VINOVATUL DE SERVICIU – Lupta de clasă s-a relansat cu aceleaşi metode şi slogane comuniste

        Odată ajuns la Geneva şi primit ca un adevărat  “Erou” de oameni cărora nu le venea să creadă prin câtă umilinţă şi suferinţă am putut să trec în ultimii ani de viaţă, adică în cei 5 ani petrecuţi în închisoriile exterminării comuniste din România, în regim de condamnat la moarte şi recluziune totală, am început cu adevărat să realizez ce înseamnă să fii liber. Să aveţi în vedere că, totuşi, am fost eliberat din celebra închisoare politică Aiud, de pe aşa-zisa “ Zarcă”,  în 22 Decembrie1989. Cei de acolo s-au îngrozit când au auzit că mai bine de 4 (patru) ani am fost nevoit să trăiesc permanent cu lanţuri ţigăneşti (adică fiare  bătute cu nituri) la mâini şi la picioare, care aveau o greutate de 28 kg. Faptul că, am stat singur timp de 2 ani într-o celulă cu dimensiunea de 3x2x4.5 m, care nu avea geam, nu avea pat şi nici toaleta şi nimeni nu vorbea cu tine, a făcut să reprezint pentru ei un erou din scene apocaliptice. Aceşti oameni au rămas sideraţi de ce tratament ni s-a aplica în închisori nouă, deţinuţilor politici, şi se întrebau retoric, cum de am rezistat şi nu am rămas cu sechele psihice  !?!. Am fost solicitat să dau interviuri, plătite, la diverse canale celebre de radio şi televiziune din Europa de Vest, pentru a face dezvăluiri despre atrocităţile prin care au trecut cu adevarat românii în timpul regimului dictatorial al lui Ceauşescu, atrocităţi care timp de zeci de ani au fost ascunse lumii de propaganda comunistă. Erau interesaţi şi de „cozile de topor” şi despre toţi aceia care, cu maximă obedienţă, l-au servit pe dictator fără ca vreodată să se considere cumva vinovaţi de ce societatea strâmbă şi ineptă au creat, fără regretul că inclusiv copiii lor vor trăi într-o mare închisoare cu zidurile la graniţa ţării, în foame, frig şi lipsă de demnitate umană, cărora li s-a furat definitiv, chiar de către părinţii lor, şansa unei vieţi decente şi protejate de stat. Toate aceste au fost posibile  numai şi numai din cauza „activiştilor” de o obtuzitate crasă, care aplicau exerciţiul puterii  implacabil prin intermediul preţioaselor indicaţii de partid întocmai cum erau transmise de la centru, o putere abuzivă şi discreţionară, care au putut să impună o societate bolnavă. Ciuma comunistă o simţeai peste tot !

        Tot  aici la Geneva m-am întâlnit cu Preşedintele PNŢ-CD – Corneliu Coposu, împreună cu care am avut mai multe întrevederi  cu diaspora românească, dar şi la diferite conferinţe de presă în care ni se cerea să prezentăm situaţia socio-politică din România şi, desigur, invariant, noi amănunte despre Revoluţia din Decembrie’89, care a avut nenumarate victime. Şi cei de acolo, dar şi domnul Coposu, şi-ar fi dorit ca ţara să fie condusă de cei care luptaseră şi suferiseră din cauza comunismului, aşa cum se întâmplase în Polonia, Cehoslovacia sau chiar în Bulgaria, care l-au adus pe fostul rege Simeon şi l-au înscaunat în fotoliul de Premier. Am fost cu dl. Coposu la  Versoix- Elveţia, reşedinţa  Regelui Mihai, pe care l-am invitat în ţară după 45 de ani de când o părăsise după abdicarea forţată. A fost o invitaţie nedorită însă de puterea din România care se înscaunase după 22 Decembrie’89.

        Am uitat să vă relatez că fusesem numit de conducerea PNT-CD un fel de Ministru de Externe, cu misiunea de a armoniza politica externă a partidului cu diaspora românească şi, în acelaşi timp, atragerea de fonduri şi logistică în vederea susţinerii partidului, ceea ce am şi făcut cu brio.

         Numai ca în România puterea fusese confiscată definitiv tot de comunişti, de data asta de unii cu „faţa umană” şi care, vezi doamne, n-au fost niciodată de acord cu nebuniile şi tâmpeniile zilnice ale dictatorului. Ce-ţi trebuie ca  să „pui mâna pe putere” ? Ion Iliescu s-a aflat în faţa unui popor izolat de restul lumii timp de 45 de ani, prins în degringolada noilor evenimente, total debusolat, cu gândul permanent la un nou om providenţial – un nou tătuc, speriat de aceeaşi propagandă de tip comunist care îl „avertiza” că i se vinde ţara la capitalişti, (ceea ce avea de altfel să se întâmple câţiva ani mai târziu),  un popor  lipsit de exerciţiul democratic al votului, dar mai ales inconştient de câtă forţă poate avea  fiecare individ în parte prin votul lui în  a-şi alege conducatorul. Aceasta era starea naţiunii atunci când românii au fost chemaţi la votul popular democrat şi liber din 11 mai 1990.!! De altfel sloganul “Nu ne vindem ţara” a fost împărtaşit, de la Ion Iliescu şi până la ultimul propagandist al tânarului partid al FSN. Cântăreţii de curte până mai ieri ai lui Ceauşescu au devenit imediat cei mai buni aplaudaci şi propagandişti ai lui Ion Iliescu, care în unele cazuri, din acelaşi exces de zel,  chiar au  intrat şi ei în acest  partid.

        În aceeaşi perioadă, întorşi din diasporă, oameni care şi-au petrecut tinereţea în închisorile comuniste, după o aşteptare de 45 de ani, au venit să pună umărul la democratizarea României, la transformarea ei, crezând că vor putea crea un stat capitalist modern şi puternic. Oamenii aceştia, precum regele Mihai, sau Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu, au fost primiţi cu ostilitate de o naţiune care îşi pierduse busola şi normalitatea, lucru de altfel bine exploatat de noua propagandă comunistă.

        Bătrâna şandramă comunistă, cum îl numea un contemporan în viaţă pe Ion Iliescu, în toată această perioadă preelectorală a acţionat după scenarii pe care le cunoştea foarte bine încă din tinereţe. Relevant pentru noi toţi a fost episodul cu Regele Mihai.  Vă mai aduceţi aminte, dragii mei compatrioţi, imaginile  terifiante  cu Exelenţa Sa, care era oprit la aeroport şi izgonit din ţară ca un infractor de drept comun ?

       La primele alegeri libere din România, candidaţii proveniţi din partidele politice istorice erau în marea lor majoritate destul de bătrâni, necunoscuţi de populaţie, fără surse materiale pentru viaţa lor de zi cu zi, şi cu atât mai mult pentru o campanie electorală intempestivă şi, cel mai important, fără acces la resursele bugetului consolidat al statului, aşa cum  avea FSN, care mai beneficia şi de susţinerea necondiţionată a tuturor instituţiilor statului şi a întregii logistici. Cred, totuşi, că decisiv a fost faptul că, primele alegeri “LIBERE” din România au fost oragnizate de cei care în 22 Decembrie ’89 au reuşit să confişte revoluţia poporului şi au preluat în totalitate conducerea statului, pe care ştiau să o facă foarte bine. Şi o făceau şi acum în acelaşi stil stalinist, la fel ca pe vremea Dictatorului. În definitiv ce se putea schimba în  mentalitatea şi caracterul unor oameni ataşaţi trecutului, în numai 4 luni de zile de la revoluţie încoace? Comuniştii cu faţa umană, reeşapaţi, cu ajutorul major al unei  singure televiziuni naţionale – Televiziunea Română, devenită chipurile liberă,  au câştigat fără drept de apel alegerile parlamentare şi prezidenţiale cu un scor zdrobitor de 82%  din sufragiul celor care s-au prezentat la vot.

        S-au găsit,  ca de fiecare dată, după un  scenariu bine ticluit în laboratoarele fostei securităţi, şi vinovaţii de serviciu ai eşecului alegerilor din primăvara lui ’90 al partidelor istorice. Ei se aflau în  aşa-zisa opoziţie, în persoana celor care aici, în ţară, s-au opus comunismului, care au trăit perioada exterminării de la Canal şi au îndurat teroarea securistă, dar şi a acelora care au avut neobrăzarea să  îndrăznească să fugă din marea închisoare „România”, să trăiască în occident, departe de atrocităţile comunismului, fără să fie prezenţi la dezvoltarea multilaterală a ţării sub conducătorul iubit.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: