SALVAŢI SPORTUL ROMÂNESC !

De ce sportul ? De ce o naţiune cu o existenţă tumultuoasă şi plină de efervescenţă şi emulaţie, dar mereu nesigură, ca o mare agitată, ar avea nevoie, ca să nu se înece, să se agaţe de sport, ca de un fir de pai ? Cine mai e România noastră, cu ce am putea noi, românii, să mai scoatem capul într-o lume în care nu mai suntem de mult în cărţi ? Cei care suntem puşi la “…şi alţii”, noi, care am devenit în viziunea mondialilor adevăraţi sclavi pe plantaţie, noi, care ne facem că votăm ca apoi să  ne pună alţii conducătorii. Nouă, cărora ne aşează tot ei bazele lor militare pe unde vor şi nu vor, pe care ne urecheză FMI-ul că nu mâncăm frumos şi dăm pe haine. După care ne aruncă un os de ros pentru care ne îndatorează zeci de ani. Ce mai suntem noi în lumea asta mare ? În ce cotlon se mai găseşte măcar o parte din mândria noastră ?

              În 2004 la Olimpiada de la Atena, când gimnastele noastre au cucerit medaliile de aur, steagul tricolor s-a înălţat deasupra celor ale Statelor Unite şi Rusiei. În anii 70-80 toate fetiţele Planetei  doreau să fie Nadia Comăneci. Foarte mulţi oameni au aflat atunci despre existenţa României. Exemplele, destule de altfel, ne-au scos pentru câteva momente ţara din anonimat sau, mai mult decât atât, au schimbat în favoarea noastră o imagine compromisă de  greşeli de altă natură. Foarte mulţi  români şi foarte mulţi din afară  admit că sportul ar putea face cât toate ambasadele noastre la un loc. Putem astfel să întărim identitatea naţiunii, putem transmite tuturor că, într-adevăr, în jurul Carpaţilor există România.

Nu contestă nimeni că  mai avem şi alte realizări. Stau mărturie premiile uriaşe din industria cinematografiei. Nu este la îndemâna  oricui să câştige Palm D’or sau Ursul de aur. Avem un popor talentat, care tot din cauza noastră se risipeşte prea uşor, fără să riposteze, fără să aibă tresăriri de orgoliu. Nu simţim pulsul Europei, al lumii şi, pe final, al nostru, nu înţelegem că nu putem să ne remarcăm în toate domeniile de activitate.

              Iar pentru a face sport la vârf, pentru a exploata calităţile performerilor noştri, în primul rând trebuie să ne intereseze. Să alocăm fonduri, să creăm strategii, proiecte de dezvoltare. Englezii, după ce au simţit pe teren propriu, la Olimpiadă, câte raţiuni de interes există în jurul fenomenului sportiv, au crescut fantastic bugetul formaţiunilor pentru selecţie şi pregătire. Sunt vremuri şi locuri, dintotdeauna, unde o investiţie de O SUTĂ de lei nu se pot bate cu 10.000, de exemplu. Talentul şi predispoziţia românilor noştri ar putea oarecum să atenueze din diferenţă. Dar nu de tot.

             Cu ce să începem ? Ar fi o singură reţetă. Guvernul nostru să revină la sentimente mai bune faţă de sport, cel de masă şi apoi cel de performanţă. Să introducă, în sfârşit, fenomenul acesta atât de uriaş pentru întreaga lume pe lista priorităţilor.

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: