EU, CEL DINTR-O VIATA VIITOARE – JURNAL DE CELULA

31 ianuarie 2007 – miercuri

91 zile de izolare în U.E.

06.00. – Mă trezesc şi mă pregătesc să merg la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Începe calvarul transportului şi al aşteptărilor până la momentul procesului.

10.00. – Intră în sală judecătorul Mihai Udroiu. Soseşte şi presa.

Sunt audiaţi zece martori şi denunţători. Dintre aceştia s-au evidenţiat, cu o poziţie favorabilă: procurorul DNA Braşov, Şelaru Valentin, care a declarat că poate fi membru al O.A.D.O., dar, dacă a comis o infracţiune, automat trebuie cercetat şi judecat conform legii; precum şi denunţătorul Achim, care a făcut menţiunea că întâlnirile dintre noi nu erau decât cele de la sediul instituţiei pe care o conduc sau cele de la emisiunile TV.

Cel mai relevant a fost Gelu Voican Voiculescu, care a povestit toată istoria de când noi doi ne cunoaştem, cum am evoluat, cele trei simpozioane, munca noastră în cadrul O.A.D.O., dar şi aventura intervenţiei mele în cazul Băsescu şi a încheiat cu remarca: „Ce nu a reuşit Ceaşescu – să-l omoare – a reuşit Traian Băsescu – să-i îngroape imaginea publică, neşifonată timp de 17 ani”.

17.00. – Momentul consternării a apărut atunci când, în dispreţul tuturor şi, în primul rând, cu o vădită bătaie de joc la adresa subsemnatului, judecătorul decide dezbaterea cauţiunii tocmai pe 15 februarie, în timp ce, pentru tot procesul, s-a dat şi se vrea o lună şi jumătate pentru a da soluţia şi pentru a audia 20 de martori. Cu alte cuvinte, pentru discutarea cauţiunii, o problemă care necesita urgenţă, deşi am depus cererea pe 7 ianuarie 2007, nu s-a găsit timp pentru a o pune în discuţie. Şi, în bătaie de joc, ne-a anunţat că o va face în două etape:  întâi va dezbate admisibilitatea cererii şi abia apoi va dezbate cauţiunea în valoarea fabuloasă de 3 miliarde de lei.

17.15. – Plec dezamăgit şi trist din cauza faptului că putem avea o aşa justiţie jalnică.

Toată lumea este supărată pe atitudinea judecătorului, pe modul cum tratează apărarea. E clar o unealtă a puterii. De altfel, e judecător doar de două luni. Înainte a fost procuror. Tare mi-e să nu judece prin prisma procurorului, că atunci nimic din apărările noastre nu contează.

Toate canalele de televiziune au relatat de mărturia lui Gelu.

  1. Să fie toamnă, să plouă, să stai într-un fotoliu lângă fereastră şi să asculţi liniştea care picură pe acoperişuri.

            Din când în când să se clatine văzduhul sub paşii repezi ai unui fulger.

            Şi să vezi, în timp ce priveşti în depărtare, cum vine scrumul acestuia şi se aşează peste case. Apoi peste gândurile tale, iar în final, peste lume.

            Deşi ziua abia a început, îţi spui c-a venit înserarea. Şi chiar a venit. Plouă mai departe. Ţi-e bine. Eşti chiar fericit. S-a înserat afară.

            S-a înserat în viaţa ta. Există un singur lucru pe care ploaia nu poate să-l facă: să spele lumea de întuneric.

            Dar nu-i nimic, va veni o nouă dimineaţă, poate chiar în clipa următoare, adusă de aceeaşi ploaie care picură necontenit peste lume şi peste gândurile tale.

 

01 februarie 2007 – joi

92 zile de izolare în U.E.

 

07.00. – Apelul – Frig.

Supărat – pe situaţie, pe faptul că mai stau două săptămâni când ar fi putut să se întâmple ceva pentru mine, pentru libertatea mea.

Toată presa a scris de declaraţia lui Gelu Voican Voiculescu. Mă bucur cel puţin că mai sunt oameni care sunt alături de mine. Seara, este chemat la Ştirea zilei, cu D-na. Firea, tema dezbaterii fiind cazul meu.

20.00. – 21.00. – A fost un succes deplin. Gelu a dezavuat public tot mecanismul odios pus în funcţiune, maliţiozitatea puterii care a confecţionat această odioasă înscenare. A atacat şi lipsa de interes a oficialităţilor faţă de arestarea a doi conaţionali în urmă cu trei luni.

Până noaptea târziu, îi scriu lui Băsescu, ca Preşedinte, ca fost coleg, ca fost comandant, ca fost apărător al lui, o  scrisoare  deschisă  despre  toate gunoaiele din Justiţie şi toate nedreptăţile pe care oamenii sunt nevoiţi să le îndure.

Aştept cu demnitate reacţia la această scrisoare publică.

Faceţi ceva pentru România până nu e prea târziu !

Scrisoare deschisă

 

Fostul deţinut politic şi actualul reţinut politic, prof. univ. dr. Florentin Scaleţchi, aflat de 150 de zile într-o situaţie mai mult decât tragică pentru mine, familia mea, Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, societatea civilă şi democraţia noastră şi aşa destul de fragilă.

Chiar azi, când România se alătură la masa mare a UE şi nu în fostul Gulag sovietic, de aici, dintr-unul din ghetourile groazei ale sistemului penitenciar românesc, trag un semnal de alarmă, care ar trebui să pună mari semne de întrebare: în ce lume trăim ? Ce ne dorim să facem ?

Ce lume dorim să lăsăm copiilor noştri ?

  1. Chiar dacă astăzi conduceţi şi guvernaţi această ţară, asupra căreia există o presiune fără seamăn la Bruxelles pentru rezolvarea capitolului Justiţie, vă informez că România a intrat în UE şi că e cazul ca o nouă decizie politică, care ar trebui să vă aparţină, să fie dată de maximă urgenţă: aceea de a ridica presiunea de pe cele două direcţii ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA şi DIICOT de a face dosare la comandă, lipsite de substanţă.
  2. După cum au acţionat până în acest moment, atât DNA cât şi DIICOT, de foarte multe ori au fost asimilate cu fosta Direcţie a VI-a a Securităţii, cu mijloace mult mai perverse, atât timp cât în dispreţul legii, de dragul de a răspunde comenzii politice, îşi permit să încalce în mod flagrant drepturile fundamentale ale omului. Oare nu vă întrebaţi, de ce unii oameni devin subiect al SRI ani întregi?
  3. Se confundă noţiunea de denunţ. El nu apare niciodată firesc, ci ca urmare a unei oferte făcute de procurorul de caz. Oare aşa arată un stat de drept ? Nu mai faceţi dosare penale cu persoane şantajabile.
  4. Toţi cei care au fost investiţi cu putere de către stat, o folosesc abuziv, în dispreţul legii, în necunoaştere de lege de cele mai multe ori, sau cu încălcarea ei cu bună-ştiinţă, în contradictoriu cu toţi cei care devin victime sigure, pe de o parte, prin necunoaştere şi mai apoi prin diverse mijloace de constrângere, prin intimidare, violenţe verbale sau fizice, care mai de care mai perverse şi asta numai de dragul de a mai bifa un punct în lupta cu corupţia şi a raporta la UE cât de serioşi suntem.

Totul e de fapt o mare mascaradă.

  1. Vă sesizez faptul că magistraţii noştri, investiţi cu independenţă deplină şi inamovibilitate, în foarte multe situaţii devin independenţi de lege, ajungând să dea soluţii cel puţin bizare, dacă nu chiar total netemeinice şi nelegale.
  2. Alarmant de grav şi de periculos pentru întreaga justiţie românească este faptul că un astfel de magistrat, independent de lege, creează documente netemeinice, lovite de nulitate absolută, şi toţi ceilalţi, de pe următoarele trepte jurisdicţionale, în loc să intervină şi să corecteze imediat eroarea, nu fac altceva decât să persevereze în greşeală, nefăcând altceva decât să acopere nedreptatea creată în prima fază.
  3. De ce oare, nu o dată, magistraţii judecători nu au făcut altceva decât să copieze, „a la xerox” acuzaţiile făcute de procurori, care au creat probe fără să ţină deloc cont de apărările celui incriminat ?
  4. Se întâmplă ceva grav de tot, atât timp cât la cererile apărării unui inculpat se răspunde cu orice altceva, numai cu ce ar trebui, nu. Unde vom ajunge ? E momentul să stopaţi această inerţie, ea nu merge în UE. Apucăturile astea ne aduc aminte de alte perioade pe care am vrea să le uităm, dar se pare că încă nu am scăpat de ele.
  5. Nu mai produceţi probe după înregistrări pe perioade lungi de timp, luni de zile, chiar ani, prin extrageri din context şi interpretări selective şi abuzive, fără să se ţină cont de nuanţa, contextul dialogului între cine se desfăşoară el şi care este miza.
  6. De ce oare există destul de multe persoane care învinuite de procurori cu probe subţiri, lipsite de acoperire, cu fapte reale, în urma unui proces echitabil şi nepărtinitor obţin achitări. Nu e un semn mare de întrebare ?
  7. Vocea cea mai autorizată a Comisiei Europene – Vicepreşedintele şi Comisarul pentru justiţie Franco Frattini – a solicitat în mod expres ţărilor UE ca arestarea preventivă să fie o excepţie şi nu o regulă. Cred că a venit momentul să luaţi decizia politică ca şi în România arestarea preventivă, care este o regulă, să devină o excepţie cu adevărat. Cereţi imperativ acest lucru, pe considerentul că s-ar putea ca mulţi dintre cei incriminaţi în prima fază, să nu fie vinovaţi. Eu, care am avut neşansa să trăiesc în această zonă şi în perioada comunistă ca deţinut politic, vă pot informa că, în mare parte, multe din apucăturile acelor vremuri au rămas identice ca şi când trecerea celor 17 ani de aşa-zisă democraţie nu i-a afectat şi atins deloc.
  8. De doi ani încoace de când instituţiile statului au fost lăsate să lucreze, ,,la comandă politică”, la vedere, a început o agresiune, un atac fără seamăn, asupra intelectualilor. S-a ajuns la nebunia după care, tocmai faptul c-ai învăţat şi ai obţinut titluri academice, este un real pericol social pentru noua noastră societate, care devine tot mai găunoasă.
  9. Este extrem de periculos să susţii, atunci când te deranjează adevărul pe care îl relevă, că o asemenea organizaţie care apără drepturile fundamentale ale omului a fost creată pentru a face trafic de influenţă şi să o acuzi în mod parşiv de această infracţiune. De urgenţă, şi în cel mai scurt timp, faceţi modificările legislative prin care aşa-zisul trafic de influenţă să devină activitate de lobby.
  10. În închisori, la acest moment, un procent de 25% din cei condamnaţi chiar nu au vinovăţii de a sta după gratii, iar un alt procent de 25% dintre ei ar trebui internaţi în spitale de psihiatrie, în niciun caz în închisoare. Nu faceţi complezenţă din noua lege a aplicării pedepselor, care încă nu are norme de aplicare după două luni de la apariţia ei.

Sunt numai câteva constatări ale unuia care, deşi se află în suferinţă din cauza unei decizii politice, în urma unei odioase înscenări, juridice, nu uită niciodată să lupte pentru reformă şi democraţie, pentru un viitor mai bun.

Cele 150 de zile trăite în interiorul sistemului, mă transformă în martor ocular al acestui sistem, motiv pentru care mi-aş dori să le analizaţi obiectiv aceste constatări şi să interveniţi în sistem de urgenţă.

 

Îi scriu fetiţei mele câteva rânduri. Ştiu că acum nu va înţelege foarte multe, dar cu totul altfel vor sta lucrurile peste ani, când le va reciti.

 

  1. “Precum în cer aşa şi pe pământ “ Daaa ?

            Atunci de ce să mai vrem să urcăm după moarte la cer ?

            Nu ne ajunge lumea meschină de aici ?

            Nu ne sunt suficiente crimele de pe pământ ?

            Trebuie să o luăm de la capăt cu minciuna, cu lăcomia, cu îngâmfarea, sau cu trădarea ?. Le avem din abundenţă aici, pe pământ. De ce să mai plecăm după ele şi-n cer. Rămâi acasă, suflete. Nu te lăsa minţit de viaţa de apoi.

            Sau poate că n-am înţeles eu bine. Poate că-n cer este altfel decât pe pământ. Atunci, da, merită să fugim după moarte de aici.

            Merită să ne uităm cu evlavie şi speranţă la cer.  

02 februarie 2007 – vineri    

93 zile în arestul Penitenciarului Jilava, 93 zile de izolare în U.E.

 

09.30. – Apelul – Urmare a unei încercări de evadare, chiar pe Secţia I – secţia noastră, a doi deţinuţi care au tăiat gratiile şi au refuzat să iasă în curtea interioară, s-au luat măsuri restrictive.

Aştept vizita familiei şi probabil o discuţie lămuritoare.

Primesc vizita la masă. Vine şi Aurel Lazăr, şoferul. Facem strategia. Practic suntem în priză permanent. Vorbesc despre cât de chinuitoare şi umilitoare este închisoarea.

Se anunţă eliberarea celor doi români din Irak – un succes al presei româneşti, la care am contribuit şi noi.

Primul-ministru cere demisia Ministrului de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu.

Din nou schimb de replici dure între needucatul Preşedinte Traian Băsescu, care  pretinde că premierul e un „mincinos odios”, şi Călin Popescu Tăriceanu care, cu eleganţa sa caracteristică, i-a replica prompt, printr-o acţiune concretă – cererea demisiei ministrului de externe.

Mai comentăm pe tema “golăniei” din Justiţie şi a faptului că nu ne poate naşte nimic bun de aici încolo.

Nu avem replică de la Ungureanu.

În scriu fiicei mele câteva sfaturi care sunt valabile pentru oricare copil din lumea asta.

  1. Dacă va veni un moment în care vei dori să stai de vorbă cu cineva de încredere, dar nu vei avea cu cine, alege marea. Du-te pe ţărmul ei şi spune-i tot ce ai pe suflet, tot ce te apasă. Ea ştie să asculte. Şi ştie să păstreze secretele.

            Marea n-o să povestească la nimeni ceea ce a auzit de la tine. Marea nu se preface niciodată. Ea chiar te ascultă cu atenţie. Ei chiar îi pasă de ceea ce-i spui. Şi nu dă semne că şi-ar putea pierde răbdarea.

            Marea nu se grăbeşte niciodată. Marea are întotdeauna timp. Are tot timpul din lume. Vorbeşte-i fără reţinere. Nu te ruşina de nimic. Şi nu-i ascunde niciun amănunt. Cu voce tare vorbeşte-i. Răspicat şi deschis. Spune-i totul. Pe îndelete. Descarcă-ţi sufletul. Dă-ţi sinceritatea la maxim. Şi dacă trebuie să plângi, plângi. Dacă trebuie să înjuri, înjură. Dacă trebuie să acuzi, acuză. Dar nu minţi. Spune-i adevărul. Până la capăt.

            Iar când ai terminat şi vrei un răspuns, îl vei afla tot de la ea. Căci marea ştie nu doar să asculte, ci şi să răspundă. Fără să se prefacă. La fel de deschisă. Cu aceeaşi răbdare şi sinceritate.

 

           

03 februarie 2007 – sâmbătă

94 zile în regim de izolare, ca reţinut politic în România şi U.E.

 

09.00. – Apelul – Frig şi ninsoare.

12.00. – Mergem la cumpărături. Ne completăm stocul de apă de băut şi ceva sucuri şi cafea.

Traian Băsescu a plecat cu familia la Predeal pentru plimbări cu snowbordul.

Întrebat de reporteri despre criza apărută în Ministerul de Externe, a răspuns, conform stilului caracteristic, că nu face politică şi nu-l interesează, acum se relaxează, un răspuns de bădăran care uită că a fost ales să reprezinte ţara tot timpul, nu a delegat pe altul sa-l reprezinte.

Luat la întrebări de două femei care lucrau la salubritate, Preşedintele le-a trimis la televiziune. A sosit în ţară de la Viena Ministrul de Externe Ungureanu. El continuă interimatul la Externe, deşi PNL-ul i-a găsit înlocuitori – Meleşcanu sau Cioroianu.

  1. Dintre toate operaţiile aritmetice, cea mai grea este numărătoarea până la doi.

            Mai departe este simplu. Trei vine firesc după doi, patru după cinci, cinci după şase şi aşa mai departe.

            De fiecare dată este foarte greu ca unul să i se alăture lui unu. De fiecare dată se ajunge cu mare dificultate la doi. De ce ? Pentru că punerea împreună a lui unu cu alt unu nu înseamnă neapărat doi, ci, adeseori doar unu plus unu.

            Este o chestiune care ţine numai de compatibilitatea sufletelor. Doi oameni total nepotriviţi nu pot da, prin simplul exerciţiu al adunării, o pereche. De aceea şi este grea numărătoarea până la doi, pentru că doi este numele matematic al perechii, iar perechea înseamnă dragoste, înseamnă ieşirea din singurătate, înseamnă împreună, adică unul pentru altul, nu unul cu altul.

            Ai înţeles, draga mea, că vorbesc despre oameni. Nu despre pere, sau despre mere, nu despre stele. Am uitat să-ţi spun, atunci când se referă la oameni, este foarte grea numărătoarea până la doi. Fiindcă, deşi este vorba de o adunare, fiecare trebuie să se împartă pe sine cu celălalt.

04 februarie 2007 – duminică

95 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

08.00. – Apelul  – Frigşi lapoviţă. Ieşim la slujbă la biserică.

Se aşteaptă o conferinţă de presă a ministrului de externe, un apropiat al Preşedintelui Băsescu. Este cel care a votat în CSAT pentru rămânerea trupelor româneşti pe teatrele de război din Irak şi Afganistan, în contradictoriu cu colegii lui liberali.

10.30. – Merg la telefon şi vorbesc cu Gelu Voican Voiculescu, şi îmi spune de o eventuală întâlnire cu Băsescu. Eu îl rog să meargă la reprezentanţa ONU, la domnul Song Navy şi la Comisia Europeană de la Bucureşti.

11.30. – La emisiunea Pro Vest – Băsescu dă din nou cu bâta în baltă, făcând o grămadă de politicieni români “LICHELE” – jignindu-l şi pe ,,Felix Motanul” (Dan Voiculescu) şi spunând că premierul minte.

15.00. – Ministrul de externe face o conferinţă de presă şi îşi anunţă demisia din funcţie. Recunoaşte public că nu l-a anunţat pe premier, deci am văzut de fapt cine minte (Sâc!!!), acelaşi Băsescu care joacă totdeauna la cacealma. Are dreptate Călin Popescu Tăriceanu când spune că Preşedintele foloseşte jumătăţi de adevăruri şi jumătăţi de minciuni.

În acelaşi timp, Ungureanu recunoaşte că la demnitarii români e cam rară decizia de a demisiona atunci când greşesc şi îşi asumă vina – şi să nu uităm ca ministrul are un şef şi el este premierul.

Făcea referire directă la miniştrii PD şi UDMR, care se cred a fi buricul târgului, un fel de prim-miniştri fiecare în parte, dar în mod special la obrăzniciile Monicăi Macovei.

23.00. – Ministrul de externe Ungureanu este invitat la TV în ediţie specială – de fapt televiziunile nu mai funcţionează, în ultima perioadă, decât cu ediţii speciale de când a început războiul Băsescu – Tăriceanu.

Există o variantă nepusă în discuţie de nimeni din sfera politică şi nici din mass-media şi anume, ca Tăriceanu să-l nominalizeze din nou pe Mihai Ungureanu.

           

            Draga mea fetiţă,

  1. Oare este un mare noroc să fii om ?

            Mă uit la copaci şi-mi pare rău că nu sunt ca ei.

            Viaţa lor o ia în fiecare primăvară de la capăt. Îi vezi toamna şi crezi că i-a devastat bătrâneţea. Le cad mai întâi fructele. Apoi îi părăsesc păsările, care sunt şi ele, într-un anume fel, tot fructe ale copacilor. Ale copacilor şi ale cerului, deopotrivă. În final rămân şi fără frunze.      

            Vânturile iernii îi biciuiesc fără milă, rupându-le crengile. Ai spune că şi-au dat sufletul. Că s-a scurs şi ultima picătură de viaţă din ei, că-şi duc, cum stau în poziţie verticală, moartea pe picioare.

            Dar imediat ce vine primăvara, înţelegi că n-au murit. Dimpotrivă, sunt mai vii ca oricând. Dau în clocot de atâta viaţă. Îşi vestesc bucuria renaşterii prin miresme iar frunzele se întorc în scurt timp la ei. Apoi păsările şi fructele.

            Cu oamenii nu se întâmplă niciodată aşa. Ceea ce pierd, pierd definitiv. Anii tinereţii nu se mai întorc înapoi. Când se ivesc semnele toamnei, ele anunţă apropierea unui sfârşit care va veni pentru totdeauna, nu vremelnic, precum la copaci.

            Spune şi tu acum, chiar este o fericire să fi om ?

Oare nu era mai bine să fi fost copaci ?

 

           

05 februarie 2007 – luni

96 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

08.00. – Apelul – 3 ore de aşteptare în acelaşi context al rigorii impuse de încercarea de evadare a celor doi.

Azi îşi depune demisia ministrul Ungureanu.

15.00. – Încep să fac o analiză a fostului sistem penitenciar din România, în subsidiar mă gândesc la ministrul Macovei, PD somează PNL-ul să îşi spună clar poziţia faţă de PSD.

După o şedinţă de 3 ore, ca de obicei, într-un fariseism fără seamăn, cele două partide, prin doi reprezentanţi – Adrian Videanu şi Crin Antonescu – vorbesc de colaborarea Alianţei DA. Ruşine ! Tare sunt curios cât îi va ţine.

  1. Vei spune, ca răspuns la scrisoarea de mai înainte, că oamenii nu pot fi comparaţi în nici o împrejurare cu copacii. Un copac nu poate şti niciodată ce este dincolo de linia orizontului, el stă, de la naştere până la moarte, în acelaşi loc, cu rădăcinile adânc înfipte în pământ. Prin urmare, nu poate umbla. Şi neumblând, nu poate să vadă. Şi nevăzând, nu poate să ştie.

            Dar ce trebuie să ştie un copac ? Ce-i trebuie lui în plus faţă de ceilalţi copaci alături de care trăieşte în pădure ?

            Nu este pădurea o lume suficientă pentru el ? Şi apoi, de ce n-am crede că se poate umbla şi altfel decât cu picioarele ?

            Poate că păsările care vin şi pleacă sunt felul în care călătoresc copacii. Ei văd prin ochii păsărilor tot pământul. Cu ajutorul lor se înalţă până la cer. De aceea n-au nevoie să se urnească din loc. De aceea nu trebuie să-şi mişte rădăcinile.

            Aşa că, rămân la părerea mea, fata tatii, copacilor nu le lipseşte nimic să fie fericiţi. Oricum, mai fericiţi decât oamenii.

            Nu sunt, desigur, nemuritori. Dar nu nemurirea este secretul fericirii. Ei, ca şi oamenii, mor într-o zi. Dar după câte renaşteri ? După câte înfloriri ? După câte vieţi luate în chip miraculos de la capăt ?

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: