„POPULAŢIA” ETEROGENĂ DIN ÎNCHISORI

Închisorile la ora actuală sunt pline de deţinuţi condamnaţi pentru că au furat sau au tâlhărit – mulţi cu violenţă, pentru violuri, omoruri din culpă sau prin cruzime, dar o mare parte din populaţia închisorilor, de vreo câţiva ani încoace, o reprezintă traficanţii de droguri cu risc ridicat şi consumatorii.

La capitolul traficanţi de droguri, mulţi dintre ei, din consumatori de doi bani (câte 1-2 grame), au devenit traficanţi.

Nu cred că greşesc cu nimic dacă apreciez că, în proporţie de 60 %, închisorile sunt pline cu cetăţeni români de etnie rromă, de analfabeţi, fără educaţie, proveniţi din familii defavorizate, dezmembrate, care la rândul lor au crescut şi trăit în zona infracţională. În aceste familii nu e o ruşine să fii infractor, ba chiar e o fală şi o laudă că ai făcut puşcărie, de câte ori ai fost arestat şi câţi ani ai făcut.

Asistenţa medicală este un paleativ, se face în dorul lelii, fără implicare, cu o lipsă permanentă de medicamente – că vorba aia, dacă nu sunt medicamente pentru pensionari, copii, bolnavi cronic, de ce ar exista pentru unii care sunt paria societăţii –  fără instrumentar, actul medical se face în încăperi meschine, murdare, cu mobilier mai de grabă antic, decât nou, cu medici şi asistenţi care arată jalnic, parcă adaptaţi întregii atmosfere şi mizerii care apasă închisorile în acest moment.

Nu există nici un fel de aparatură, mai mult sau mai puţin modernă, în afară de un simplu tensiometru care, de regulă, este proprietatea personală a cadrelor medicale. Cât despre măşti şi mănuşi de protecţie, lenjerie curată, nici vorbă !

Bolile în închisori sunt din cauza indolenţei manifestate de administraţiile lor. Cum să nu existe boli într-un spaţiu supraaglomerat, murdar, plin de păduchi, ploşniţe, gândaci de bucătărie, muşte, şobolani de toate mărimile, în funcţie de „generaţie”, până la dimensiunea unei pisici, dar şi pisici şi câini nevaccinaţi.

Cum să nu existe boli când într-un mod iresponsabil pui, de-a valma, în aceeaşi celulă unul bolnav de cancer cu unul bolnav de SIDA, cu unul bolnav de sifilis sau TBC, o boală venerică de piele sau tot felul de boli cu transmitere directă ?  Cum să nu fie boli când nu există nici un fel de aerisire, de ventilare, când se distribuie apă cu diverse impurităţi, mergând de la mici microorganisme,  până la viermi de diverse mărimi ?

Cum să nu te îmbolnăveşti când la temperaturi cu minus nu se dă un gram de căldură şi nu există nici un fel de izolare termică, nici la ferestrele prin care bate vântul într-­o veselie şi nici la clădiri, clădiri vechi, care mai bine ar fi dărâmate decât a mai încerca să se facă cosmetizări ?.

Cum să nu te îmbolnăveşti când primeşti o mâncare ce seamănă cu lăturile mai degrabă, oamenii mănâncă şi ţin alimentele în condiţii total precare, încă primesc mâncare ca acum sute de ani în urmă, pe o vizetă sau uşiţă infectr, pline de microbi, se mănâncă în paturi, lângă WC, nu există un loc de depozitare a alimentelor, un frigider, lucru care determină uşor apariţia de boli intestinale, prin ingurgitarea de alimente alterate pe care s-au plimbat tot felul de gândaci şi insecte ?

De ceva vreme în unele penitenciare directorii au permis introducerea şi permanentizarea unor frigidere, atât de utile în aceste stabilimente.

Pe principiul bine cunoscut – câte bordeie, atâtea obiceiuri –  aşa se întâmplă şi în sistemul administraţiei penitenciarelor : aceeaşi reglementarea are rezolvare diferită în unităţile subordonate. Ca de obicei, omul sfinţeşte locul !!.

Dacă s-ar face o simplă analiză organoleptică a acestor alimente, s-ar constata un lucru groaznic şi îngrijorător pentru un sistem responsabil,respectiv,  ce infecţii pot să mănânce oamenii ! Oare cine se face răspunzător de asemenea catastrofe ecologice ?.

Cum să nu se îmbolnăvească oamenii, dacă ei sunt băgaţi alandala,  unii care nu au „văzut” apa decât rareori,  de două-trei ori pe an, alături de alţii care sunt aproape obsedaţi  de igiena corporală; unii cu  diverse înclinaţii

Sexuale, sau  unii care îşi petrec o viaţă în puşcării şi îşi fac un fel de existenţă din asta, bolnavi psihic, lângă oameni normali ? Pe aceştia din urmă îi condamnaţi la o nouă sentinţă – aceea de a rezista şi suferi lângă asemenea indivizi !

Cum să nu se îmbolnăvească deţinuţii dacă ei sunt puşi în celule, indiferent de gradul de cultură, de pregătire, de infracţiune, determinând tensiuni fără seamăn, adevărate drame umane ?.

Cum să nu-ţi crape inima, să nu ţi se ridice tensiunea, dacă simpla cerere de a fi dus la consult e tratată cu indiferenţă, dispreţ şi ignoranţă, că vorba aia, nu te-am adus noi aici, şi după unii, nu noi te-am îmbolnăvit, de parcă boala o porneşti şi o opreşti când vrei tu, sau e un lucru care ţine de voinţa ta şi nu de elementele exterioare care duc la această stare de anormalitate ? Nu am întâlnit încă oameni normali la cap să vrea să fie bolnavi, să ia medicamente, să se opereze, să îşi dorească suferinţa.

Consecinţă a îmbolnăvirii, este cerinţa crescândă de servicii de asistenţă medicală şi tratament medicamentos, care sunt totdeauna infinit mai mari decât simple atitudini de implicare în organizarea şi punerea la punct a unui program de implementare a cerinţele de igienă fireşti, care ar duce la eliminarea tuturor disfuncţiilor şi incompatibilităţilor, desigur, dacă cineva ar dori cu adevărat să ia taurul de coarne şi să stopeze „hemoragia” de fonduri destinate medicamentelor.

Dar se pare că nu interesează pe nimeni acest lucru, nici pe foştii şi nici pe actualii factori de decizie, care nu au cunoscut şi nu cunosc în mod real acest sistem vetust, plin de nereguli, infernul de lângă noi, ascuns în spatele porţilor şi zidurilor mari şi înalte ale închisorilor. E mult mai simplu şi mai uşor să nu te implici,  să nu faci nimic, căci vor fi mult mai puţini cei care o să te critice, decât cei care o să te linguşească şi să te laude, fericiţi că nu s-a întâmplat nimic notabil în viaţa lor.

Există însă ceva care ar trebui urgent făcut şi anume, prezenţa cadrelor medicale la efectuarea de controale, cât mai dese şi responsabile, în celule, în spaţiile unde se pregăteşte mâncarea şi se depozitează alimentele, în zonele unde există aglomerări de deţinuţi, precum la sectorul vizită sau locul pentru vizită intimă.

Devine absolut necesară o prezenţă mai activă a cadrelor medicale în viaţa zilnică a deţinuţilor, dacă se doreşte o ameliorare a situaţiei medicale atât de precare, a igienei care lasă de dorit.

Învăţământul se rezumă la o simplă întrebare opţională adresată deţinuţilor, nicidecum obligativitatea ca analfabeţii, care sunt cu grămada, să urmeze măcar cursurile  şcolii elementare. Totul e lăsat la libera apreciere şi acceptare a celor care vor acest lucru. Nimeni nu-şi bate capul pentru a-i convinge şi a-i determina să facă acest lucru. E mult mai comod şi nici nu creează probleme.

Bibliotecile sunt adevărate muzee, dotate cu cărţi vechi şi foarte vechi, în marea lor majoritate fiind obţinute în urma unor donaţii şi care nu prea sunt accesate, neexistând şanse reale de a putea ajunge la ele, dar şi lipsa unui material cu adevărat interesant, înnoit, care să trezească realul interes al cititorului. Toate acestea fac din aceste încăperi orice numai biblioteci – în adevăratul sens al cuvântului –  nu.

Orele de recuperare fizică, de sport, de mişcare, se desfăşoară numai la comanda unora care sunt puşi să se ocupe cu această activitate, o dată pe săptămână, circa o oră. Ea se face pe terenuri improvizate sau în săli de sport, mai mult folosite de către cadrele penitenciarului decât de deţinuţi.

Aşa, ca o şmecherie ieftină, de multe ori şi această oră de sport la care au dreptul deţinuţii, putea fi anulată oricând de  „băieţii deştepţi”, dacă aşa aveau ei chef. Cum se procedează ? Simplu ! Vine gardianul la ora 8 dimineaţa, când nici nu te-ai trezit bine, şi eşti invitat să ieşi la fotbal, evident ca să refuzi aşa ceva şi, ca să prevină  o eventuală reclamaţie, te pun să semnezi că ai refuzat.

Gândiţi-vă că persoana pusă să facă acest program în ziua respectivă, îşi continuă invitaţia la aceeaşi oră la alte celule unde, evident, întâlneşte aceeaşi reacţie de respingere şi, uite cum, la orele 08.30  programul  sportiv a fost încheiat şi totul era rezolvat: ei au vrut să respecte programul sportiv, dar  deţinuţii au refuzat „oferta” de bună-voie şi nesiliţi de nimeni..

Ducerile şi aducerile de la instanţe sunt un adevărat calvar, oamenii sunt îngrămădiţi ca vitele în spaţii meschine, indiferent de infracţiune, de boala pe care o au fiecare dintre ei, dacă e sau nu fumător, dacă există răfuieli între ei, de parcă s-ar dori un scandal, o tentativă de crimă, indiferent de gradul de cultură, indiferent dacă sunt trecuţi la categoria periculoşi, agresivi sau predispuşi la evadare.

Transportul se face cu maşini vechi de zeci de ani, care de mult ar fi trebuit casate, înghesuiţi unii peste alţii ca oile în turmă, pe bănci de lemn, într-o mizerie cum rar poţi întâlni, fără aerisire, unde din cauza fumului uneori nici nu te mai vezi unul cu altul. Transportul este un infern, care nu are nimic de-a face cu anul 2013, anul în care trăim.

Odată ajunşi la aresturile instanţelor, nimic nu se schimbă, aceeaşi bătaie de joc, aceeaşi înghesuială, cu aşteptări înainte şi după ce eşti dus în faţa instanţei, unde obligatoriu eşti încătuşat, fără restricţie, deşi normele UE interzic a pune cătuşe decât doar celor care sunt cunoscuţi cu antecedente agresive sau de evadare. Desigur, nu există satisfacţie dacă nu există puţină umilire şi înjosire a demnităţii umane.

Dacă în ziua respectivă ai stabilită instanţa după-amiază, nu interesează pe nimeni să fii dus atunci când trebuie, eşti sculat de la 5 dimineaţa şi ţinut nemâncat, nebăut, chinuit pe bănci de fier, bine fezandat să poţi răspunde în faţa instanţei şi să fii atent la desfăşurarea procesului. E tot ce poate fi mai rău, mai obositor, mai chinuitor.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: