VINOVATUL DE SERVICIU – Desfiinţarea mitului mineriadelor

După ce v-am purtat prin aventura propriei mele vieţi, timp în care în două rânduri, la o diferenţă de 17 ani între prima şi a doua perioadă şi de 24 de ani distanţă faţă de prima perioadă şi situaţia de acum, am ajuns “vinovatul de serviciu” al acestei naţiuni, voi face un remember al desfiinţării, probabil pentru mult timp, al mitului rău al mineriadelor.

Fiecare guvernare, indiferent cât de bună sau proastă a fost, a avut ceva cu care a reuşit să intre în paginile instoriei. Bunăoară, Guvernarea CDR + PD şi Preşedenţia domnului Emil Constantinescu, deşi a avut multiple sincope şi neîmpliniri, stângăcii de neadmis în sectorul economic, totuşi, prin luarea deciziei de a permite avioanelor NATO drept de survol deasupra României în drumul lor de a bombarda Serbia, a netezit drumul spre o structură militară selectă, în urma căruia vinovatul de serviciu a fost găsit în persoana ultra-naţionalistului sârb, Preşedinte al Serbiei, Slobodan Milošević. Cea de-a doua mare decizie a mandatului lor a fost aceea de a pune punct cu orice chip ameninţărilor repetate ale “terorii negre” aflate sub conducerea unui personaj de tristă amintire, sindicalistul Miron Cozma. După revolta de la Costeşti a urmat pacea de la Mânăstirea Cozia făcută între Radu Vasile – Premierul României din acea perioadă (am avut vreo trei premieri în mandatul CDR + PD şi anume, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu) şi acest personaj malefic, o brută,  care, prin atitudinea lui şi a ortacilor săi, total anticivică şi imorală, a distrus pentru o perioadă lungă de timp imaginea României şi a românilor în lume. Finalul mineriadei s-a consumat odată cu înfrângerea de la Stoeneşti, concretizată cu arestarea şi punerea aceluiaşi individ şi a adjuncţilor lui sub acuzaţia deosebit de gravă de subminare a puterii de stat. Arestarea a fost făcută de către trupele de jandarmi din subordinea Generalului Tudor Cerapin şi  Generalului George Velicu.

Concret, evenimentele s-au desfăşurat cu următoarele acţiuni destabilizatoare şi incendiare pentru această naţiune, şi în următoarea succesiune. :

După ce şi-au petrecut în linişte sărbătorile şi mini-vacanţa de iarnă, la îndemnul lui Miron Cozma, în ziua de 4 ianuarie 1999, minerii au intrat în grevă generală. Totul a pornit de la decizia Guvernului de a închide minele Dalja, Bărbăţeni şi Câmpu lui Neag. Greviştii, aflaţi la ultima grevă de importanţă naţională, au întocmit o listă de revendicări, printre care se aflau: menţinerea în activitate a celor trei mine, plata la zi a salariilor şi, nu în ultimul rând, acordarea a doua hectare de pământ şi 10.000 de dolari fiecărui miner care va mai fi disponibilizat. După mai multe runde de negocieri purtate la Petroşani între liderii greviştilor şi reprezentanţii Guvernului, toate eşuate,  Miron Cozma a luat decizia de a pleca cu toţi minerii spre Bucureşti. Astfel, în dimineaţa zilei de 18 ianuarie, circa 10.000 de ortaci au plecat, vrând-nevrând, pe jos, către Capitală. Marea victorie „minerească” a fost înregistrată 3 zile mai târziu la Costeşti, unde aproximativ 3.000 de jandarmi au fost luaţi prizonieri de către cei aproape 25.000 de mineri şi „alte categorii sociale”, strânse pe drum de ortacii plecaţi din Valea Jiului. După înfrângerea suferită de către forţele de ordine la Costeşti, Gavril Dejeu, ministrul de interne de atunci, şi-a pierdut fotoliul, locul său fiind ocupat de Dudu Ionescu, care l-a destituit imediat pe generalul Gheorghe Lupu, coordonatorul trupelor de la Bumbeşti-Jiu şi Costeşti.

Ultimul pas al mineriadei demarate în data de 4 ianuarie 1999 l-a reprezentat semnarea „Păcii de la Cozia”, dar pentru că înţelegerile făcute prin acest pact nu au fost respectate, liderul minerilor şi-a schimbat opţiunea şi, de această dată, Miron Cozma avea în plan parcurgerea întregului traseu, urmărind să dea o lovitură puterii de la acea vreme.

Minerii s-au îmbarcat în 50 de autobuze în zorii zilei de 17 februarie. Primul baraj al forțelor de ordine, aflat în dreptul localității Brădești, judeţul Dolj, a fost depășit de către protestatari. La ora 5 a dimineții, marșul a fost oprit de către forțele de ordine la Stoenești, judeţul Olt. Au fost distruse autobuzele, iar minerii au fost atacați cu grenade   lacrimogene și loviți violent. Conform unor surse neoficiale, în încăierare și-au pierdut viața 15 mineri. Miron Cozma a încercat să se refugieze în localitatea Caracal, însă a fost capturat pe drum. El a fost arestat la ora 9 a aceleiași zile, alături de 500 de mineri.

Finalul a fost dramatic:  minele au fost închise, liderii minerilor (chiar şi cei de conjunctură) au fost arestaţi, disponibilizările au continuat, iar cele 10.000 de dolari şi 2 hectare de pământ au rămas la stadiul de simplă promisiune, iar pedepsele au fost şi ele pe măsură. În timp ce Miron Cozma a încasat 10 de ani de puşcărie, „locotenenţii” săi, respectiv Romeo Beja, Vasile Lupu, Constantin Cretan şi Dorin Loiş, au primit câte 5 ani de închisoare pentru subminarea puterii de stat. Singurul care nu a făcut nici măcar o singura zi de temniţă este Romeo Beja, care a fugit din ţară imediat dupa ce instanţa a dat sentinţa. Conform rechizitoriului întocmit de organele de cercetare, în timpul celei de-a cincea (şi ultima) mineriade (18-22 ianuarie 1999), au fost aduse pagube de 130 miliarde de lei vechi Ministerului de Interne, Ministerului Transporturilor şi Ministerului Industriilor. Au avut loc confruntari violente între poliţişti, jandarmi şi mineri pe traseul Petrosani – Bumbesti – Târgu Jiu – Costesti – Râmnicu-Valcea – Mănăstirea Cozia. Peste 300 de persoane au fost agresate, printre acestea aflându-se şi oameni ai legii.

Ce se poate spune cu certitudine este că Mineriada din 1999 condusă de Miron Cozma a fost o lovitură de stat eşuată.

Fostul Preşedinte al României, Emil Constantinescu, în puţine cuvinte, a spus aproape tot despre ce putea să însemne pentru ţară această ultimă mineriadă şi anume – „Dacă lovitura de stat care avea în vizor în primul rând pe Preşedintele României… ar fi reuşit, în acest moment România nu ar fi fost nici în NATO, nici în UE şi în mod categoric ar fi fost într-o situaţie chiar de dezintegrare”.

Totuşi, deşi au fost morţi, am avut mari distrugeri şi ne-am compromis imaginea de ţată şi naţiune, singurul vinovat de serviciu rămas în memoria populaţiei a fost minerul Miron Cozma, deşi deciziile lui de multe ori au fost influenţate de politicienii potenţi ai vremii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: