VINOVATUL DE SERVICIU -O asociere perversă, forţată şi chiar monstruoasă, între Dictatorul Ceauşescu şi MONSENIORUL COPOSU

Cu imaginea ţării puternic şifonată în întreaga lume, Ion Iliescu şi camarila lui reuşesc să dea o lovitură aproape distrugătoare pluripartitismului şi să reîntoarcă societatea românească la partidul unic şi economia centralizată, ca în comunism.

         Numai izolarea impusă de Vest şi lipsa oricărui dialog cu ţările occidentului cred că a speriat puterea de la Bucureşti de nu a mers mai departe cu eliminarea definitivă a partidelor istorice, a opoziţiei şi a dorinţei românilor de democraţie.

         În aceste momente fierbinţi apare fenomenul Piaţa Universităţii, care va şicana mult timp puterea cantonată la Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni. Prin cererile lor, făcute acestei puteri, de a admite o Românie cu mai multe televiziuni, cei din Piaţa Universităţii au făcut posibil realizarea unui pas mare pentru democraţie şi statul de drept.

         Dar să revenim la momentul 13-15 iunie 1990, după începutul de democraţie din România, urmare a Revoluţiei din Decembrie ’89. Felicitările adresate minerilor care, vezi Doamne, au salvat ţara de la anarhie, de către Preşedintele proaspăt ales Ion Iliescu, nu au fost primite cu acelaşi entuziasm de familiile care îşi plângeau morţii sau, în cel mai bun caz, îşi păzeau prin spitale răniţii ca urmare a atrocităţilor produse tocmai de cei felicitaţi.

         Cine erau, totuşi, vinovaţi de morţii, răniţii şi de distrugerile materiale provocate în urma evenimentelor din 13-15 iunie ?

         Vezidoamne, ei nu trebuie căutaţi în niciun caz în rândul celor care i-au chemat la Bucureşti, a celor care le-au permis şi le-au înlesnit să facă acest lucru, a celor care s-au implicat direct în înăbuşirea sângeroasă a demonstranţilor şi, obligatoriu, niciodată în echipa care a dat lovitura de graţie opoziţiei  şi tocmai a triumfat împotriva celor care au avut îndrăzneala şi obrăznicia să le ceară şi să le impună să părăsească puterea pe care o obţinuseră prin „alegeri libere”.

Aceeaşi propagandă de tip comunist a făcut front comun şi a condamnat şi înfierat cu mânie proletară orice atentat la putere, indiferent dacă era sau nu legitimă, oferind publicului larg scenarii, care mai de care mai aberante, despre prezentul şi viitorul României. În loc să-i trimită la stâlpul infamiei pe toţi cei care au atentat la viaţa oamenilor, la stabilitatea instituţiilor statului, la ordinea publică, la siguranţa cetăţenilor, ei i-au elogiat şi le-au adus osanale, care mai de care mai penibile, acelora care încălcaseră orice norme de civilizaţie prin folosirea celor mai empirice mijloace de exterminare – BÂTA sau COADA DE TOPOR, întocmai ceea ce erau şi ei – nişte instrumente rudimentare !

Cum să-l critici pe Ion Iliescu, Preşedintele în exerciţiu, sau cum să-l critici pe Miron Cozma, liderul minerilor din Valea Jiului, când el a apărat onoarea şi puterea lui Ion Iliescu prin lovituri sub centură date opoziţiei ?

Nu pot uita imaginile în oglindă între momentul în care era coborât din TAB dictatorul Nicolae Ceauşescu şi imortalizarea momentului când era coborât, dintr-un TAB identic, liderul opoziţiei din România, fostul şi celebrul deţinut politic, Preşedintele PNŢ-CD, Monseniorul Corneliu Coposu ! Nimic mai pervers decât asocierea acestor două imagini, într-o succesiune repetată la unica televiziune a românilor (o asociere forţată între Ceauşescu şi Coposu, adică două personaje „nocive” pentru noi), o propagandă deşănţată, menită să inducă cetăţenilor mesajul subliminal al pericolului capitalismului şi schimbărilor de orice fel.

Cum să spui că Ion Iliescu a omorât oameni ? Nu, oamenii au fost omorâţi de organele de ordine, de parcă maiorul GABOR îşi apăra propia casă şi nu sediul Guvernului când a făcut uz de armă în cazul Frumuşanu şi Crăiniceanu ! Nu, oamnii au fost omorâţi de minerii fără nume!

Constatând că li se vând tot felul de poveşti care nu au nimic de-a face cu realitatea, încercări de diversiune şi obturări de adevăr, oamenii, disperaţi, s-au constituit în asociaţii şi grupuri de presiune împotriva puterii, încercând astfel să-i găsească cu adevărat pe cei vinovaţi şi nu fantome şi astfel a apărut Asociaţia Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Eram la numai 5 luni de la momentul 22 Decembrie 1989, când în România au fost peste o mie de morţi, pe care i-au înghesuit într-un cimitir al eroilor neamului, fără să găsim un singur vinovat pentru acest genocid.

Se pare că, deşi nu la distanţă mare de timp, românii erau puşi în faţa aceleiaşi realităţi a „vinovaţilor fără vină”.

Se repeta scenariul conform căruia „românii erau ocupaţi de români”, ca în 1945, când comuniştii îi rădeau pe liberali şi ţărănişti şi apoi au înfundat cu ei închisorile sau îi trimiteau în lagărele de muncă silnică din întreaga ţară şi, în special, în lagărul de exterminare de la Canal.

Unde oare ar trebui să identificăm deosebirea dintre cele două perioade, la 45 de ani diferenţă, ţinând cont şi de faptul că se afirmă mereu că umanitatea este în plină ascensiune tehnologică şi socială ?

Se pare, totuşi, că fiinţa umană a cunoscut mult mai puţine schimbări ca mod de gândire şi manifestare în raport cu semenii ei.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: