EU, CEL DINTR-O VIATA VIITOARE – JURNAL DE CELULA

 

06 februarie 2007 – marţi

97 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

09.00. – Primim vizita unei echipe de control care are ca scop găsirea unor eventuale obiecte interzise: telefoane mobile, cuţite sau droguri. Evident că nu a fost cazul de aşa ceva, oricum nimeni din celulă nu şi-ar dori noi necazuri.

10.00. – Apelul – O zi mai caldă, cu soare, cu o temperatură de 13 grade, nefirească pentru o lună de iarnă.

Azi e bilanţul DNA, la care participă şi Traian Băsescu cu Monica Macovei – cuplul  de  teroare al societăţii româneşti. De doi ani vedem arestări la comandă, o justiţie în derivă şi degringoladă şi un DNA care a devenit copia fidelă a Direcţiei a VI-a Securităţii comuniste.

În Parlament au loc dezbateri pe legea Referendumului, mai precis a propunerii ca Preşedintele ţării să fie demis cu tot atâtea voturi cu cât a fost ales conform similitudinilor. Ea a trecut cu un scor zdrobitor: 215-15 şi urmează să fie promulgată de Preşedinte.

C.P. Tăriceanu a susţinut o conferinţă de presă cu lămuriri, la care a folosit formula consacrată “să fie clar pentru toată lumea“- Traian Băsescu timp de doi ani nu a făcut decât să distrugă PNL-ul, obsedat să-l înlocuiască pe Tăriceanu şi să submineze Alianţa DA.

Au fost aduşi în ţară cei doi români reţinuţi de americani în una din bazele din Irak, pentru că au fotografiat şi filmat baza americană (un electrician – Adrian Grîncean şi un tâmplar –  Nelu Ilie). Dar după cum se exprimă şi se comportă, numai tâmplar şi electrician nu sunt.

Cred că de fapt au ajuns în Irak la cererea americanilor şi s-au livrat doi subofiţeri SIE, „Livrarea” s-a făcut de SIE sub comanda lui Claudiu Săftoiu, în colaborare cu Traian Băsescu, care şi-a spus, hai să mai facem o diversiune din care să mai capăt ceva capital politic. Oficiosul Cotroceniului sau a lui Băsescu, Evenimentul Zilei, vine cu bomba: doi români, angajaţi la o fabrică de îmbuteliat apa în Irak, au fost reţinuţi de forţele americane timp de 3 luni, pentru presupuse acte de spionaj.

Preşedintele se face ba că ştie,  că nu ştie,  are o pierdere de memorie, iar premierul nu ştie nimic. Toată această cacialma  s-a finalizat cu cererea de demisie a Ministrului de Externe.

Seara, după ora 20oo, Premierul a ieşit cu o iniţiativă de reconciliere şi împăciuire, cu rugămintea adresată partidelor politice de a se concentra asupra alegerilor parlamentare şi nu a suspendării preşedintelui, cu menţiunea că, la rândul lui, Preşedintele trebuie să evite a mai ataca instituţiile statului şi să înceteze să se amestece şi să influenţeze actul de Justiţie. Este imperios necesar să-şi păstreze doar calitatea de arbitru, nu şi de jucător !

  1. Se pare că nu te-am convins. Mă aşteptam să-mi vorbeşti despre dragoste. Spui că ea le este dată doar oamenilor. Că nimeni n-a văzut niciodată un copac îndrăgostit.

            Crezi că avem noi puterea de a vedea astfel de lucruri ? Crezi că dragostea nu intră  în alcătuirea vieţii copacilor ? Că ei sunt lipsiţi cu desăvârşire de sentimente ?

            Aşa ceva nu e posibil, draga mea.

            Copacii au, ca şi noi, un suflet. Numai că sentimentele lor sunt toate de un singur fel. Copacii nu ştiu să urască. Nu ştiu să mintă. Nu ştiu să trădeze.

            În concluzie, ei au doar sentimente frumoase.

            Dragostea unde o putem încadra ? N-am nici o îndoială, copacii ştiu să iubească. Şi chiar iubesc. Îşi scriu unul altuia scrisori de dragoste. Ce altceva sunt frunzele care foşnesc sub tavanul pădurilor toamna ? Dacă ne-ar putea povesti vântul-poştaş, dacă ar avea el gură să ne spună !

            Copacii ne iubesc în felul lor copăcesc şi pe noi, oamenii. Avem însă noi, oamenii, ştiinţa de a le desluşi declaraţiile de dragoste ? E pregătit sufletul nostru pentru a le răspunde cu aceeaşi măsură ?

            Da de unde !

Oamenii nu-i iubesc pe oameni.

Cum să le cerem atunci să aibă sentimente de dragoste faţă de copaci ?

 

    

07 februarie 2007 – miercuri

98 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

09.00. – O zi frumoasă de iarnă.

Nimic deosebit pentru o zi în puşcărie, decât că am fost duşi la un club al unităţii unde comandantul şi adjunctul ne-au oferit  sistemul semideschis. Practic, de mâine vor deschise toate uşile pe parcursul întregii zile. Cu o seară în urmă am rămas doar trei în celulă – eu, Dumbravă V. şi Truţescu Marian, fost colonel de poliţie, căci Bârsan Cristian a fost trimis pe cursă înapoi la Craiova, de unde venise pentru ceva afaceri. A fost un băiat bun până la urmă.

La Braşov, Tribunalul, după doi ani, l-a achitat pe presupusul criminal al celor două femei de la casa de schimb valutar.

Se pregăteşte, la iniţiativa Partidului Conservator, depunerea moţiunii de cenzură la Senat împotriva ministrului Monica Macovei – pentru a fi demisă. Se fac tot felul de presupuneri pe tema intervenţiei şi cererii premierului adresată  partidelor politice, de a reflecta  la treburile de primă urgenţă pentru ţară, respectiv alegerile europarlamentare.

Se încearcă să fiu pedepsit pentru un telefon mobil găsit în celulă.

Este evidentă intenţia să mi se pună în cârcă o încălcare a regulamentului de care nu sunt vinovat.

            Dragă Rebecca,

 

  1. Când eram copil, mama mă lua cu ea în port să-l aşteptăm pe tata care se întorcea de pe mare. Lucrul acesta se repeta de câteva ori pe an. Mă urcam pe un dig şi căutam în depărtare silueta vaporului care-l aducea pe tata acasă.

 Unităţile de măsură ale copilăriei mele au fost plecările şi sosirile tatei de pe mare.

El aparţinea mai mult mării decât nouă. Cu ea a petrecut mai mult timp decât cu mine şi cu mama. El mă vedea, după cum avea să-mi  spună  mai  târziu, de departe. Eram semnul victorios al trecerii lui prin lume. Dar marea îl chema repede înapoi pe tata.

 Rămâneam iarăşi singuri, pregătindu-ne pentru următoarea venire a tatei când, tot aşa, mama mă lua cu ea în port unde, căţărat pe coama digului, căutam în zare vaporul ce mă făcea să redevin, pentru o vreme, foarte puternic.

            Mai târziu am devenit ofiţer de marină ca să fiu împreună cu tata. Să recuperez, într-un anume fel toţi anii, mulţi la număr, petrecuţi fără el.

            Şi când tata n-a mai fost, eu i-am simţit prezenţa pe întinderea nesfârşitelor câmpii de apă. Plecam în călătorie cu gândul de al reîntâlni. Şi-l întâlneam. L-am întâlnit de fiecare dată, chiar dacă ştiam că trupul lui, lipsit de viaţă, fusese coborât pentru totdeauna într-un cimitir de pe uscat.

08 februarie 2007 – joi

99 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

09.00. – Apelul – Zi de 17 grade, cu soare mult şi chemare la viaţă.

Apare întrebarea, vreţi uşa deschisă­­­­­ ? Am spus nu şi bine am făcut. Un întreg vacarm pe holuri, dar şi afară, în curţile de plimbare.

S-a depus la Senat moţiunea simplă Justiţia, chiar de către prietenul meu, senatorul Sergiu Andon.

Azi Curtea de Apel a micşorat pedepsele fraţilor Cămătaru şi s-au scos de sub sechestru două case.

17.00. – Colegul  Dumbravă este chemat la Curtea de Apel, în recursul făcut de DNA împotriva măsurii de punere în libertate cu restricţie de părăsire a ţării.

20.00. – Vine  Dumbravă şi spune că e un om liber. Îl îmbrăţişez şi mă gândesc: oare când îmi va veni şi mie timpul ? Îşi aşteaptă băieţii de la Bacău să-l ia şi să-l ducă acasă. Eu aştept o nouă zi în compania singurului rămas, Truţescu Marian.

Şi iar îi scriu fetei mele.

  1. Ce bucurie, să stai într-o dimineaţă de iarnă în faţa unei ferestre îngheţate şi să desenezi cu respiraţia poveşti de tot felul !

            Mai întâi sapă o copcă, prin care priveşti, peste întinderea ninsorii strălucitoare. Tot ceea ce îţi doreşti îţi apare în faţa ochilor. La început, Albă ca Zăpada. Ea se întrupează, în mod firesc, chiar din zăpada aşternută pe pământ. Apoi, apar vulpi albe ce se nasc tot din zăpadă. Şi pentru că ele nu pot merge pe jos, pentru că le-ar îngheţa lăbuţele, se ivesc din lumina zăpezii, caleşti albe, cu roţi de argint. Ele trec fără zgomot prin lume.

Una e goală. Te aşteaptă chiar pe tine. Dar cum să ajungi până la ea ? Pe uşă nu poţi, fiindcă te-ar simţi cei ai casei şi te-ar întreba unde te duci afară în frig ? Şi chiar dacă ieşi, este mult prea departe. Iar zăpada e mare. N-ai reuşi să tai cărare prin ea.

            Tot respiraţia te salvează. Desenezi cu ajutorul ei un căluţ pe gheaţa din fereastră, îi sari iute în spinare şi te duci, ca gândul şi ca vântul, spre caleaşca care te aşteaptă în depărtare.

            Cum caleaşca merge singură, ce faci cu căluţul ?  Simplu, îl iei lângă tine în caleaşcă !

            Dar vezi cum respiri, să nu-l topeşti, că mai târziu, când o să te saturi de plimbat, nu o să mai ai cu ce te întoarce acasă.

 

09 februarie 2007 – vineri

100 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

09.00. – Apel – O zi de iarnă în care primăvara e la ea acasă.

Am primit vizita soţiei.

Totul devine pentru noi un mare mister, cu conotaţii negative. Parcă totul e pe dos. Se pare că presiunea politică e mare. Nimic din tot ce e previzibil nu se leagă, de parcă totul ne este împotrivă.

Vizita se desfăşoară  la masă, într-o sală mare în care intră cam 40 de persoane, adulţi şi copii.

Îmi aduce diverse lucruri şi mâncare,  prin care îmi mai alină un pic din mâhnire şi îmi fac viaţa mai uşoară.

Îi cer soţiei să trimită documentele la CEDO – pe arestarea preventivă care a fost total netemeinică şi nelegală.

  1. Unele scrisori sunt, după cum ţi-ai dat seama, draga mea, crâmpeie de poveste. Cum eu nu îţi scriu pentru acum, când eşti doar un copil care nu ştie încă să citească, ci pentru vârstele tale de mai târziu, când te vei despărţi definitiv de copilărie, este clar că aceste poveşti eu mi le spun în primul rând mie şi abia pe urmă ţie. Asta este dovada clară că oamenii au la toate vârstele nevoie de poveşti; ceea ce înseamnă că au nevoie de copilărie. Prin poveşti ne recuperăm copilăria pierdută.

Dezastrul pierderii copilăriei mi-a trecut doar mie pragul. Într-o zi va bate şi la uşa ta. Dar se va mai scurge mult timp până atunci. Prin urmare, folosesc prilejul de a-ţi trimite adieri de poveşti pentru a-mi spune mie însumi poveşti.

            Tu eşti, fata mea, sursa întoarcerii mele în poveste, iar povestea, sursa întoarcerii în copilărie.

Este unul din darurile faptului că te am. Aşa se face că spunând poveşti te muţi uşor-uşor în poveste şi ieşi din ea când ai ajuns foarte bătrân. Ca să poţi muri. Ceea ce înseamnă a te muta într-o altă poveste. 

 

           

10 februarie 2007 – sâmbătă

101 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

08.00. – Apelul  – O zi la fel de frumoasă ca şi cea de ieri, cu temperatura de 15 grade. Iarna ?!.

12.00. – Mergem la cumpărături – cumpărăm bomboane cu lichior şi whisky, apă, completăm proviziile – cafea, frişcă, grepfrut şi câteva prăjituri.

14.00. – Ne ducem să vorbim la telefon. Vorbesc cu Mitroi despre revistă, cu Gelu Voican referitor la plecarea la Strasbourg şi Bruxelles, iar lui Ion Marin îi mulţumesc pentru tot ce a publicat cu mine.

În rest, nu fac altceva decât să mă gândesc şi iar să mă gândesc la toate lucrurile care mi se întâmplă, cu repercusiuni groaznice pentru mine şi familia mea.

 

  1. Ştiai că într-o picătură de apă poate să încapă tot cerul ?

            Nu trebuie să te mire că în ceva atât de mic se lasă cuprins ceva atât de mare.

            Sufletul oceanului îl poţi vedea într-un simplu strop de apă.

            Sufletul muntelui îl poţi vedea într-un grăunte de piatră.

            Sufletul omului îl poţi vedea într-o lacrimă.

            Măreţia timpului n-o dau mileniile, ci clipa.

            Unitatea de măsură a infinitului este pasul furnicii.

            Viteza se subliniază în deplasarea înceată a melcului.

            Forţa tunetului poate fi strânsă toată într-un pumn.

            În clipirea unui ochi fulgeră lumina tuturor stelelor.

            Imposibilul se exprimă prin posibil.

            În cuprinsul cuvântului DA intră cele mai trufaşe negaţii.

            Ghinda este casa în care îşi petrece copilăria pădurea.

            Degetul este ghilotina căreia nu-i rezistă nici un grumaz.

Toate marile răspunsuri ale lumii încep cu semnul întrebării.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: