RAPORTUL OADO, CAPITOLUL II – RECIDIVISTUL LA LIBERTATE SCALEŢCHI

La vremuri atipice, protagonişti atipici. Vremurile plus minus 2000 în România nu sunt, de fapt, chiar atipice, pentru că şi un personaj de-al lui Shakespeare vedea ca “timpul şi-a ieşit din tatani”, iar românul ştie de totdeauna că dreptatea umbla cu capul spart. Scriitorul Brătescu-Voineşti spunea că “dacă te-ai hotărât să spui adevărul, pregateşte-te de suferinţă”.

Florentin Scaleţchi a fost un tânăr comandant de navă care, nu pentru că ar fi murit de foame ori nu s-ar fi “realizat”, a făcut gestul spectaculos de a ieşi din România la libertate cu un vapor, iar după 1989, în loc “să se cuminţească”, “i s-a cam urcat libertatea la cap” (din nou), cum observa, cu dispreţ, un procuror. 

Total atipic, ce mai. Nu ştiu să mai fi fost arestat cineva pentru “delictul de libertate” şi înainte, şi după 1989. Recidivist singular, acest Scaleţchi, care semnează constant prof. univ. dr., chiar şi când face literatura, pentru ca să nu se uite ca nu e un zurbagiu sau infractor oarecare, de drept comun, ci un Robin Hood temeinic şcolit în ale drepturilor omului şi mereu cu legea în mână. Dara lui prin lume, dramatica, pe care o numeşte “Jocul Vieţii şi al Morţii” în titlul scenariului de film publicat de curând la Editura Bren, nu e una de razvrătit oarecare, ci de luptător motivat şi lucid, mereu atent şi în cunoştinţă de cauză când e vorba de libertăţi şi fărădelegi, de demnitate umană şi samvolnicii.

Pe vremea lui Ceauşescu s-a încercat anihilarea lui, dar nu prin împuşcare, ci prin împingere la nebunie sau măcar la abandonarea propriului crez, căci i s-a simulat de doua ori execuţia.

Pe vremea noastra, a democraţiei, i s-a instrumentat compromiterea totală, ca preşedinte de organizaţie importanta pentru drepturile omului, dar şi ca simplu cetăţean onorabil. Mama sa implora “Nu-mi omorâţi copilul!”, copilul sau va întreba, peste ani, “Unde eşti, tati?”.

Doua replici, adevărate, care-i rezuma viaţa (povestita, şi ea, în doua volume autobiografice).

Viaţa lui e mai bogată, mai complicată şi mai subtil nuanţată ca în propria relatare livresca şi merita un alt scenariu pe acest scenariu, unul pe măsură. Pentru ca doar un film bine facut, autentic până la ultimul detaliu de decor şi de lumina poate arăta marelui public, de fapt semenilor lui, adevăratul personaj, cel real, dar ieşit din tipare, care e Scaleţchi. 

 Un fel de Monte Cristo, dar, iarăşi, altfel. Edmond Dantes a devenit erou fără voia lui, nu a riscat ceva când a ajuns în temniţa.

Scaleţchi a stiut ce risca pentru a vesti ca în România nu e libertate.

Unul a stat mai mult întemnitat, celalalt mai putin, dar i se pregătea moartea. Şi, mai ales, primul şi-a făcut singur dreptate, ieşind în libertate, prin răzbunare, celalalt nu s-a răzbunat, ci s-a dedicat denunţării şi stavilirii încălcării drepurilor omului de către chiar cei puşi să împartă dreptatea, după lege. Uimeşte, însă, la amandoi, vitalitatea, tenacitatea, voinţa de a dovedi şi repune pe făgaş adevărul şi legea bună. “O astfel de poveste nu se uită niciodată!”, este replica finala a personajului Scaleţchi în scenariul literar al autorului Scaleţchi.

Unei astfel de poveşti, revin, i se cuvine filmul pe care-l merită, căci destinul protagonistului ei de cursă lungă, şi la propriu şi la figurat, nu trebuie să rămână într-o aură premeditat aburită de diverşi.

Iar pentru aceasta, Florentin Scaleţchi mai are de dus bătălii.

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: