorităţilor ministerului !!.

Se cerea reformă urgentă, dar cu cine o făceai şi în ce minister, cu ce logistică, câtă dorinţă exista în susţinerea acestei restructurări, a unei schimbări din temelie a întregului sistem, de ce legislaţie se dispunea şi câţi din cei implicaţi doreau cu adevărat o reformă reală ?

S-a ratat un moment mare, cel al Revoluţiei din decembrie 1989, când, noua conducere a acestei ţări scăpate de dictatura comunistă, a făcut un cadou întregii naţiuni române, la 31 decembrie 1989, când s-a elaborat şi adoptat o lege prin care se abroga condamnarea la moarte. Eram vicepreşedintele Comisiei legislative, juridice şi a drepturilor omului şi am lucrat la elaborarea ei. Vă daţi seama ce-am simţit, gândindu-mă că doar cu cu 5 ani în urmă eram condamnat de două ori la moarte, iar acum contrasemnam o asemenea lege a CFSN.

S-a ratat însă momentul reformei totale.

Toţi cei care erau în penitenciare în decembrie 1989 fuseseră arestaţi, judecaţi şi condamnaţi de regimul comunist. Odată cu căderea dictaturii, cred că ar fi trebuit golite închisorile, ca un cadou, dar şi o nouă perspectivă pentru toţi cei care au greşit faţă de acea societate bolnavă.

Nu s-a înţeles ce mult ar fi însemnat un astfel de semnal la acel moment, atât pentru deţinuţi şi familiile lor, cât şi pentru întreg personalul penitenciarelor.

Sigur, nu a existat voinţă politică şi cum erau multe alte priorităţi înaintea celor din închisori şi ale angajaţilor lor, mulţi ani nu s-a făcut nimic.

S-au cârpit pe ici-pe colo, le-au mai cosmetizat cu aceeaşi logistică uzată moral şi dezastruos de învechită şi, cel mai grav, cu aceleaşi legi comuniste de executare a pedepselor (Legea nr.65 din 1966) şi acelaşi personal, îmbătrânit şi cu mentalităţi specifice sistemului în care s-au format şi au activat, în totală contradicţie cu perioada nouă de timp pe care o trăiam după 22 Decembrie ’89. Dacă închisorile ar fi fost golite şi s-ar fi dorit cu adevărat o reformă, două lucruri majore ar fi trebuit făcute:

1. Să se constate stadiul de degradare al clădirilor, compatibilităţile cu un sistem nou şi o nouă concepţie acceptată  în privinţa  modului de executare a pedepselor, renunţarea la un sistem punitiv  exagerat şi umilitor..

2. Poate cel mai important, schimbarea mentalităţii celor care se ocupă cu custodia deţinuţilor. Pentru asta, cei circa 12.500 de angajaţi ai actualei Administraţii Naţionale a Penitenciarelor trebuiau îmbarcaţi în trenuri, în autobuze şi trimişi la schimburi de experienţă prin toate ţările cu democraţii consolidate din Europa sau din lume, având în vedere de la ce norme plecam noi şi unde ne doream să ajungem, în acest domeniu deja sensibil şi în ţara noastră.

Dar nu trebuie să uităm ce atmosferă predomina în politica românească, cine erau noii conducători ai ţării, ce îşi doreau ei, încotro îndreptau România, cu ce probleme se confrunta naţiunea, ce era de schimbat, care au fost şi erau frustrările populaţiei, care era lista cu priorităţi, cine ştia cum arată democraţia, cine vroia să cedeze puterea, câţi îşi doreau cu adevărat schimbarea profundă a tuturor instituţiilor statului, cu ce fonduri.

Şi,  cel mai important, să nu uităm de factorul uman, acelaşi care timp de 50 de ani de comunism a fost educat să urască capitalismul şi conceptul de proprietate, dar mai ales să nu respecte demnitatea şi drepturile  fundamentale ale fiinţei umane.

Cu un Ion Iliescu dispus la schimbări de tip Glasnost şi Perestroika, cu o conducere provenită din linia a doua şi a treia a PCR, cu o securitate infiltrată în toate partidele politice. şi ele la rândul lor părţi din fostul partid comunist, cu o politică consecventă de apropiere şi reapropiere de colosul sovietic, în niciun caz de valorile democraţiei NATO şi de UE, un tratat de prietenie cu Uniunea Sovietică a lui Gorbaciov, coleg de facultate al comunistului cu faţă umană Iliescu, cu 7 mineriade, dar mai ales cu o masă nouă de oameni care au înţeles în fel şi chip  democraţia, pe o recesiune economică şi o inflaţie adusă în pragul colapsului, chiar e de înţeles de ce azi, după atâţia ani de la revoluţie, încă vorbim doar de cosmetizări în acest sistem, de o degradare morală şi materială fără seamăn.

Sistemul penitenciar încă are la bază  o concepţie şi o gândire învechită, păguboasă care nu are nimic de-a face cu prezentul pe care îl trăim şi cu etapa istorică la care ne aflăm, toată această situaţie fiind secondată de multitudinea de noi infracţiuni într-o economie de piaţă  care de fapt poate fi numită „de junglă”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: