APELUL SI ELIBERAREA PROVIZORIE LA O NOUA CONDAMNARE POLITICA – JURNAL DE CELULA

P REFAŢĂ

 

SPERANŢA CETĂŢII

Filozofi, creatori de constituţii ideale, ne lasă mângăierea unei nădejdi că cel puţin odată, într-un viitor nedeterminat, o stare de lucruri mai bună decât cea prezentă se poate înfăptui. Care e forma cea mai bună de guvernare ? Care sistem de legi poate asigura viaţa cea mai fericită ? Pe ce temelii trebuie să fie clădit statul pentru a corespunde cât mai bine menirii sale, spre a trăi cât mai îndelung ? Sunt întrebări care au prepcupat pe gânditori de mii de ani.

Într-o cetate în care se exprimau foarte des nemulţumiri asupra formei de guvernământ, un Platon, un Aristotel, aveau menirea să pregătească spiritele pentru înţelegerea unei forme de stat superioare care se poate realiza de oameni hotărâţi şi destoinici. Preocuparea pentru găsirea unui stat ideal este destul de veche şi în lumea greacă. O discuţie asupra faptului care ar fi cea mai bună formă de guvernământ găsim chiar la Herodot. O discuţie asupra posibilităţii schimbării legilor în general şi a necesităţii acelei schimbări nu ar fi fost cu putinţă fără să se fi rezolvat mai întâi problema ori să se fi răspuns la întrebarea dacă instituţiile statului se datorează naturii sau voinţei omeneşti, în sensul că sunt create de oameni şi, ca atare, pot fi înlocuite cu altele mai bune. Se pare că Protagoras a schiţat, poate primul, un proiect de constituţie ideală în Antologica, proiect pe care ar fi încercat chiar să-l aplice la Thurium, unde i se dăduse însărcinarea să dea o nouă legislaţie coloniştilor trimişi acolo de atenieni în anul 444 î.e.n.

Considerând că idealul omului liber şi armonios dezvoltat s.a întruchipat în cultura antică, umaniştii au redescoperit şi studiat cu pasiune monumentele şi valorile unei culturi care şi azi reprezintă culmi ale gândirii umane, deschizând astfel drum spiritului critic şi raţionalismului modern. Omul se regăsea pe sine cu limitele, dar şi cu nelimitarea sa : Muntele şi omul se aseamănă, dar cu deosebirea că prin munte pământul tinde spre cer, prin om, cerul a coborât pe pământ (W. Shakespeare).

Excluzând acea perioadă medievală în care a fost exacerbat divinul în raport cu umanul, în care omul a fost golit de conţinutul său divin, condiţia umană a constituit şi constituie problema cea mai importantă a tuturor timputilor, a tuturor orânduirilor sociale, pentru că în general trecerea de la o orânduire la alta, totdeauna superioară, s-a făcut pornindu-se de la condiţia celor mulţi şi cu scopul schimbării vechii orânduiri cu una nouă, în care omul să fie tratat ca atare.

Proastele rânduieli şi legile rele îi afectează mai întâi pe cei mai slabi şi nevolnici, numărul acestora crescând odată cu îmbogăţirea doar a unui număr restrâns de privilegiaţi. Resentimentul crescând al avantajelor măreşte riscul căderii în braţele disperării. Iar disperarea, ca şi pierderea încrederii că îţi poţi afla dreptatea în sânul colectivităţii în care trăieşti, face posibilă orice fărădelege. În orice competiţie cu învinşi şi învingători, trebuie să existe spreanţa schimbării rolurilor.

Pe acest drum firesc al vieţii, Homer spunea în Iliada că trebuie să fim însoţiţi de îndemnul „A fi mereu cel mai bun şi mereu deasupra altora”, pentru că în felul acesta vom putea să ne realizăm ţelurile tranziţiei noastre prin viaţă în deplinătatea speranţelor şi putinţelor ce ne sunt proprii. În lupta continuă pentru autoperfecţionare este esenţial să înţelegem că plăcerile sunt muritoare, în timp ce virtuţile sunt veşnice, pentru a ne aduna forţele naturale şi gândurile şi a le pune în slujba a două lucruri fundamentale. Primul are în vedere maxima scrisă pe frontonul templului lui Apolo de la Delfi – Cunoaşte-te pe tine însuţi, devenită principiul fundamental al filozofiei lui Socrate, al doilea, înţelepciunea potrivit căreia Un cârmaci bun trebuie să ştie să se armonizeze cu schimbarea vântului, un înţelept, cu schimbările sorţii, înţelepciune adusă la lumina zilei de Pitagora apud Stabacus, în „Florilegium”.

Lupta lui Florentin Scaleţchi nu reprezintă o noutate, ci un ideal, căci apărarea drepturilor celorlalţi cere nobleţe spiritului şi sacrificiul plăcerilor.

… Dintre sute de catarge… răzbate strigătul de libertate al tutror celor care-l cunosc, care-l citesc, care-l văd, care îi admiră iniţiativa, dinamismul, sacrificiul în slujba tuturor.

Conf.univ.dr. Cornel TRANDAFIR

 

Din Jurnalul de celulă, capitol început în volumul II al Colecţiei Viaţa unui condamnat la moarte, urmează  :

14 martie 2007 – miercuri

133 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

08.00. – O zi frumoasă de primăvară, dar la ce bun.?! Meditez şi mă întreb la ce mi s-a întâmplat. Ce e de făcut? De ce tocmai mie?

09.30. – Ies la Capelă şi mă confesez cu preotul, disperat de condamnarea de 5 ani dată de un procuror care nu era judecător, pentru că nu finalizase cerinţele procedurale legale pentru asta. Unealtă sinistră a regimului Băsescu, neadministrând probe şi neţinând cont de datele şi faptele care mă încriminau, m-a executat la comanda politică a ministrului justiţiei Monica Macovei, slugă incontestabilă a lui Traian Băsescu. Încerc să îmi revin şi sigur orice ar fi nu îmi pierd încrederea în singurul meu sprijin, Bunul Dumnezeu. Mă gândesc că totdeauna răscumpă-rarea păcatelor noastre trebuie să treacă printr-o suferinţă, şi se pare că din nou sunt eu alesul. Parcă nu mai am speranţe. Cu toate astea, nu am voie să renunţ la lupta cu abuzurile justiţiei române în numele onoarei mele, a familiei şi copiilor mei, indiferent cât de greu va fi şi cât va dura acest episod trist din viaţa mea.

Adunând documente şi relatând fapte, mă apuc să-mi scriu Apelul. pentru că numai eu şi Bunul Dumnezeu ştim care este purul adevăr în cazul cu totul şi cu totul special al meu. Un caz dramatic şi cutremurător şi numai pot demonstra o înscenare şi un aranjament mârşav de culise, căci eu sunt cel care ştie şi poate să-şi facă propria apărare, mai ales dacă, la rândul meu, m-am luptat în justiţie, să-i apăr cu succes pe alţi nedreptăţiţi, în calitatea mea de consilier juridic al OADO şi avocat al Uniunii Naţionale a Barourilor din România – Baroul Bucureşti.

Aşa mi-a fost dat ca numai eu să mă pot apăra. Acesta este motivul pentru care am elaborat, aşa cum veţi constata parcurgând paginile următoare, un APEL la o condamnare nedreaptă şi plină de ilegalităţi, făcută de un procuror care nu era judecător conform cerinţelor legii, un individ abject, care a călcat pe cadavre pentru a fi promovat în funcţia de director în Ministerul Justiţiei de către şefa lui, imperfecta şi corupta Monica Macovei, cu acordul direct şi imediat al Preşedintelui ţării, domnul Traian Băsescu.

15 martie 2007 – joi

134 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Zi de primăvară cu soare şi temperaturi de 14 – 15 grade.

09.30. – Ies la Capelă pentru slujba de zi cu zi şi îmi continui dezbaterile filozofice cu părintele pe tema “Cine suntem noi?”

16 martie 2007 – vineri

135 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – O zi mohorâtă cu ploaie.

10.00. – Ies la Capelă, îmi spun rugăciunea şi aştept întâlnirea cu familia. Ea poate fi numai vinerea, după litera “S”.

14.00. – Sunt scos la vorbitor. În vorbitorul normal, căci, domnul Căminişteanu, fost gardian, acum ofiţer cu grad superior, nu a vrut să-mi aprobe vorbitor la masă. După patru luni şi jumătate o revăd pe Rebecca, îmi era dor de ea. Am sărutat-o şi am ţinut-o în braţe timp de câteva clipe. Ne-am ţinut de mâini pe toată durata vorbitorului. Au mai venit cu cea mica, soţia, Monica, şi soacra. Ce copil frumos am şi criminalii ăştia, ca sa-şi facă mendrele, m-au “răpit” din sânul familiei. Aşa să le dea Dumnezeu şi lor. M-a tulburat mult de tot întâlnirea cu Rebecca şi familia. Ce familie frumoasă am şi cum mi-au distrus-o animalele astea.

21.00. – Se deschide celula şi intră trei clujeni, din scandalul “PRESA” de la Cluj, între ei şi prietenul meu Nelu Oţel şi Liviu Man şi Mureşan Aurel. Şi ei sunt amărâţi, şi-au fost arestaţi în contextual luptei României împotriva corupţiei. O făcătorie de la un cap la altul. Un abuz grosolan, o comandă politică ca şi în cazul meu.  Îi primesc şi îi omenesc cu ceva de-ale gurii. Ei sunt în tranzit prin Bucureşti. Au plecat din Cluj de 15 ore şi stau până miercuri dimineaţa la Jilava. Dar, în bătaie de joc, au fost aduşi în celulă fără nimic, nici un fel de schimburi, nu pot anunţa familia că au ajuns la Jilava, nu li se dă pătură, cearceaf, pernă – umilinţă totală şi suntem în mileniul III şi în UE. Ruşine!!! Schimbăm primele impresii, având în vedere, prietenia şi antecedentele, care ne-au apropiat şi unit şi la bine, şi, cu atât mai mult acum, la rău.

17 martie 2007 – sâmbătă

136 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul. – O zi frumoasă de primăvară.

10.00. – Ne scoate la telefon şi vorbesc cu soţia, cu Puiu Hahui şi cu av. Jean Panaitescu.

11.00. – Fac imprudenţa să ies în curtea de plimbare, timp în care hoţii sparg geamul de la celulă şi ne fură aproape tot din ce am primit de acasă: salam, muşchi, conserve, supe etc. Avocatul Hahui şi-a arătat disponibilitatea să mă viziteze şi să vină la proces să mă apere. Avocatul Jean Panaitescu, când i-am spus ce se mai poare întâmpla rău de acum încolo, mi-a dat un răspuns care m-a sictirit şi anume, că am mai fost condamnat la moarte şi am scăpat.

 

 

18 martie 2007 – duminică

137 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul. – O zi frumoasă de primăvară, deşi bate vântul.

08.30. – Mă scoate la Capelă să pregătesc slujba. Fac listele cu cei care trebuiesc scoşi la slujbă, aprind candelele şi cădelniţa cu tămâie, apoi tai pasca pentru a fi împărţită la deţinuţi, după slujbă. Vin la slujbă şi prietenii de la Cluj. Liviu chiar îmi mărturiseşte că e pentru prima oară într-un altar. Aştept cu mare interes săptămâna politică care urmează, după acest scandal dintre palatele Cotroceni, Victoria şi Dealul Spirii. Marţi, Senatul va vota demisia ministrului Învăţământului – Hârdău, pe moţiunea simplă “Învăţământul”. Tot marţi, premierul Tăriceanu merge în Parlament, în Camerele reunite, unde vrea să prezinte concluziile reuniunii de la Brouxelles. Tot mâine, Preşedintele Băsescu cheamă partidele la consultări politice la Cotroceni, după ce doi ani, nici nu le-a băgat în seamă, de parcă nu existau. S-au lansat zvonuri că în mintea lui diabolică, vrea să îl schimbe cu orice preţ pe Premier  cu un guvern de democraţi, cu Isărescu din nou Premier PSD. Vom vedea ce urmează. Tot azi, duminică, îmi scriu apelul la sentinţa de fond a judecătorului – procuror, fără nici un fel de speranţă în Justiţia româna, în independenţa ei faţă de şefi, în virtutea faptului că ei sunt primii care dispreţuiesc justiţia, prin judecători cu independenţă faţă de lege.

 

 

19 martie 2007 – luni

138 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apel. – O zi însorită cu 21 grade, însă mohorâtă pentru sufletul meu.

10.00. – Ne scot la un duş, la duşul groazei, să ne spălăm şi noi.

11.30. – Sunt scos la grefă cu Nelu Costei, jurist în cadrul O.A.D.O., de curând promovat în funcţia de şef compartiment juridic şi director adjunct al Consiliului de administraţie. Punem la cale declanşarea, sau mai bine spus deschiderea, de noi fronturi în lupta cu Justiţia, printre care darea în judecată a Statului român prin ordonatorul lui de credit, Ministrul Finanţelor, pentru a cere daune morale şi materiale de 20 de milioane euro, pentru cinci ani petrecuţi după gratii cu două condamnări la moarte, pentru complot în vederea trădării, subminării şi sabotării societăţii socialiste din România, pentru scoaterea, de doua ori, în faţa plutonului de execuţie, dar şi pentru regimul de condamnat la moarte şi recluziune totală, de faptul că am stat doi ani singur într-o celulă care nu avea nimic, nici fereastră (tip carceră), nici pat, nu WC; că doi ani şi jumătate am purtat continuu lanţuri de 28 de kg. la mâini şi la picioare; de faptul că am fost comutat după un an de Consiliul de Stat şi mi s-a comunic abia un an mai târziu aceasta, şi multe alte chinuri şi umilinţe ce mi-au fost administrate în cei cinci ani de detenţie. Azi, directorul SIE – Claudiu Săftoiu şi-a dat demisia din funcţie în urma declaraţiei pe care a  dat-o  în faţa Comisiei pentru suspendare a Preşedintelui, şi unde a recunoscut că SIE are sistem propriu de interceptări şi ascultări telefonice pe tot teritoriul ţării fără aprobarea unui judecător. Comisia Prezidenţială a dat undă verde pentru cercetarea ministrului comunicaţiilor Jold Nogy – UDMR de către DIICOT, în dosarul “Trădării în energie”.

 

20 martie 2007 – marţi

139 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul. – Se aşteaptă o zi frumoasă de primăvară dar furtunoasă în viaţa politică. Regele Mihai primeşte astăzi Castelul Peleş din partea Statului român, pe care ar urma sa-l vândă cu 30 milioane euro înapoi statului, iar castelul va deveni muzeu şi timp de trei ani va fi muzeu ca şi Pelişorul. Maria Vlas, după 4 – 5 ani de arest continuu a fost condamnată de TMB la 13 ani de închisoare. După consultările de la Cotroceni cu partidele politice privind criza din ţară, nimic nou pe frontul de vest, doar mici picanterii.

Delegaţia PNL, care nu a fost condusă de premier, a ieşit nemulţumită de la întâlnirea cu Preşedintele.  Delegaţia PSD, condusă de Mircea Geonă, nu a fost nici ea mulţumită de întâlnirea A fost mai mult un dialog al surzilor între Preşedinte şi partidele politice, soluţiile rămânând în aer.

Delegaţia PD, condusă de Emil Boc, a propus alegeri anticipate şi din nou ultimatum dat  PNL-ului, ori cu PD ori fără, dar să o spună clar.

Delegaţia PC, cu Dan Voiculescu în frunte, a găsit rezolvarea crizei cerându-i Preşedintelui Băsescu să demisioneze. Băsescu, în bătaie de joc, şi-a notat şi-a zis că se mai gândeşte.

Delegaţia UDMR, în frunte cu Marko Bella, e de acord cu orice variantă, inclusiv alegeri anticipate.

Mi-a plăcut atitudinea PC, care e de fapt singura voce clară care pune punctul pe “i”. Delegaţia PRM nici nu s-a prezentat la circul ăsta ieftin.

Oricum, rezolvarea va fi în Parlament şi la partide. Moţiunea simplă “anti Hârdău” nu a trecut, dar nici nu mai contează atât timp cât Curtea Constituţională a dat o soluţie prin care decizia moţiunii simple nu devine obligatorie pentru Primul Ministru în intenţia sa de a demite ministrul în cauză. Scorul de 58-52, împotriva lui Hârdău, nu a fost suficient, pentru trecerea moţiunii.ar fi fost nevoie de 69 de voturi. PNL a votat cu PD numai să le arate ce înseamnă solidaritatea.( Sâc!)

Şi eu am dat drumul azi la apel fără vreo speranţă, mă gândesc să strămut procesul. Îmi pleacă prietenii de la Cluj la Brăila şi rămân iar singur ca nebunul.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: