EU, CEL DINTR-O VIATA VIITOARE – JURNAL DE CELULA

11 februarie 2007 – duminică

102 zile ca reţinut politic în România

 

08.00. – Apelul  – O zi cu un soare strălucitor şi temperaturi mari. Te îmbie la viaţă.

11.00. – Am  ajuns la o înţelegere cu gardienii, să fim scoşi la plimbare în timpul mesei, pentru că noi nu mâncăm de la gamelă.

Şi uita aşa, am „beneficiat” două ore de stat la aer curat, timp de meditaţie şi de amintiri, de regrete şi de noi perspective.

Sub impulsul amintirilor, trimit o epistolă fetei mele.

  1. Veneam la bunicii, dinspre tată, pe o stradă din Bucureşti, unde aerul avea gustul satului românesc. Nici nu era de mirare. Oamenii care locuiau aici plecaseră cu toţii de la ţară.

Cei mai mulţi dintre ei erau prima generaţie încălţată. Încă mai aveau ţărână sub unghii. Părinţii şi bunicii lor lucraseră toată viaţă pământul. Ei înşişi îşi petrecuseră copilăria pe câmp, nu ascultând la umbra copacilor cântecul greierilor şi nu admirând, în toiul nopţii, rotirea stelelor pe cer, ci, dând cu sapa, secerând la grâu sau ducând vitele la păscut.

 Deveniseră orăşeni îmbrăcând haine de ceferişti. Casele în care trăiau erau făcute de C.F.R. Acestea aveau înfăţişarea unor vagoane caudate, cărora le lipseau liniile pe care să meargă şi locomotiva care să le tragă. Cartierul avea aspectul unor şiruri de trenuri înţepenite printre pâlcuri de liliac şi pomi fructiferi, care înnebuneau întregul oraş, primăvara, cu florile şi mirosul lor.

            Veneam aici, mai întâi, în vacanţa de primăvară.

Din pragul casei bunicilor mei se auzeau trenurile din Gara de Nord, lucru care făcea ca toate casele de pe stradă să se simtă rude cu gara cea mare. Şi chiar erau rude, pentru că în fiecare casă locuia un ceferist care fie lucra la gară fie la depou, fie pe locomotive, fie la macaze. Cam tot ce ţinea de C.F.R. era pe mâinile oamenilor din cartierul bunicilor.

            De la Constanţa veneam cu trenul la Bucureşti. Păi, cu ce altceva să vin, de vreme ce mă simţeam şi eu rudă cu Gara de Nord, în care coboram ţanţoş, pornind peste linii spre casa bunicilor ?

            Soseam apoi vara, ca să-mi pot da seama în ce s-au transformat florile pomilor din primăvară. Le găseam sub formă de prune, piersici şi mai ales de cireşe. Acestea ne erau cele mai dragi, pentru că le foloseam, după ce ne săturam de mâncat, pe post de cercei.

            Umblam cu aceşti cercei prin noapte şi mă întrebam dacă lumina lor bate până la Constanţa. Ca să fiu sigur că văd şi colegii mei de şcoală lumina cerceilor mei, aruncam cu cireşe în trenuri, dar cum  nu toate trenurile mergeau la Constanţa, atunci când mă întorceam acasă nu găseam nici urmă de cireşe pe strada mea. Dar nu era din cauza trenurilor, ci a toamnei.

            Însă nu ştiam nimic despre toamnă atunci. Eu credeam că aşa i se spune plecării din casa bunicilor.

Mai târziu aveam să învăţ că toamna este cu totul şi cu totul altceva.

 

           

12 februarie 2007 – luni

103 zile în recluziune totală

08.00. – Apelul. O zi caldă de iarnă.

14.00.- În sfârşit, facem baie şi ne schimbăm aşternuturile.

Sunt pus pe fapte mari. Trebuie să scriu scrisoarea către Secretarul general al ONU, precum şi celorlalţi oficiali europeni. Aştept reacţiile fireşti.

S-a depus la Parlament şi la Curtea Constituţională cererea de destituire din funcţie a Preşedintelui Băsescu. Partidul Democrat a depus, tot  la Curtea Constituţională, o cerere de neconstituţionalitate pe tema referendumului.

Băsescu nu a primit acceptul de a vorbi marţi, în faţa parlamentarilor, atunci când ar fi vrut el, cam odată cu „prinţesa” şi preferata lui, Monica Macovei, pentru demiterea căreia  P.C. a depus o moţiune simplă în Senat, iar aceasta a stabilit tot marţi o intervenţie în Parlament. Probabil cei doi, aflaţi în cârdăşie şi la bine şi la rău, simţeau nevoia să se sprijine reciproc.

Dar de data asta „nu le-a ieşit”!

Cu 20 de voturi împotriva, 3  pentru şi o abţinere – dezbaterea a fost amânată pentru miercuri la ora 10.00. Nu a fost acceptată de Preşedintele României această oră şi s-a admis ora 17.30, miercuri.

Deci vezi că nu mai e cum vrea Preşedintele. Vadim Tudor l-a gratulat cu un spectacol la puterea a treia, comparativ cu cel din 18 decembrie 2006, din Parlament, când l-a trimis, indirect, chiar la Bălăceanca în cămaşă de forţă.

Toate partidele fac valuri.

În Ţinutul secuiesc se desfăşoară un referendum pe tema autonomiei teritoriale – destul de periculos dar controlabil.

O veste bombă: Sarca Ovidiu, unul din denunţătorii mei din dosarul „trafic de influenţă’’, arestat la Iaşi, după depoziţia împotriva mea, a fost pus în libertate de Tribunal şi apoi de Curtea de Apel.

Cu amărăciune, ajung la concluzia că DNA ştie să-şi răsplătească slugile şi obedienţii, adică instrumentele de lucru !!

  1. Crezi că numai oamenii ştiu să râdă ? Zilele din care sunt formate anotimpurile râd şi ele.

Dintre toate, zilele primăverii sunt cele mai vesele. De cum se topeşte zăpada, râd cu toată gura.

Vara, zilele râd în hohote.

            Râd şi zilele toamnei, uneori.

Dacă ştiu să râdă, înseamnă că zilele ştiu să şi plângă. Şi chiar plâng. În toate anotimpurile sunt zile care plâng. Cele mai multe se întâlnesc iarna. Apoi, toamna. Sunt şi zile de primăvară şi vară care plâng.

Viaţa omului cuprinde pe parcursul ei toate anotimpurile. Are adică şi zile care râd, şi zile care plâng. Dar nu în proporţii egale.

            Sunt oameni a căror viaţă este făcută mai mult din toamnă şi iarnă.

            Alţi oameni au viaţa alcătuită din primăvară şi vară, le râd zilele aproape tot timpul.

Ferice de cei ce au acest noroc.

Este ceea ce îţi doresc şi ţie, fata mea.

            Fie ca zilele vieţii tale să râdă fără oprire ! 

 

13 februarie 2007 – marţi

104 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

08.00.-  Apelul – Zi  închisă cu ploaie pe timp de iarnă.

Se aşteaptă discursul Preşedintelui Băsescu în Parlamentul României.

Ştiind ce fel om este şi ce caracter are Traian Băsescu, nimeni nu cred că mai speră ca acesta să-şi ceară scuze.

15.00. – Discursul, din câte ştiu, a fost anulat şi amânat pentru ziua de miercuri, 14 februarie.

În schimb Ministrul Justiţiei – Monica Macovei, trebuie să vină la Senat pentru moţiunea simplă, privind demiterea ei.

Este votată demiterea şi scorul de 80-46 este net superior conduitei cu care Senatul s-a exprimat împotriva acestui om care nu mai este dorit în guvernarea României.

Dacă ne gândim că suma de voturi de la Senat a opoziţiei este de 72, din care au lipsit 3 senatori, rezultă  că au votat împotriva madamei de la Justiţie şi 11 senatori din partidele de la putere PNL, PD, UDMR.

Îi aşteptăm demisia, deşi această opţiune nu există pentru omul ăsta veninons şi plin de răutăţi, şi care a făcut din Justiţie o poliţie politică la îndemâna lui Traian Băsescu. Cred că a început să-i cam fie frică.

 

  1. În zilele noastre sabia a devenit un obiect de panoplie. Mai puţin sabia cu două tăişuri.

 Un exemplu de sabie cu două tăişuri este sinceritatea.

            Ori de câte ori o foloseşti, ai sentimentul că te apără, pentru a constata mai târziu că se întoarce împotriva ta.

            Ce-i de făcut, atunci ? Să renunţi la ea ? Să ţi-o reprimi, încurajându-i doar pe alţii să dea dovadă de sinceritate ?

Fără sinceritate, lumea ar fi mult mai urâtă decât este.

            Sinceritatea este o povară pe cont propriu, dar şi o superbă libertate a sufletului în acelaşi timp.

            Nu poţi fi sincer cu măsură. Poţi însă să cântăreşti împrejurările în care ieşi cu sinceritatea la atac.

            N-o folosi pentru a face altora rău. Pune-o în slujba binelui, chiar dacă acest lucru înseamnă să-ţi faci ţie însăţi rău. Binele cere câteodată un asemenea preţ. Şi preţul acesta, ţi-o spun cu toată sinceritatea, merită să fie plătit.

 

14 februarie 2007 – miercuri

105 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul – o zi la fel de urâtă ca şi cea de ieri.

17.00. – Preşedintele Băsescu soseşte în Parlament.

Sala este pe jumătate goală.  Opoziţia nu a vrut să participe, respectiv PSD, PC, PRM. Sosirea Preşedintelui s-a transformat într-o banalitate, „măria-sa” beneficiind de  primirea, mai mult formală, a 3 vicepreşedinţi, în condiţiile în care Văcăroiu era plecat din ţară, iar Bogdan Olteanu a refuzat să prezideze şedinţa, în semn de protest faţă de mârlănia lui Băsescu de a-l jigni.

În stilul caracteristic, Traian Băsescu şi-a făcut numărul : a adus acuze susţinute  cu tot felul de presupuneri, de inadvertenţe şi aberaţii şi, ca să le arate lor, parlamentarilor, ce tare e, ce muşchi are, lansazează o gogoriţă de-a lui, o şmecherie – cică îi „consultă” pentru declanşarea unui referendum pe tema votului uninominal, evitând în acest fel, zice el, referendumul pentru suspendare.

Încă un motiv de tensiune şi gâlceavă ca la piaţă. El, Băsescu, este un personaj rău, duşmănos, mereu în conflict cu opozanţii, cu presa, cu lumea.

Mâine mă pregătesc pentru ora 13.00, să continui procesul pe fond la Tribunalul Bucureşti, dar şi punerea în discuţie a cauţiunii exorbitante care mi-a fost fixată.

  1. Nimeni nu ştie totul despre singurătate.

            Nici măcar cel mai singur om din lume.

Dar cine este acesta ? Există un om despre care se poate spune că este mai singur decât ceilalţi oameni  ?

Poate fi oare măsurată şi ierarhizată singurătatea ?

Cunoaşte ea grade de comparaţie ? Categoric, nu !

            Nimeni nu a fost, nu este şi nu va fi vreodată depozitarul singurătăţii absolute. Pentru că nu există singurătate absolută.

            Fiecare om are momente în viaţă când se simte cel mai singur om din lume. Şi poate chiar este.    

            Tocmai de aceea, ştim cu toţii că despre singurătate nu putem şti niciodată totul.

            Oricât de singuri am fi, nu suntem niciodată îndeajuns de singuri. Este mereu cineva sau ceva alături de noi.

           

O umbră.

            O pasăre în zbor.

            O adiere de vânt.

            Un asfinţit de soare.

            O frunză în cădere.

            O amintire.

            O lacrimă.

 

 

15 februarie 2007 – joi

106 zile în recluziune, ca reţinut   politic în România şi în U.E.

 

06.00. – Mi se solicită să mă pregătesc şi să ies la punctul pentru primirea deţinuţilor, pentru a pleca la Tribunal. Le explic că de fapt am instanţă la ora 13.00 şi că sunt bolnav, având o discopatie lombară şi sunt în criză. Sunt lăsat în pace.

07.30. – După apel, a venit şeful de secţie, Mincu, însoţit de doi subofiţeri din escortă, cu o falcă în cer şi cu alta în pământ, să merg că pe cererea de prezentare scrie 08.30. Le explic din nou ca am la ora 13.00, şi că nu merg. Băieţii, decişi, nu şi nu. Sunt luat şi dus la adjunctul Comandantului penitenciarului – Căminişteanu, care mi s-a părut un tip dur.

Îi aduc argumente cu toptanul. Nu îl interesează. Rămâne pe argumentul suprem, acela că aşa scrie pe hârtie, deşi eu făcusem cerere, cu câteva zile în urmă. Ba chiar îmi cere să nu îi fac probleme, să nu cumva să mă opun.

Sunt dus la cabinetul medical şi, consternare, medicul, o doctoriţă, îmi spune că îi pare rău, că nu are putere de influenţă asupra deciziilor comandantului. Cel mult poate să-mi facă o injecţie sau să-mi administreze calmante  (midocalm) pentru ameliorarea durerii.

Merg să mă îmbrac şi, în jur de ora 08.30. sunt îmbarcat într-o dubă în care se mai aflau deţinuţi (care aşteptau în maşină de la 730) şi plecăm la Tribunal.

09.15. – Bineînţeles, am ajuns la destinaţie şi am aşteptat, cu mari dureri de lombosciatică, până la 13.30, când sunt dus în sală şi începe procesul.

Este audiat Tipi care confirmă că a adus nişte bani din partea lui Sarca, pe care îl împrumuta, şi i-a dat casierei care a dorit să îi dea chitanţă. Pe mine nu mă cunoştea – o depoziţie 100% în favoarea mea.

Apoi este chemat Sorin Crivăţ, ofiţer SRI, arestat pentru trafic de influenţă, la Braşov.

Aceeaşi depoziţie favorabilă, în sensul că a adus bani de la Gămălie pentru legitimaţie.

A dat banii de faţă şi cu altă persoană, fără ca eu să mă feresc.

Vărul meu, Sandu Arion, a spus că a fost obligat să dea o declaraţie împotriva mea şi a lui Mărgean, şi că el, de fapt, nu ştie de niciun fel de bani.

Se pun în discuţie cererile prealabile, una pentru expertiza psihologică şi una pentru expertiza financiar-contabilă.

Văzând cum cererile îmi sunt respinse şi cât de decis este să mă judece şi să mă condamne cât mai repede, intervin cu o cerere de neconstituţionalitate, pentru suspendarea procesului.

Respinge şi această cerere. Este mai mult decât evident că avem de-a face cu un abuz pe faţă şi o forţare a lucrurilor, pentru a depune concluziile pe fond.

Într-un puseu de răutate, pe o cerere de amânare de două săptămâni pentru a se putea pregăti apărarea, ia decizia ca să discute şi cauţiunea şi arestarea preventivă peste două săptămâni, decizie la care revine ulterior.

Se discută şi rămâne în pronunţare.

18.30. – Sunt dus la Jilava.

23.00. – Văd ştirile la PRO TV, printre care se face şi  anunţul că, deşi în cazul meu s-a stabilit o sumă exorbitantă de 3 miliarde cauţiune, ea a fost respinsă, în timp ce se menţine arestarea preventivă pe încă două luni, evident cu recurs.

Aud la Jurnal că premierul Tăriceanu a declarat despre Traian Băsescu că s-a comportat în Parlament de parcă ar fi fost la cârciumă, adică a făcut o comandă şi a plecat, motivând că sunt lucruri mult mai importante pentru ţară, cum ar fi alegerile europarlamentare (mult mai importante decât referendumul pentru votul uninominal sau pentru suspendare).

  1. A existat o vreme în care oamenii îşi scriau cu litere de fum.

            Aşa îşi trimeteau veşti de pe un munte pe altul, de pe malul unei ape pe celălalt mal.

            Scrisorile de fum erau duse dintr-o parte în alta de vânt. Uneori ele nu mai ajungeau la destinaţie, risipindu-se pe drum.

Dar cei ce le trimeteau potriveau cuvintele la loc, până când primeau răspuns că ele au ajuns unde trebuie.

            Câteodată li se termina viaţa chiar în timp ce erau scrise.

Cei de dincolo vedeau un fum ce se amesteca cu alt fum.

            Şi nu înţelegeau ce i-a apucat pe ceilalţi de le scriu atât de mult.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: