ABUZUL DEMOCRATIEI, DICTATURI SI DICTATORI – U, LTIMA ORĂ : ROMÂNIA ARE, ÎN ANUL 2013, UN CONDAMNAT LA MOARTE, – expresie a unei justiţii independente şi a modernizării statului de drept –

Acest capitol este rezervat domnului Prof. Florentin Scaleţchi.
Spirit liber – veşnicul îndrăgostit de libertate Florentin Scaleţchi, acum aflat după gratii în închisoarea de maximă siguranţă Rahova, ne-a desemnat drept „mesagerul” gândurilor şi frământărilor lui sufleteşti, pe care le redăm ad litteram în paginile ce urmează.
*
* *

MOARTEA ARE, CÂTEODATĂ, SENTIMENTE

de Florentin SCALEŢCHI
deţinut politic

Eu am privit moartea
În ochi.
M-am conversat cu ea
Despre vrute şi nevrute.
Am întrebat-o de ai ei.
Apoi,
Fără să-mi tremure glasul,
Fără să-mi lăcrimeze ochii,
I-am spus :
-Putem merge, sunt gata !
Dar ea mi-a întors spatele
Şi a plecat
De una singură.
Sunt sigur, de atunci,
Că moartea are câteodată
Sentimente.
Ba chiar mai multe
Decât oamenii !

Încarcerat fiind în 27 februarie 2013, după ce mi-am adunat gândurile şi luând, în modul cel mai serios posibil, în considerare deciziile Tribunalului Bucureşti în Dosarul civil nr. 10353/3/2011, în Şedinţa civilă nr. 95 din 26.01.2011, confirmată prin Sentinţa de recurs nr. 658 din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care, referitor la condamnarea din 26 martie 1985, s-a “constat caracterul politic al condamnării”, adică cei 5 ani de închisoare executaţi în condiţii de exterminare totală mi-au fost FURAŢI din viaţă, am decis că este obligatoriu să fac ceva pentru propria mea libertate.
Cum, odată cu trecerea timpului, lupta pentru drepturile omului în România a devenit deosebit de periculoasă, domeniu în care am activat eu în ultimii 24 de ani, iar astrele mi-au fost nefavorabile, am avut neşansa istorică de a deveni, după 17 ani impecabili, plini de succese şi respect, victima unor noi abuzuri, în urma cărora, după o mascaradă de proces de numai două luni, am fost aruncat din nou în temniţă, pentru a executa o nouă pedeapsă de 6 ani din aceeaşi viaţă greu încercată, ca urmare a unei comenzi politice prezentate în cel de-al doilea capitol al acestei broşuri.
În cazul de faţă, am găsit de cuviinţă să fac o cerere legală la Tribunalul Bucureşti, de constatare la executare, prin care să pot face şi computarea, conform art.88 Cod penal, a celor 5 ani executaţi ca urmare a abuzului statului comunist, adică să constate că am executat la zi, ba chiar cu câteva luni mai mult, cei 6 ani de închisoare şi să fiu pus în libertate, beneficiind, nu de clemenţă, ci de ceea ce legea prevede.
Toate astea după ce, în paralel cu procesul care m-a adus în închisoare, am făcut şi REVIZUIREA aceleiaşi Sentinţe din 26 martie 1985, faptele de atunci devenind concurente cu cele de azi, ca urmare a acceptării în principiu şi suspendării în tot a instanţei şi reluându-se procesul de la zero în instanţa de fond.
Procesul de revizuire a durat 5 ani şi sentinţa a devenit definitivă după judecarea pe fond, apel şi recurs la ÎCCJ.
Tribunalul în schimb – din nou aflat sub presiunea şi ameninţarea DNA ca urmare a comenzilor politice venite de la Preşedinţie referitor la persoana mea, care “deranjez” foarte tare pe cineva – prin declararea ca netemeinică a cererii de revizuire, mi-a reconfirmat că sunt în continuare condamnat la moarte, cum de altfel deciseseră şi toate instanţele de la Revizuire şi, implicit, au confirmat faptul că statul comunist nu a dispărut niciodată !
În ceea mă priveşte, după această ultimă decizie a Tribunalului Bucureşti şi a motivării date în afara legii, am ajuns la o concluzie de-a dreptul halucinantă – Vreau să fiu executat ! Dacă nu mi-ar aparţine, n-aş fi crezut că în România cineva poate să tragă o astfel de concluzie în anul 2013 al mileniului III.
În mod paradoxal, a admite teza Tribunalului Bucureşti şi a Noii Securităţi = Parchetul DNA, ar însemna că de fapt ne aflăm în faţa unei hotărâri ce nu poate fi schimbată şi, legală şi temeinică fiind, aplicăm Codul de procedură penală : îl scăpăm pe Scaleţchi de detenţia rămasă şi, aplicându-i pedeapsa cea mai mare, nu le rămâne altceva de făcut decât să mă împuşte sau, ca să fie moartea mai originală, să mă spânzure, chiar dacă am fost declarat erou naţional şi recunoscut deţinut politic, chiar dacă, tot printr-o sentinţă judecătorească, s-a recunoscut că am fost condamnat politic – deci ilegal – şi am executat degeaba 5 ani de închisoare în regim de condamnat la moarte şi recluziune totală, chiar dacă am mai făcut şi Revizuire care, prin soluţia dată definitiv după 5 ani de procese, s-a pronunţat pe fond. De altfel, sentinţa dată în anul 2011 de Instanţa de fond, este o soluţie nouă de fond prin care Decizia Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti din 26 martie 1985 este din nou menţinută, conform art.405 alin.1 şi 2 C.p.p., deci, pe cale de consecinţă, eu, Florentin Scaleţchi, sunt din nou condamnat de două ori la moarte pentru complot în vederea trădării, subminării şi sabotării societăţii comuniste din Republica Socialistă România, deşi suntem în plin capitalism şi în aşa-zisa Românie – ţară membră ONU, NATO şi UE.
Dar, evident, trebuie să mă execute, chiar dacă faptele pentru care am fost condamnat sunt dezincriminate încă de acum 24 de ani.
E noaptea minţii ! Numai în România mileniului III Justiţia lui Traian Băsescu, a unor minţi bolnave, mai poate născoci asemenea aberaţii, monstruozităţi şi anomalii, pur şi simplu de neimaginat pentru un om normal.
Acest stat al lui Traian Băsescu îl relegitimizează pe DICTATORUL Nicolae CEAUŞESCU, cu regimul comunist şi crimele lui cu tot, în condiţiile în care la 31 decembie 1989 România a aborgat condamnarea la moarte, iar în 18 decembie 2006, Traian Băsescu a declarat comunismul în afara legii, calificându-l drept ilegal, ilegitim şi criminal, aceast “gest de mare curaj !?! ” dovedindu-se a nu fi altceva decât o sinistră farsă.
Cred că a venit momentul să le dau satisfacţie deplină acestor creaturi abjecte, motiv pentru care voi cere public reintroducerea pedepsei cu moartea (special pentru mine) şi executarea mea de urgenţă de către plutonul de execuţie, în faţa căruia am mai fost dus de două ori, cerere motivată de decizia primită ca umare a Revizuirii din 2007 şi a ultimei decizii a Tribunalului Bucureşti.
Azi sunt mai convins decât ieri şi probabil mai convins ca niciodată că a venit momentul să transmit public că vreau să înceteze acest calvar prin care trec de aproape 30 de ani, atât eu, cât şi cei apropiaţi mie şi să cer să fiu executat de plutonul de execuţie care va apare odată cu reintroducerea PEDEPSEI CU MOARTEA.
Cred că din poziţiile pe care le-am avut de fost condamnat la moarte în regimul comunist, de vicepreşedinte al Comisiei legislative, juridice şi a drepturilor omului, persoana care, din perspectiva propriei mele exprienţe, am determinat Consiliul Frontului Salvării Naţionale, din care făceam parte, ca în 31 decembrie 1989 să ofere „cadou” naţiunii române desfiinţarea din legislaţia noastră a condamnării la moarte, dar şi în calitate de contribuabil care şi azi este în continuare condamnat la moarte, am căderea morală să cer Guvernului, Parlamentului României şi Preşedinţiei ca, printr-un Refrendum naţional, să reinstituim ceva despre care credeam că românii nu-şi mai doresc niciodată, şi anume – Pedeapsa cu moartea – iar eu să fiu primul dintre cei executaţi, deoarce Justiţia română asta a hotărât în cazul meu.
Sper ca dispariţia mea dintre cei vii să nu fie inutilă, ci să aducă o schimbare de fond şi nu de formă, cum vedem că se întâmplă în România în ultimii 24 de ani.
O naţiune care nu a reuşit să schimbe nimic în legislaţia penală moştenită de la comunişti, rămânând la Codul penal şi Codul de procedură penală din anul 1969, spune aproape totul despre cât de greu ne este să înţelegem că lumea evoluează, că cerinţle sunt altele, că se doreşte o cale nouă, o gândire progresistă, că e nevoie de legi noi, care să-i protejeze şi să-i ajute pe oameni, nu să-i umilească şi să-i distrugă.
Răi au fost comunişti, răi sunt şi aceşti capitalişti pârâţi !
Ajuns la apogeul neputinţei de a înţelege această Justiţie abuzivă, perfidă şi profund imorală, a venit momentul suprem să-mi doresc şi să-mi venerez moartea „RECONFIRMATĂ DE ACTUALA JUSTIŢIE BĂSISTĂ”.
Vă rog, dragii mei compatrioţi, pe toţi cei care vă doriţi reintroducera pedepsei cu moartea în această ţară, să mă susţineţi şi să participaţi la referendum.

Vă mulţumesc !

PLUTONUL DE EXECUŢIE

de Florentin SCALEŢCHI
deţinut politic

Simpatici,
Foarte simpatici băieţii ăştia
Din plutonul de execuţie !
Tocmai mă legaseră la ochi
Şi se pregăteau
Să apese pe trăgaci,
Când a sunat goarna libertăţii.
Au ratat la milimetru
Şansa de a fi ultimul lor împuşcat.
Şi pentru că au rămas
Dintr-odată pe drumuri,
I-am luat,
Pe băieţii din plutonul de execuţie
La mine acasă.
Îi aşez zilnic cu mine la masă.
Ascultăm împreună muzică,
Udăm florile
Şi vorbim despre poezie.
Adevărul e că nu pot trăi fără ei.
Din când în când,
Ca să ne distrăm,
Eu mă aşez cu spatele la zid
Şi ei ţintesc cu gloanţe imaginare
Asupra mea.
Gust cu maximă emoţie momentul !
Băieţii din plutonul de execuţie
Îşi fac cu tragere de inimă datoria.
Doamne, ce ne mai distrăm !
Râdem împreună
Ca smintiţii….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: