EU, CEL DINTR-O VIATA VIITOARE – JURNAL DE CELULA

06 ianuarie 2007 – sâmbătă

marea sărbătoare – BOBOTEAZA

 

07.00. – O zi însorită de iarnă, ca un început de primăvară, zi care contrazice proverbialul ger al Bobotezii.

10.30. – Suntem scoşi la cumpărături. Îmi fac provizii de apă minerală şi plată, de lipsa căreia am suferit de două săptămâni încoace. Apa potabilă la închisoarea Jilava se dă sporadic, e plină de impurităţi, chiar viermi şi ba e fiartă, ba e rece. O asemenea apă este exclus a fi băută.

11.15. – Intrăm în Capelă, unde a început slujba. Intru în altar şi ajut la desfăşurarea în bune condiţii a slujbei. Tot azi e ajunul Crăciunului după calendarul vechi, la diferenţă de 13 zile, ca şi Anul Nou. După ce se sfinţeşte apa de bobotează, rând pe rând cei circa 100 de deţinuţi sunt botezaţi.  O fac şi eu din nou, deşi o făcusem şi ieri. Acum 20 de zile am primit de acasă o candelă. O aprind în altar şi o transfer în celulă.

Încheiem ziua cu vizionarea a două filme. Oricum, mereu mă obsedează ideea de a scrie despre cei 17 ani în slujba drepturilor omului.

Sper să fi venit Comisia Europeană a drepturilor omului de la Strasbourg, pe care o aştept luni să vină la mine, conform spuselor soţiei mele.

 

 

07 ianuarie 2007 – duminică

zi de sărbătoare – Sf. Ion

 

07.00. – Apelul. Din nou o zi însorită de iarnă, asemănătoare unei zile de început de primăvară.

Suntem scoşi la baie, îmi schimb aşternuturile şi apoi cred  că am adormit, cam o jumătate de oră. Ziua se încheie fără evenimente deosebite.

Fiindcă este duminică şi oricum nu se întâmplă nimic, dragă cititorule, aş vrea să îţi dezleg un mister care stăruie din prima zi în care am fost arestat. De unde atâta zel, slugărnicie şi dorinţă de recunoştinţă faţă de mămica Macovei, a procurorului de caz Viorel Cerbu ? Şi el şi distinsa lui soţie până la schimbarea puterii şi ajungerea în fruntea Ministerului Justiţiei a doamnei Monica Macovei, funcţionau într-un oraş de provincie – Bacău – şi desigur fără prea mari perspective de viitor. Prima mare mutare pe care o face ministrul, este punerea în funcţia de Dir. Gen. Adj. al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a soţiei procurorului Viorel Cerbu, Doamna Silvia Cerbu fost judecător de instanţă inferioară, ca apoi să fie adus în rândul DNA-ului şi soţul doamnei la Secţia a II-a Penală.

Faţă de aceste numiri şi onoruri primite din partea împărăţiei, era firesc ca cineva să onoreze factura rămasă deschisă la dispoziţia doamnei ministru. Cum să nu faci orice, eludând legea, încălcând-o şi chiar răstălmăcind-o în sensul în care îţi este favorabilă, cum să nu te faci preş, cum să nu devii o slugă credincioasă şi un executant perfect când cineva îţi oferă în viaţă o asemenea pespectivă ? Şi iată cum la cererea expresă a ministrului Macovei desigur, la rândul ei o unealtă a Preşedintelui Băsescu în vârful poliţiei politice nou create, o cerere care m-a privit pe mine personal venită din această zonă, să nu prezinte interes, să nu fie un motiv la îndemână şi venit la monentul oportun încât să nu se întreprindă din partea domnului Cerbu tot ce era posibil şi imposibil ca eu să fiu aruncat după gratii şi OADO să fie desfiinţată, în conformitate cu dispoziţiile primite.

Sunt sigur că lucrurile vor ieşi la iveală într-un timp mai apropiat sau mai îndepărtat şi toţi cei care au complotat şi au participat în mod direct sau indirect la această odioasă înscenare judiciară, prin mistificarea adevărului vor plăti cu vârf şi îndesat şi această nouă notă de plată pe care şi-au scris-o personal. Eu nu am decât să spun că le doresc, tot binele din lume numai că „aşa să-i ajute Dumnezeu şi pe ei cum au gândit ei să-mi distrugă sufletul şi să-mi jignească demnitatea şi personalitatea”.

08 ianuarie 2007 – luni

69 zile de arest

O zi europeană adevărată pentru închisoare

 

07.00. – Dimineaţă însorită şi frumoasă de primăvară, deşi suntem în plină iarnă (din cauza încălzirii globale).

Scandalul taxei de graniţă de la Giurgiu rezolvat printr-un telefon de la Băsescu lui Iliescu, primarul oraşului, că vorba aia, au mers împreună la femei.

12.00 – Soseşte Comisia drepturilor omului de la Consiliul Europei, Organizaţia Europeană a Drepturilor Omului şi de la OADO: Ştefan Rostaş – comisar european, Gelu Voican Voiculescu – preşedinte interimar OADO şi Aurel Lazăr. Văd condiţiile derizorii şi inumane în care trăim, zonele pline de şobolani din jurul închisorii, lucruri care fac ca această închisoare – teoretic – să nu mai funcţioneze nici o secundă.

 

09 ianuarie 2007 – marţi

70 zile de arest

 

07.00. – Apel. O zi cu temperaturi cu cel puţin 10 grade peste media normală. Soarele strălucitor ne mai alină durerile din suflet.

Îmi fac planul de bătaie pentru ziua de mâine, când s-ar dori începerea pe fond a procesului. Tare sunt curios cine va veni la proces. Am solicitat ieri să vină presa la ora procesului – ora 8.30. Oricum calvarul drumului spre tribunal este efectiv inuman. În afară de faptul că eşti scos cu câteva ore înainte şi băgat în nişte încăperi în care nu poţi ţine nici măcar câinii. În frig şi ore întregi în picioare, aştept momentul altui calvar, urcarea în dubă şi transportul către tribunal. Dubele sunt moştenite din perioada comunistă şi au peste 20 de ani de când trebuiau casate. Există o umilinţă fără seamăn, transportul de persoane e făcut în condiţiile animalelor. Durează circa o oră acest calvar în condiţii de umilinţă totală, într-un loc fără aerisire, unde te poţi înbolnăvi oricând, se fumează de tai fumul cu cuţitul, sunt băgaţi  alandala şi bolnavi T.B.C., S.I.D.A., boli contagioase, nespălaţi, bolnavi psihici. Nu cred că are ceva de-a face cu normele cerute pentru un stat democrat. Odată ajuns eşti introdus în nişte celule cu bănci de fier, cu aparatura de aerisire stricată şi în care mai mult te tensionezi înainte de proces şi mulţi îşi  doresc să se încheie acest calvar cât mai repede şi o dată ajunşi în faţa instanţelor, fac o complezenţă din actul de justiţie spre satisfacţia şi bucuria procurorilor şi a instanţei. Ei mai mult fac act de prezenţă decât în a-şi apăra şansele, mai ales că în marea majoritate au apărare cu avocaţi din oficiu.

E grav, deoarece s-a creat deja o uzanţă, o superficialitate din partea instanţelor care rezolvă zeci de dosare pe şedinţă şi nu intră în profunzimea cauzei, este luată că baza acuza procurorilor care, de departe pentru orice ageamiu, arată a fi orice numai justiţie nu. Lipsa de cunoaştere este acoperită de simple formule de acuze fără acoperire. Tot aceste instanţe devin irascibile şi iritate atunci când apar în cazuri care au apărători bine pregătiţi, sunt chiar deranjate şi acţionează de multe ori în dispreţul legii pe care sunt puşi să o respecte. Deşi UE are reguli stricte în ceea ce priveşte uzul cătuşelor, vigilenţa de care dau dovadă gardienii şi în special poliţiştii, foştii miliţieni, sunt incredibile. Cred că după mintea şi apucăturile lor ţi le-ar lăsa să le porţi permanent. Parcă se rupe ceva din ei când sunt puşi să ţi le scoată şi debordează de fericire când au ocazia să ţi le pună. Destul de dese sunt situaţiile în care efectiv se fac că uită că ţi-au pus cătuşele.

Calvarul nu încetează până nu te întorci în celula din care ai plecat, lucru care se poate întâmpla după 10-12 ore de chin şi epuizare, de dezumanizare şi încălcare în picioare a demnităţii tale umane. Iată metodele folosite de justiţia română în anul 2007, când România este membru cu drepturi depline în U.E.

Judecătoria sectorului 5 i-a dat drumul lui Miron Cozma cu 11 luni înainte de termen, în urma deciziei penitenciarului Rahova de a fi pus în libertate condiţionat. Se pun întrebări fireşti de genul dacă nu cumva e ca urmare a unei înţelegeri dintre generalul Dan Voinea şi el având în vedere că în următoarele luni, va fi trimis în judecată.

Aştept deciziile Tribunalului Bucureşti, în condiţiile unei justiţii care în numai 6 luni a scăzut cu 12 % în încrederea populaţiei de la 38 % la 26 % şi cu asemenea atitudini, sigur scăderea în sondaje va fi dramatică, cu un asemenea management şi ministru o păpuşă a Cotronceniului.

Ne mai vine un coleg de celulă, suntem deja 6, unul condamnat la 16 ani de închisoare din care a executat 6, un fost subofiţer în poliţia transporturilor, d-l Vasile Dud, născut în 1965, 42 de ani, pentru crimă.

Azi la proces am aflat de la avocat că cei trei membri ai instanţei de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, toţi trei foşti securişti, au ieşit la pensie începând cu 01.01.2007. A fost ultima comandă pe care cu dragoste de securist au executat-o, victima fiind tot eu.

 

 

10 ianuarie 2007 – miercuri

71 zile de arest

 

06.40 – Începe calvarul pe care l-am descris în ziua precedentă.

Am plecat cu duba în jurul orei 08.00, după o aşteptare inutilă. Sigur, ratăm ora de 8.30, începutul procesului stabilit de judecător. Am ajuns la ora 9.00 la tribunal şi, după o aşteptare de o jumătate de oră, am fost dus în sala de judecată, unde aşteptau toţi cei  interesaţi în proces: avocaţii, Mărgean, Guran şi Gămălie, Monica, Delia, Crăciun, Lili, Flori de la bucătărie, Rostaş de la  OEDH  Strasbourg, Gelu Voican Voiculescu, Aurel Lazăr, Gârliuţă, neamurile lui Mărgean, televiziuni şi presa.

În bătaia de joc tradiţională, procesul a început la ora 11.00, atunci când a sosit judecătorul şi a declarat deschisă şedinţa de judecată. Începe în sfârşit procesul pe fond, după 71 zile, deşi DNA s-a grăbit şi a făcut rechizitorul în 20 de zile. A venit momentul adevărului.

S-a început cu Mărgean, zis Bălăceanu. În afară de faptul că, deşi forţat în fel şi chip de procurori, cu promisiuni şi demonstraţii de forţă (i-au promis că-l vor elibera pe fiul lui şi, ca demonstrare a puterii lor vezi doamne, i-a mutat copilul de la Penitenciarul Brăila la Rahova, în condiţiile în care domiciliul lui e la Brăila şi ar fi trebuit să rămână la penitenciarul din această localitate), a venit în faţa instanţei şi a susţinut corectitudinea mea şi a organizaţiei şi faptul că niciodată nu i-am pretins bani, nici măcar ca sponsorizare şi nici nu mi-a dat vreodată bani mie sau organizaţiei, în afară de două taxe de 10 milioane lei, taxe aprobate de Comitetul director. Cu aşa metode a lucrat DNA, mârşave şi lipsite de decenţă.

A urmat declaraţia mea pe toate cele 7 capete de acuzare şi, încet dar sigur, le-am demontat pe toate. Cred că în aceste 71 de zile, au devenit o obsesie aceste acuzaţii fără substanţă, făcute de oameni care au fost luaţi din telefoane, cu probleme grave în justiţie şi dispuşi a-şi ameliora situaţia printr-o turnătorie ordinară, devenind marionetele procurorului şi acceptând să participe la provocări şi diversiuni cum numai nişte minţi diabolice le pot concepe.

S-a pus în discuţie şi punerea mea în libertate pe cauţiune. Suma cerută a fi depusă a şocat întreaga naţiune română şi asistenţa prezentă, sumă fără precedent pentru România – 3 miliarde de lei vechi, circa 90.000 Euro. Nefiind atent asupra sumei fixate atunci când s-a cerut cum să fie garantată: imobiliar sau financiar, am spus, fără să clipesc, că voi plăti în bani. Monica, soţia mea, a rămas perplexă, ştiind că nu avem aceşti bani. Sper să nu fie un impediment să depun totuşi o garanţie imobiliară pe 18.01.2007, dată când a fost fixată următoarea şedinţă de fond. Oricum, mai am de aşteptat până la proxima eliberare.

Ajung din nou la închisoare în jur de ora 16.00, când s-a sfârşit calvarul acestei zile. Epuizat, adorm aproape instantaneu.

Mă trezesc şi îmi vine ideea genială să-mi fac apărarea pe o retorică … Aş, dar la ce bun dacă mă gândesc cum e pus să mă judece un judecător ales minuţios de poliţia politică a ministrului justiţiei Monica Macovei !

Multiplele nereguli constatate încă de la prima întâlnire cu judecătorul de fond al speţei mele, domnul Mihai UDROIU, m-a determinat să îmi mobilizeze energiile şi să încerc a-i creiona portretul, dar şi caracterul, rămânând totuşi la nivelul constatărilor, chiar dacă atitudinile lui mi-au marcat viaţa şi mi-a adus multă suferinţă, atât mie personal,  cât şi nevinovatei mele familii, micuţei Rebecca, fetiţa mea care de luni bune mă aşteaptă acasă lângă ea, mă aşteaptă să o plimb, să o iubesc şi să o ocrotesc.

Încă de la prima întâlnire, în şedinţa de consiliu, aflu că de fapt nu el a fost ales de calculator, ci judecătoarea care mi-a dat primul mandat de arestare pentru 29 de zile şi s-a abţinut sau recuzat, astfel că el a preluat cazul. Om tânăr, în jurul vârstei de 34 ani, foarte iute în atitudini, plin de el, pregătit pentru orice replică, exagerat de infatuat şi foarte rigid. Slab ca fizic, cu statură mică, sau medie (cam 1,60 m.), cu părul roşu jidănesc, cu ochelari, un pic împiedicat în exprimare, dar şi dispus să epateze asistenţa cu pregătirea juridică de care face adesea caz, mai bine zis de câte ori i se dă ocazia. Trece uşor de la starea de normalitate la cea de euforie greu de explicat şi din nou la o faţă interesantă, dar plină de răutate şi duşmănie.

Se simte o oarece frustrare de personalitate din atitudinea de persoană mincinoasă, sadică,  perversă, interesată, cu o mare doză de răutate şi lipsă de imparţialitate.

Mersul îl trădează în a fi o persoană grăbită, indispusă la dialog real, cu păreri şi opinii personale, pe care este greu – dacă nu imposibil, să i le schimbi, chiar dacă evidenţa lucrurilor este alta. Este preocupat permanent de propria persoană, cred că e chiar un pic narcisist.

S-a dovedit însă a fi un executant perfect pentru cei care l-au promovat, oblăduit şi ajutat să devină judecător după ce s-a format ca un eminent procuror, cu ultimul loc de muncă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de altfel cel mai mare Parchet din ţară, care are în subordine 5 Parchete de judeţ şi Capitala. Slugă credincioasă a şefilor, dar şi a sistemului, nu ştiu cum s-a nimerit ca tocmai eu să fiu acela care să fie judecat de un procuror, după ce procurorii abuzivi ai DNA – Viorel Cerbu şi Maria Trandabăţ – campioni ai incompetenţei, au călcat în picioare procedura penală şi au însăilat un dosar, lipsit de orice substanţă, în numai 20 de zile. Era de altfel tot ce îmi lipsea. Poate că Dumnezeu mi-a dat să văd şi să simt din nou pe propria piele, după 22 de ani, efectele dezastruoase ale unei decizii politice venite din partea lui Traian Băsescu şi urmărită atent de Monica Macovei, executantul Preşedintelui prin intermediul DNA, poliţia politică a actualului regim, decizie despre care să pot să scriu şi să o denunţ întregii opinii publice.

Acest procuror, catapultat pe postul de judecător independent şi inamovibil, un mutant în adevăratul sens al cuvântului, a judecat cu nostalgia procurorului, cu aceeaşi răutate şi acrime specifice celor predestinaţi a îmbrăţişa meseria de procuror. Numai unul ca el  putea  face  parte  din  scenariul acesteri conspiraţii bine ticluită de colegii lui din DNA.

Un proverb spune că la multă inteligenţă există şi multă prostie. Eu în cazul lui aş spune că la multă infatuare există şi multe scăpări sau greşeli, că nu pot să cred că a fost multă rea-credinţă sau mare implicare politică.

Şi ca să vedeţi că tot ce v-am spus este mai mult decât adevărat, am să vă dau câteva monstre de comportament atipic pentru un judecător.

Încă din start, de la prima întâlnire, acest procuror s-a antepronunţat, spunând grefierei ca decizia să îmi fie trimisă în arest la Inspectoratul General al Poliţiei Române. Avocatul meu, domnul Panaitescu, a sesizat acest  lucru şi i-a reproşat, dar nu s-a insistat, deşi acum cred că ar fi trebuit să-l recuzăm pe loc.

Apoi a decis ca acest proces să fie judecat în regim de complet special, cu termene săptămână de săptămână.

Nemaiexistând niciun motiv să nu fiu judecat în stare de libertate, îşi calcă pe inimă şi decide punerea în libertate cu restricţia de a părăsi Bucureşti-ul. Parchetul face recurs şi, consternare, la Curtea de Apel punerea în libertate nu era deloc motivată.

Urmează cererea de punere în libertate pe cauţiune. După ce în mod sadic sau premeditat stabileşte o cauţiune istorică, astronomică pentru România, de 3 miliarde de lei, după ce, cu diverse sofisticări şi o interpretare personală a procedurilor, îmi pune familia pe drumuri să plătim o expertiză imobiliară de urgenţă, să punem gaj la Primărie, după o lună şi jumătate admite, în principiu, cererea ulterior, în bătaie de joc, o respinge, întocmind o motivaţie de 38 de pagini cu 318 puncte, aceasta constituind, după părerea mea, dovada unei instabilităţi psihice.

Cu o perseverenţă greu de înţeles, respinge toate cererile apărării de probe printr-o expertiză financiar-contabilă, o expertiză psihologică pentru un om care a fost condamnat de două ori la moarte, sau o cerere de neconstituţionalitate vis-a-vis de noţiunea de funcţionar public.

De fapt, m-am întrebat: Ce o să judece ? Abuzurile procurorilor ? Şi chiar aşa a fost, a admis toate abuzurile şi neregulile acestora, motivându-le cu un toptan de vorbe goale, lipsite de conţinut,  tot aşa cum au făcut şi colegii lui de breaslă, procurorii DNA, rechizitoriul

Absurdul merge până acolo încât condamnă chiar şi calculatorul O.A.D.O., calculator cu ajutorul căruia se fac legitimaţiile.

Şi exemplele ar putea continua, cu multiplele greşeli pe care le-a făcut în sârguinţa de a duce la bun sfârşit comanda primită şi pentru care eu chiar l-am recuzat.

Unul dintre celebrii filozofi ai secolului XX, Scott, spunea: Judecata înaintează iute când judecătorul a hotărât de mai înainte sentinţa. Nimic mai adevărat. În numai două luni de zile am fost condamnat la 6 ani de închisoare şi mă scol în fiecare dimineaţă buimăcit şi dezolat de ce a putut să mi se întâmple. Mă tot întreb ce caut eu aici şi mă resemnez la gândul că în faţa lui Dumnezeu şi a mea nu mă simt de nimic vinovat din toate faptele pentru care în mod abuziv sunt învinuit în continuare.

Un alt mare cărturar şi filozof, Iamblichus, spunea: E deopotrivă de riscant să dai unui nebun un cuţit şi puterea unui om rău. Aşa este, nu v-aş dori să-i fi cunoscut pe torţionarii mei din acest simulacru de proces.

Şi, ca să nu schimb repertoriul, l-aş cita pe Plinius, care a spus că Cele mai multe rele îi vin omului de la om. Desigur, nu aş fi avut ce căuta la închisoare dacă în traseul vieţii nu apărea dorinţa manifestă de a face rău a celor implicaţi în această monstruoasă conspiraţie.

Dar există şi un răspuns pentru toţi aceşti indivizi lipsiţi de caracter, aceste gunoaie umane, dispuşi în orice moment să-şi vândă sufletul pentru interese  meschine,  răspuns  care  ar trebui să-i facă să tremure pentru ei şi familiile lor :

Cu judecata cu care judeci veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura, aforism al lui Vauvenargues şi care exprimă de fapt esenţa vieţii.

De fapt, tot ce faci rău pe lumea asta, mai devreme sau mai târziu vei primi răsplata.

Pentru toţi aceşti nemernici a existat pe termen scurt un câştig, cum ar fi o avansare în funcţie pentru procurori şi judecător şi un regim preferenţial de cercetare şi de judecată pentru toţi delatorii, dar va veni şi vreme când vor plăti scump pentru tot ce-au făcut.

Aşa să vă ajute Dumnezeu, precum aţi înţeles voi să respectaţi fiinţa umană.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: