Category Archives: Uncategorized

APELUL SI ELIBERAREA PROVIZORIE LA O NOUA CONDAMNARE POLITICA – JURNAL DE CELULA

21 martie 2007 – miercuri

140 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apel. – Plouă. Am rămas din nou doi în celulă. Azi se aşteaptă raportul Comisiei de suspendarea a Preşedintelui Traian Băsescu.

10.00. – Am ieşit la Capelă, mi-am spus rugăciunea, m-am recules cu mine însumi, am citit câteva cărticele bisericeşti şi am lucrat cu computerul la o lucrare a părintelui.

15.30. – Comisia dă publicităţii un comunicat prin care preşedintele Băsescu a încălcat Constituţia României dar a făcut şi infracţiuni de natură penală, care vor ajunge, pe de o parte la Curtea Constituţională, pe de alta la Parchetul General. La Curtea Constituţională se aşteaptă un răspuns într-un termen de 20 de zile, la 17 capete de acuzare.

17.00. – Premierul îşi asumă şi portofoliul Ministerului de Externe, ca urmare a refuzului Preşedintelui Băsescu de a-l valida pe Cioroianu – care fusese nominalizat pentru acest post. Preşedintele va putea fi demis cu jumătate plus unu a celor care se vor prezenta la vot.

 

22 martie 2007 – joi

141 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Vremea începe să dea semne de primăvară.

09.30. – Am fost scos la duş. Îl fac singur, deoarece colegul de celulă nu vrea să mai meargă în mizeria de la duşuri.

Azi se va ţine o şedinţa la O.A.D.O. pentru validarea noului Consiliu director, dar şi pentru validarea unui nou statut adaptat noilor cerinţe reale din societatea civilă românească, odată cu accederea în Comunitatea Europeană.

Mi s-a părut aproape obligatoriu ca la această şedinţă să trimit un comunicat din celula 116 a penitenciarului Jilava, unde mă aflu acum, în calitate de Preşedinte Fondator al OADO. Comunicatul va fi citit de Monica, soţia mea, şi e un îndemn la unitate şi la continuarea activităţii organizaţiei, chiar dacă nu va fi foarte uşor.

17.00. – Aşa a fost. A fost ales Comitetul director, format din 7 membri: director executiv – jurist Costei Ion; director adjunct – Dan Dima; director administrativ – Ilinca Dumitrache; secretar – Dan Sterian şi 3 membri – Monica Scaleţchi, Alexandru Lăpuşan şi Spătaru Ionel.

S-a adoptat noul Statut al OADO care conferă existenţa, prin statut, a funcţiei de Preşedinte Fondator pentru mine. Cu toate acestea, cel mai important lucru este faptul că O.A.D.O. îşi continuă activitatea, având ca suprem deziderat lupta pentru dreptul la libertate a Preşedintelui ei, Florentin Scaleţchi.

Tot azi Băsescu semnează interimatul lui Tăriceanu la Ministerul de Externe.

La conferinţă de presă la PD, vicepre-. şedintele PD, Radu Berceanu, critică PNL-ul şi pe Călin Popescu Tăriceanu de lipsă de fair-play cu partenerii din alianţă, pe care caută cu orice preţ să-i elimine de la guvernare, cu  susţinerea parlamentară PSD, PC şi, eventual, PRM.

23 martie 2007 – vineri

142 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul. – Plouă şi e urât. Azi e ultima zi când DNA poate face recurs la sentinţa din 13.03.2007 a Tribunalului Bucureşti.

10.00. – Am ieşit la Capelă. M-am recules, mi-am spus rugăciunea şi am citit Paraclisele Maicii Domnului.

14.00. – Am fost scos la chioşcul improvizat la uşa de intrare a penitenciarului, de unde facem câteva cumpărături.

La OADO se întruneşte noul Consiliu director, pentru a pune la punct programul activităţilor imediat următoare – câteva iniţiative de primă urgenţă.

Nu aş vrea să spun mai mult, dar sunt unii care şi mort dacă m-ar vedea tot n-ar înceta să mă bârfească, să-mi arunce săgeţi, să-mi şicaneze şi să-mi umilească  familia  şi  pe  mine.  Chiar  în  cadrul Consiliului s-a constatat o anumită maliţiozitate a unor membri, care s-au apucat să comenteze cam  ce se vorbeşte în piaţă şi pe internet. Am mai trăit cu sintagma şi marca – prieten cu Nicu Ceaşescu – că am făcut închisoarea pe un vapor, că primeam flori etc. Mintea  încâlcită şi bolnavă a unora, răutăţile gratuite, invidii inexplicabile creează tot felul de scenarii, care mai de care mai năstruşnice şi mai neverosimile, cu dorinţa evidentă de a mai pune măcar un pic de sare la marea rană provocată de toţi aceşti activişti.

24 martie 2007 – sâmbătă

143 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – O zi la fel de urâtă ca şi cea de ieri şi la fel de mohorât e şi sufletul meu la gândul că sunt victima maşinaţiunilor de culise şi a succesului meu. Sunt victima unor oameni care şi-au vândut sufletul diavolului, nişte monştri cu chip uman.

10.30. – Sunt scos la telefon. Vorbesc cu Monica, soţia mea. Se pregătea să meargă la avocatul Sergiu Andon, căci în calitatea asta merge la el, deşi este membru marcant al Partidului Conservator, deputat şi Preşedinte al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor şi amic cu mine  Se duce să discute problema casei noastre din Zorileanu. Şi aici e o întreagă nebunie, ne judecăm de doi ani şi nu se ştie cât va mai dura. Casa a fost dărâmată şi reconstruită de mine. Fostul  proprietar, pe sistemul mituiesc şi obţin tot ce vor, deşi a vândut o dată casa statului român când a părăsit ţara legal, acum îşi doreşte casa înapoi.

Vorbesc şi cu av. Panaitescu, care nu ştie nimic, nici dacă Parchetul a făcut apel şi nici dacă a apărut motivarea sentinţei făcute de acel personaj cu comportament de psihopat,  cu ten- dinţe de sadism. S-a văzut cum s-a comportat în cauza cu cauţiunea, ce bătaie de joc a fost.

Sunt decis să renunţ şi la serviciile av. Panaitescu. Nu mă poate ajuta cu nimic şi într-un fel s-a cam uzat cu aceeaşi teorie pe care nu i-a ascultat-o nimeni, deşi ea e reală.

Stau şi mă întreb, oare ce a lipsit din retorica mea în faţa “teleghidatului” judecător de instanţă (teroarea roşcovană), de nu am reuşit să conving şi să fiu achitat. De altfel, imediat după arestarea din 2 noiembrie 2006, se vorbea deja în anumite cercuri despre “comanda” primită de la Cotroceni şi Palatul Justiţiei, de cel puţin 10 ani de închisoare. De aceea cred că într-un fel a avut oarecare impact retorica mea la judecătorul “robot”, căruia cred că i-au fost afectate nişte circuite de mi-a dat numai 6 ani de închisoare şi un bonus de 2 ani de restricţii  civile, exact câţi îi erau necesari lui Preşedinte Traian Băsescu să-şi termine acest mandat şi să mai facă unul, fără obsesia duşmanului, fostul lui coleg, adică subsemnatul. Iată “retorica” mea susţinută în dosarul fostului deţinut politic al anilor ’80 şi actual deţinut politic.

Da, Domnule Preşedinte, sunt vinovat!

Sunt vinovat pentru că:

  • M-am zbătut în viaţă să fac ceva.
  • Mi-am riscat cariera, viaţa şi libertatea, pentru ca acest popor să trăiască mai bine.
  • M-am dedicat luptei pentru drepturile omului.
  • M-am găsit să-i critic pe toţi cei care obturau calea spre democraţie.
  • Am înfiinţat o organizaţie pentru a lupta pentru drepturile oamenilor.
  • Am crezut în oameni. Am crezut în dvs. când mi-aţi spus că mă puteţi rejudeca, că pot fi liberat pe cauţiune, atunci când aţi fixat o sumă astronomică de 3 miliarde.
  • Am construit pentru prima dată în România un Monument al Drepturilor Omului.
  • Am scos un Manual şi am constituit un Colegiu Naţional al Drepturilor Omului, Siguranţei Cetăţeanului şi al Discriminării.
  • Am dus un ONG în structuri internaţionale înaintea României şi am făcut lobby pentru ţara mea.
  • Am îndrăznit să-mi depun candidatura pentru C.S.M.
  • Am avut încredere în oameni, pe care am încercat să-i ajut legal şi că ei erau nişte trădători şi m-au vândut, la fel cum Iuda l-a vândut pe Domnul Iisus Hristos.
  • Am rămas să trăiesc într-o ţară în care delaţiunea şi denunţul au ajuns la nivel de lege, în care există oameni care pot fi angajaţi să acţioneze la comandă.
  • Ttrăiesc într-o ţară unde cuvântul, onoarea şi respectul nu există.
  • Sunt vinovat că am fost audiat în Comisia drepturilor omului din Camera Deputaţilor, care a stabilit că mi s-au încălcat drepturile omului în patru situaţii.
  • M-am implicat în lucruri care privesc această ţară: Constituţia României, legile siguranţei naţionale, Agenţia Naţională de Integritate, Legea Lustraţiei.
  • Sunt vinovat că i-am cerut public Preşedintelui Băsescu să-şi depună demisia ori să nu mai candideze pentru un al doilea mandat, având în vedere trecutul lui comunist şi de colaborator al securităţii.
  • Sunt vinovat că m-am apucat să o critic pe Monica Macovei pentru intervenţia brutală în Justiţie cu o problemă personală – casa părinţilor ei – şi cazul MISA.
  • Că trăiesc într-o ţară care se apropie mai degrabă de Belorus-ul lui Lukascenco decât de U.E. Şi acolo, ca şi aici, Preşedintele Drepturilor Omului stă arestat pentru făcătorii. Acolo păpuşarii lui Lukaşenco, aici păpuşarii din Justiţie ai lui Băsescu, au acţionat la comandă politică.
  • Sunt vinovat că Justiţia nu este independentă şi că magistraţii sunt independenţi faţă de lege.
  • Sunt vinovat că de patru luni de când sunt după gratii, prin grija Justiţiei Române, nu m-am astâmpărat şi am scris tuturor despre drama mea, că nu am fost părăsit de familie, prieteni, OADO. Că scriu şi îmi spun opiniile, deşi mulţi ar dori să-mi bage pumnul în gură. Sunt vinovat că răspund şi că am ajuns profesor universitar, că am scris 35 de cărţi, că am făcut emisiuni de televiziune, că am făcut spectacole pentru copiii instituţionalizaţi, că m-am băgat pentru apărarea prestigiului instituţiilor şi a imaginii României în lume când ea a fost batjocorită şi învinuită pe nedrept de diverse nereguli sau greşeli.
  • Sunt vinovat că nu am plimbat pe la OADO valizele cu bani.
  • După audierea intervenţiei procurorului de instanţă aş putea să spun, fără să greşesc, că într-adevăr tot eu sunt vinovat că D.N.A., prin reprezentantul legal, deşi ne aflăm la trei luni şi jumătate de cercetare judecătorească, timp în care au fost audiaţi circa 20 de martori, în mod metodic şi în ciuda tuturor evidenţelor, de parcă nu ar fi apărut nici un fel de probe, pro sau contra – nu a făcut decât să mai citească încă o dată rechizitoriul, de ilustră documentare de peste 20 de zile, al colegilor dânsului. Sunt vinovat că vreau să-mi demonstrez nevinovăţia, că am încercat să pun la dispoziţia instanţei documente, date şi martori referitor la complexul mobil care a stat la dorinţa – cu orice risc – procurorilor D.N.A. de a mă transforma dintr-un om onorabil şi respectat în infractor, un impostor, un monstru, un paria al societăţii.
  • Sunt vinovat că nu vreau să se vadă că absolut toţi denunţătorii au fost vechi membri ai O.A.D.O., că toţi au făcut nenumărate donaţii şi sponsorizări pentru susţinerea organizaţiei, aşa cum am făcut-o şi o fac şi eu şi că, atunci când au intrat în ghearele nemiloase ale D.N.A., au făcut „la comandă” denunţuri, transformând donaţiile şi sponsorizările în sume date pentru trafic de influenţă. Totul stă într-o presupunere şi o golănească îndrumare făcută acestora ca să declare că trebuia să merg şi să fac trafic  de influenţă la I.C.C.J., la procurorul Şelaru de la D.N.A., la poliţie.
  • Sunt vinovat că există corupătorul, adică eu, şi nu există corupţii.
  • Sunt vinovat că acest procuror din instanţă trebuie să fie legat la ochi şi să nu constate evidenţele acestui proces, că oameni de calitatea şi pregătirea celor care au făcut denunţul nu pot gândi sau aprecia că problema lor juridică nu poate fi rezolvată decât printr-o faptă de corupţie, cu toate că toţi au făcut memorii (Gămălie a făcut în aceeaşi zi chiar două, cu conţinuturi contradictorii), deşi pentru toţi s-au făcut documentaţii nenumărate şi pentru toţi au existat şi intervenţii în instanţe făcute de O.A.D.O., care era de altfel şi beneficiara banilor puşi la dispoziţie de membrii ei care au căzut în necazul unei infracţiuni. Chiar şi cele două deplasări la Braşov s-au făcut ca reprezentant al O.A.D.O. şi primirea la sediul D.N.A. Braşov s-a făcut tot ca urmare a mandatului primit din partea O.A.D.O. Există documente relevante depuse la dosar.
  • Sunt vinovat că domnul procuror este obligat să nu vadă că pe toată durata a opt luni am fost supus de colegii dânsului, prin intermediul acestor denunţători de care nu aveam nici un motiv să mă feresc, unor provocări şi hărţuiri permanente, continuu şi continuu, prin încercări şi repetări nenumărate, prin întrebări care să satisfacă  dorinţa colegilor  săi de a obţine  un alibi, un capăt de aţă, să poată apoi să-şi facă mendrele.
  • Sunt vinovat că în România D.N.A. nu greşeşte niciodată, că nu face abuzuri, că îşi face şi produce probele corect, că a intrat în forţă, că a făcut un flagrant de râsul curcilor, cu bani pentru care s-a emis chitanţă. Totdeauna şi eu şi cei trei avocaţi ai mei, toţi somităţi în domeniul justiţiei – dl. av. Mihai Marian Eftimescu, fost judecător militar, avocat, director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, judecător la ICCJ şi ministru secretar de stat la Ministerul Justiţiei, cu peste 35 ani de activitate zilnică în acest domeniu atât de important pentru România; dl. av. Panaitescu Jean, o viaţă întreagă judecător şi preşedinte al Tribunalului Militar Teritorial, cu peste 35 de ani petrecuţi pe scaunul de judecător şi chiar şi Procuror General al Secţiei militare din DNA pe o perioadă mai scurtă de doi ani, şi, nu în ultimul rând, dl. av. Son Constantin, care a avut o carieră remarcabilă de peste 35 de ani în activitatea de procuror, în mare parte ca Procuror şef al sectorului 2, ca Procuror şef al Municipiului Bucureşti, ca Procuror şef al Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate din Parchetul General de pe lângă ICCJ, oameni cu o cazuistică la bază mai mult decât impresionantă, deci eu şi cei trei avocaţi, precum şi cei 50 de jurişti ai O.A.D.O. prin reprezentantul lor direct, şeful compartimentului juridic – dl. Costei Ion, care la rândul său are o bogată cazuistică, tocmai asta reclamăm că în acest proces ne aflăm în faţa unei înscenări judiciare, a unor grave greşeli de încadrare, cu obţinere de probe total ilegal, cu încălcarea flagrantă şi repetată a Codului de procedură penală, chiar cu exonerarea lui, precum şi cu perseverenţa cu care procurorul de instanţă a încercat, contrar tuturor probelor, documentelor şi declaraţiilor martorilor, să pună capacul pe greşelile lor şi să facă din actul de justiţie o batjocură. Nu cred că doare dacă recunoşti că mai şi greşeşti în viaţă, aşa cum aţi făcut dvs., domnule Preşedinte, atunci când aţi recunoscut că dl. avocat Son C-tin nu a fost prezent. Toţi trei avocaţi îmi sunt prieteni, nu au venit pentru bani şi toţi sunt membri O.A.D.O. dl. Son Constantin îmi este naş de căsătorie şi al copilului meu.
  • Sunt vinovat că domnul procuror, deşi a auzit şi a participat la audierea d-lui procuror Şelaru şi a d-lui comisar şef Achim, în care aceştia au declarat pe rând că nu am avut cu dânşii decât o relaţie instituţională, ba chiar dl. procuror Şelaru a surprins asistenţa prin propria declaraţie când onest a recunoscut că, citez:”Dl Scaleţchi mi-a spus să-mi fac datoria dacă dl. Gămălie are o problemă judiciară, necerându-mi să fac ceva”, iar dl. comisar şef Achim a spus că a existat doar o relaţie instituţională, iar întâlnirile dintre mine şi dânsul nu s-au făcut decât la sediul instituţiei şi  eventual ca invitat la emisiunile subsemnatului de la TVR1 Drepturile Omului sau la Realitatea TV Omul şi drepturile lui. Dar procurorul trebuie  să acuze în continuare şi o ţine una şi bună, nu domnilor, a vrut să-l corupă pe procurorul Şelaru şi pe comisarul şef Achim, pentru că aşa vreau eu, aşa vor şefii mei şi aşa vrea ministrul Monica Macovei şi aşa vrea Preşedintele Traian Băsescu. Mă întreb, retoric, ce se va întâmpla cu toţi aceşti executori fideli când vor vedea cum, rând pe rând, vor dispare ministrul justiţiei Monica Macovei şi odată cu dânsa şi Daniel Morar şi toată echipa de la DNA. Dar când nu va mai fi Preşedintele Băsescu, ce vor face toţi aceşti slujbaşi la stat, nemaibeneficiind de protecţia „acestui mare român”? Poate vom asista şi noi la o nouă justiţie, o nouă filozofie de abordare a actului de justiţie, poate vom asista în sfârşit la o creştere  a încrederii populaţiei în Justiţia Româna, nu ca azi, când avem un prag de maximă alarmă de 26 % încredere a populaţiei în justiţie.
  • Sunt vinovat tot eu de faptul că dl. Gămălie, de altfel un cetăţean onorabil, l-a înşelat pe dl. Guran cu 20.000 euro şi alte mii de euro care nu au ajuns niciodată la subsemnatul, cu scopul de a provoca supărarea şi enervarea lui Furan şi a-l determina să facă denunţul.
  • Sunt vinovat că toţi cei care nu au colaborat aşa cum a dorit DNA au fost supuşi hărţuirii, ameninţării sau, după caz, recompenselor. Aşa s-a întâmplat cu Mărgean,  cu  fiul  dânsului care, adus din Spania, a fost şicanat şi mutat de la  Penitenciarul Brăila la  Penitenciarul Rahova, deşi toate rudele le are la Brăila, cu trimiterea în judecată a  domnului Mărgean, cu şicanări repetate la adresa vărului meu, pe care îl cunosc de o viaţă şi care nu ar fi fost în stare să facă un denunţ împotriva mea şi a prietenului lui din copilărie, dar şi recompense pentru Salca Ovidiu care, după declaraţia care a amuţit sala că „nu poate să spună de ce a făcut denunţul” a fost pus în libertate şi întregul grup infracţional Furan, Gămălie, Cristodorescu, Salca Ovidiu, toţi sunt bine-mersi în libertate, deşi au fraudat statul, făcând infracţiuni în zona produselor petroliere, cu peste 16 milioane de euro.
  • Sunt vinovat că cei trei fraţi Găină au făcut trafic de droguri de mare risc, că au omorât oameni şi că nu am putut să le dau 6 ani şi 10 ani lui Găină Ion şi Găină Vasile, aşa cum îmi dictase fratele lor Lander Ovidiu Cătălin din închisoarea Poarta Albă, deşi există o înregistrare în care, disperat de întrebări provocatoare, am spus: Ce sunt eu să dau pedepse de 6 ani şi 10 ani, sunt eu judecător? E o nebunie să poţi cere aşa ceva! şi că A.D.O. a obţinut o casare de sentinţă de 19 ani de închisoare cu trimitere la rejudecare, nemulţumitoare pentru familie şi s-au gândit ce să facă să obţină ceva că tot au drum lung la închisoare. S-au pus pe denunţuri şi au găsit să o facă cu unealta DNA, Sorin Bordeianu şi mama lor, Găină Joiţa.
  • Domnule Preşedinte, în timpul procesului, la un moment dat, v-am spus că a început să-mi fie frică de  justiţia  română,  că  am  asistat în calitate de martor la propriul simulacru de proces, că o decizie politică m-a trimis după gratii, că în faţa lui Dumnezeu, cu mâna pe inimă, cu lacrimi în ochi, nu mă consider deloc vinovat, că am luptat pentru menţinerea în viaţă a acestei organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, în care am crezut şi mai cred încă. Domnule preşedinte, sincer, urmărind mersul procesului, a început să-mi fie frică şi de dumneavoastră, de faptul că v-aţi făcut păreri pe oarece indicii, neaprofundând situaţia complexă în acest dificil proces, că nu mi-aţi dat minima şansă de a-mi face apărarea din stare de libertate, că s-ar putea să aveţi nostalgia fostei profesii care îmi dă fiori, îmi este teamă de dumneavoastră pentru că am simţit că aţi acordat destul de uşor, poate chiar prea uşor, credit nelimitat acuzelor din rechizitoriu, deşi chiar şi pe dvs. v-a surprins graba cu care a fost întocmit rechizitoriul de DNA, în numai 20 de zile, ba chiar aţi acceptat toate cererile Parchetului prin reprezentantul ei. Îmi este frică de dvs. pentru că ceva îmi spune că nu vă interesează foarte tare profunzimea cazului, cine e persoana învinuită, dacă există sau nu neconstituţionalitate pe cazul meu, că era necesară o expertiză contabilă imparţială  care să prezinte realitatea şi să vă lumineze asupra acestui caz greu. A început să-mi fie frică de dvs.  şi  pentru  faptul  că  în  timp  ce  în declaraţiile martorilor ia-ţi lăsat să bată rău de tot câmpii şi aţi consemnat toate minciunile şi aberaţiile lor,  pe mine şi apărarea mea  ne-aţi blocat sistematic cu sintagma „nu are legătură cu cauza” şi, nu în ultimul rând, mi-a crescut adrenalina când am văzut o diferenţă netă între modul în care nu aţi argumentat deloc punerea mea în libertate pe control judiciar în data de 22 decembrie şi cât de meticulos şi riguros aţi fost în materialul de respingere a stării de arest, atât ca volum, cât şi ca motivări, dar şi mai mult m-am speriat atunci când, deşi mi-aţi stabilit o cauţiune astronomică, istorică pentru România, nemaiîntâlnită, de 3 miliarde de lei, după ce am pus familia pe jar să facem evaluări, să facem garanţii pe imobiliare, într-un material justificat în 315 puncte şi 27 de pagini, aţi spulberat orice speranţă de libertate pentru mine, copiii mei, familia mea, prietenii mei şi ai OA.D.O. Nu spun că am simţit de câteva ori o uşoară maliţiozitate în tonul dumneavoastră atunci când vă adresaţi cu „domnul profesor”, sau când v-aţi antepronunţat, trimiţând decizia direct în arestul IGPR, unde mă aflam temporar, prin vocea dvs. de la sfârşitul şedinţei de consiliu pe stare de arest. Sunt în acest fel destul de multe argumente care m-au făcut să declar că mi-a fost frică de dumneavoastră, de voinţa dv. de a da o sentinţă curajoasă, în contradictoriu cu acuzele din rechizitoriu şi cu cererea procurorului care se pare că oricum nu are voie să aibă opinii şi păreri proprii,  ca nu cumva să-i supere pe şefi şi să-i pericliteze cariera.

 Domnule Preşedinte, România se găseşte în altă etapă,  este membru cu drepturi depline în  UE,  eu, inculpatul de azi, Florentin Scaleţchi, am devenit cetăţean european, acum îmi este opozabilă toată jurisprudenţa UE şi instituţiile juridice ale UE – Curtea de Justiţie de la Luxemburg. Sunteţi un bun cunoscător al Convenţiei Europene, al jurisprudenţei CEDO, sunteţi bine pregătit, dar şi un perfecţionist, motiv pentru care vă rog să fiţi la fel de independent şi de puternic prin decizia pe care o veţi lua, de a da o sentinţă corectă. Nu întâmplător v-am pus la dispoziţie condamnarea mea de acum 22 de ani de două ori la moarte de un judecător, Sitaru, găsindu-şi o motivare atunci, deşi ulterior am fost declarat erou naţional. Aş dori să meditaţi, să citiţi şi abia pe urmă să vă apucaţi a redacta sentinţa.

Domnule Preşedinte, stă în puterea dvs. inamovibilitatea de care dispuneţi să puteţi decide independent de orice influenţe sau ingerinţe exterioare, de orice comandă venită din zona politicului.

Vă rog să arătaţi că aveţi în faţa dvs. dosarul unuia care a mai trăit o dramă, care a mai suferit ca României să-i fie bine.

Am încredere în forţa dvs., gândindu-mă că UE îşi doreşte oameni pregătiţi şi perfecţionişti, ca dumneavoastră.

 

Nu vă depărtaţi de Bunul Dumnezeu!.

 


APELUL SI ELIBERAREA PROVIZORIE LA O NOUA CONDAMNARE POLITICA – JURNAL DE CELULA

P REFAŢĂ

 

SPERANŢA CETĂŢII

Filozofi, creatori de constituţii ideale, ne lasă mângăierea unei nădejdi că cel puţin odată, într-un viitor nedeterminat, o stare de lucruri mai bună decât cea prezentă se poate înfăptui. Care e forma cea mai bună de guvernare ? Care sistem de legi poate asigura viaţa cea mai fericită ? Pe ce temelii trebuie să fie clădit statul pentru a corespunde cât mai bine menirii sale, spre a trăi cât mai îndelung ? Sunt întrebări care au prepcupat pe gânditori de mii de ani.

Într-o cetate în care se exprimau foarte des nemulţumiri asupra formei de guvernământ, un Platon, un Aristotel, aveau menirea să pregătească spiritele pentru înţelegerea unei forme de stat superioare care se poate realiza de oameni hotărâţi şi destoinici. Preocuparea pentru găsirea unui stat ideal este destul de veche şi în lumea greacă. O discuţie asupra faptului care ar fi cea mai bună formă de guvernământ găsim chiar la Herodot. O discuţie asupra posibilităţii schimbării legilor în general şi a necesităţii acelei schimbări nu ar fi fost cu putinţă fără să se fi rezolvat mai întâi problema ori să se fi răspuns la întrebarea dacă instituţiile statului se datorează naturii sau voinţei omeneşti, în sensul că sunt create de oameni şi, ca atare, pot fi înlocuite cu altele mai bune. Se pare că Protagoras a schiţat, poate primul, un proiect de constituţie ideală în Antologica, proiect pe care ar fi încercat chiar să-l aplice la Thurium, unde i se dăduse însărcinarea să dea o nouă legislaţie coloniştilor trimişi acolo de atenieni în anul 444 î.e.n.

Considerând că idealul omului liber şi armonios dezvoltat s.a întruchipat în cultura antică, umaniştii au redescoperit şi studiat cu pasiune monumentele şi valorile unei culturi care şi azi reprezintă culmi ale gândirii umane, deschizând astfel drum spiritului critic şi raţionalismului modern. Omul se regăsea pe sine cu limitele, dar şi cu nelimitarea sa : Muntele şi omul se aseamănă, dar cu deosebirea că prin munte pământul tinde spre cer, prin om, cerul a coborât pe pământ (W. Shakespeare).

Excluzând acea perioadă medievală în care a fost exacerbat divinul în raport cu umanul, în care omul a fost golit de conţinutul său divin, condiţia umană a constituit şi constituie problema cea mai importantă a tuturor timputilor, a tuturor orânduirilor sociale, pentru că în general trecerea de la o orânduire la alta, totdeauna superioară, s-a făcut pornindu-se de la condiţia celor mulţi şi cu scopul schimbării vechii orânduiri cu una nouă, în care omul să fie tratat ca atare.

Proastele rânduieli şi legile rele îi afectează mai întâi pe cei mai slabi şi nevolnici, numărul acestora crescând odată cu îmbogăţirea doar a unui număr restrâns de privilegiaţi. Resentimentul crescând al avantajelor măreşte riscul căderii în braţele disperării. Iar disperarea, ca şi pierderea încrederii că îţi poţi afla dreptatea în sânul colectivităţii în care trăieşti, face posibilă orice fărădelege. În orice competiţie cu învinşi şi învingători, trebuie să existe spreanţa schimbării rolurilor.

Pe acest drum firesc al vieţii, Homer spunea în Iliada că trebuie să fim însoţiţi de îndemnul „A fi mereu cel mai bun şi mereu deasupra altora”, pentru că în felul acesta vom putea să ne realizăm ţelurile tranziţiei noastre prin viaţă în deplinătatea speranţelor şi putinţelor ce ne sunt proprii. În lupta continuă pentru autoperfecţionare este esenţial să înţelegem că plăcerile sunt muritoare, în timp ce virtuţile sunt veşnice, pentru a ne aduna forţele naturale şi gândurile şi a le pune în slujba a două lucruri fundamentale. Primul are în vedere maxima scrisă pe frontonul templului lui Apolo de la Delfi – Cunoaşte-te pe tine însuţi, devenită principiul fundamental al filozofiei lui Socrate, al doilea, înţelepciunea potrivit căreia Un cârmaci bun trebuie să ştie să se armonizeze cu schimbarea vântului, un înţelept, cu schimbările sorţii, înţelepciune adusă la lumina zilei de Pitagora apud Stabacus, în „Florilegium”.

Lupta lui Florentin Scaleţchi nu reprezintă o noutate, ci un ideal, căci apărarea drepturilor celorlalţi cere nobleţe spiritului şi sacrificiul plăcerilor.

… Dintre sute de catarge… răzbate strigătul de libertate al tutror celor care-l cunosc, care-l citesc, care-l văd, care îi admiră iniţiativa, dinamismul, sacrificiul în slujba tuturor.

Conf.univ.dr. Cornel TRANDAFIR

 

Din Jurnalul de celulă, capitol început în volumul II al Colecţiei Viaţa unui condamnat la moarte, urmează  :

14 martie 2007 – miercuri

133 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

08.00. – O zi frumoasă de primăvară, dar la ce bun.?! Meditez şi mă întreb la ce mi s-a întâmplat. Ce e de făcut? De ce tocmai mie?

09.30. – Ies la Capelă şi mă confesez cu preotul, disperat de condamnarea de 5 ani dată de un procuror care nu era judecător, pentru că nu finalizase cerinţele procedurale legale pentru asta. Unealtă sinistră a regimului Băsescu, neadministrând probe şi neţinând cont de datele şi faptele care mă încriminau, m-a executat la comanda politică a ministrului justiţiei Monica Macovei, slugă incontestabilă a lui Traian Băsescu. Încerc să îmi revin şi sigur orice ar fi nu îmi pierd încrederea în singurul meu sprijin, Bunul Dumnezeu. Mă gândesc că totdeauna răscumpă-rarea păcatelor noastre trebuie să treacă printr-o suferinţă, şi se pare că din nou sunt eu alesul. Parcă nu mai am speranţe. Cu toate astea, nu am voie să renunţ la lupta cu abuzurile justiţiei române în numele onoarei mele, a familiei şi copiilor mei, indiferent cât de greu va fi şi cât va dura acest episod trist din viaţa mea.

Adunând documente şi relatând fapte, mă apuc să-mi scriu Apelul. pentru că numai eu şi Bunul Dumnezeu ştim care este purul adevăr în cazul cu totul şi cu totul special al meu. Un caz dramatic şi cutremurător şi numai pot demonstra o înscenare şi un aranjament mârşav de culise, căci eu sunt cel care ştie şi poate să-şi facă propria apărare, mai ales dacă, la rândul meu, m-am luptat în justiţie, să-i apăr cu succes pe alţi nedreptăţiţi, în calitatea mea de consilier juridic al OADO şi avocat al Uniunii Naţionale a Barourilor din România – Baroul Bucureşti.

Aşa mi-a fost dat ca numai eu să mă pot apăra. Acesta este motivul pentru care am elaborat, aşa cum veţi constata parcurgând paginile următoare, un APEL la o condamnare nedreaptă şi plină de ilegalităţi, făcută de un procuror care nu era judecător conform cerinţelor legii, un individ abject, care a călcat pe cadavre pentru a fi promovat în funcţia de director în Ministerul Justiţiei de către şefa lui, imperfecta şi corupta Monica Macovei, cu acordul direct şi imediat al Preşedintelui ţării, domnul Traian Băsescu.

15 martie 2007 – joi

134 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Zi de primăvară cu soare şi temperaturi de 14 – 15 grade.

09.30. – Ies la Capelă pentru slujba de zi cu zi şi îmi continui dezbaterile filozofice cu părintele pe tema “Cine suntem noi?”

16 martie 2007 – vineri

135 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – O zi mohorâtă cu ploaie.

10.00. – Ies la Capelă, îmi spun rugăciunea şi aştept întâlnirea cu familia. Ea poate fi numai vinerea, după litera “S”.

14.00. – Sunt scos la vorbitor. În vorbitorul normal, căci, domnul Căminişteanu, fost gardian, acum ofiţer cu grad superior, nu a vrut să-mi aprobe vorbitor la masă. După patru luni şi jumătate o revăd pe Rebecca, îmi era dor de ea. Am sărutat-o şi am ţinut-o în braţe timp de câteva clipe. Ne-am ţinut de mâini pe toată durata vorbitorului. Au mai venit cu cea mica, soţia, Monica, şi soacra. Ce copil frumos am şi criminalii ăştia, ca sa-şi facă mendrele, m-au “răpit” din sânul familiei. Aşa să le dea Dumnezeu şi lor. M-a tulburat mult de tot întâlnirea cu Rebecca şi familia. Ce familie frumoasă am şi cum mi-au distrus-o animalele astea.

21.00. – Se deschide celula şi intră trei clujeni, din scandalul “PRESA” de la Cluj, între ei şi prietenul meu Nelu Oţel şi Liviu Man şi Mureşan Aurel. Şi ei sunt amărâţi, şi-au fost arestaţi în contextual luptei României împotriva corupţiei. O făcătorie de la un cap la altul. Un abuz grosolan, o comandă politică ca şi în cazul meu.  Îi primesc şi îi omenesc cu ceva de-ale gurii. Ei sunt în tranzit prin Bucureşti. Au plecat din Cluj de 15 ore şi stau până miercuri dimineaţa la Jilava. Dar, în bătaie de joc, au fost aduşi în celulă fără nimic, nici un fel de schimburi, nu pot anunţa familia că au ajuns la Jilava, nu li se dă pătură, cearceaf, pernă – umilinţă totală şi suntem în mileniul III şi în UE. Ruşine!!! Schimbăm primele impresii, având în vedere, prietenia şi antecedentele, care ne-au apropiat şi unit şi la bine, şi, cu atât mai mult acum, la rău.

17 martie 2007 – sâmbătă

136 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul. – O zi frumoasă de primăvară.

10.00. – Ne scoate la telefon şi vorbesc cu soţia, cu Puiu Hahui şi cu av. Jean Panaitescu.

11.00. – Fac imprudenţa să ies în curtea de plimbare, timp în care hoţii sparg geamul de la celulă şi ne fură aproape tot din ce am primit de acasă: salam, muşchi, conserve, supe etc. Avocatul Hahui şi-a arătat disponibilitatea să mă viziteze şi să vină la proces să mă apere. Avocatul Jean Panaitescu, când i-am spus ce se mai poare întâmpla rău de acum încolo, mi-a dat un răspuns care m-a sictirit şi anume, că am mai fost condamnat la moarte şi am scăpat.

 

 

18 martie 2007 – duminică

137 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul. – O zi frumoasă de primăvară, deşi bate vântul.

08.30. – Mă scoate la Capelă să pregătesc slujba. Fac listele cu cei care trebuiesc scoşi la slujbă, aprind candelele şi cădelniţa cu tămâie, apoi tai pasca pentru a fi împărţită la deţinuţi, după slujbă. Vin la slujbă şi prietenii de la Cluj. Liviu chiar îmi mărturiseşte că e pentru prima oară într-un altar. Aştept cu mare interes săptămâna politică care urmează, după acest scandal dintre palatele Cotroceni, Victoria şi Dealul Spirii. Marţi, Senatul va vota demisia ministrului Învăţământului – Hârdău, pe moţiunea simplă “Învăţământul”. Tot marţi, premierul Tăriceanu merge în Parlament, în Camerele reunite, unde vrea să prezinte concluziile reuniunii de la Brouxelles. Tot mâine, Preşedintele Băsescu cheamă partidele la consultări politice la Cotroceni, după ce doi ani, nici nu le-a băgat în seamă, de parcă nu existau. S-au lansat zvonuri că în mintea lui diabolică, vrea să îl schimbe cu orice preţ pe Premier  cu un guvern de democraţi, cu Isărescu din nou Premier PSD. Vom vedea ce urmează. Tot azi, duminică, îmi scriu apelul la sentinţa de fond a judecătorului – procuror, fără nici un fel de speranţă în Justiţia româna, în independenţa ei faţă de şefi, în virtutea faptului că ei sunt primii care dispreţuiesc justiţia, prin judecători cu independenţă faţă de lege.

 

 

19 martie 2007 – luni

138 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apel. – O zi însorită cu 21 grade, însă mohorâtă pentru sufletul meu.

10.00. – Ne scot la un duş, la duşul groazei, să ne spălăm şi noi.

11.30. – Sunt scos la grefă cu Nelu Costei, jurist în cadrul O.A.D.O., de curând promovat în funcţia de şef compartiment juridic şi director adjunct al Consiliului de administraţie. Punem la cale declanşarea, sau mai bine spus deschiderea, de noi fronturi în lupta cu Justiţia, printre care darea în judecată a Statului român prin ordonatorul lui de credit, Ministrul Finanţelor, pentru a cere daune morale şi materiale de 20 de milioane euro, pentru cinci ani petrecuţi după gratii cu două condamnări la moarte, pentru complot în vederea trădării, subminării şi sabotării societăţii socialiste din România, pentru scoaterea, de doua ori, în faţa plutonului de execuţie, dar şi pentru regimul de condamnat la moarte şi recluziune totală, de faptul că am stat doi ani singur într-o celulă care nu avea nimic, nici fereastră (tip carceră), nici pat, nu WC; că doi ani şi jumătate am purtat continuu lanţuri de 28 de kg. la mâini şi la picioare; de faptul că am fost comutat după un an de Consiliul de Stat şi mi s-a comunic abia un an mai târziu aceasta, şi multe alte chinuri şi umilinţe ce mi-au fost administrate în cei cinci ani de detenţie. Azi, directorul SIE – Claudiu Săftoiu şi-a dat demisia din funcţie în urma declaraţiei pe care a  dat-o  în faţa Comisiei pentru suspendare a Preşedintelui, şi unde a recunoscut că SIE are sistem propriu de interceptări şi ascultări telefonice pe tot teritoriul ţării fără aprobarea unui judecător. Comisia Prezidenţială a dat undă verde pentru cercetarea ministrului comunicaţiilor Jold Nogy – UDMR de către DIICOT, în dosarul “Trădării în energie”.

 

20 martie 2007 – marţi

139 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul. – Se aşteaptă o zi frumoasă de primăvară dar furtunoasă în viaţa politică. Regele Mihai primeşte astăzi Castelul Peleş din partea Statului român, pe care ar urma sa-l vândă cu 30 milioane euro înapoi statului, iar castelul va deveni muzeu şi timp de trei ani va fi muzeu ca şi Pelişorul. Maria Vlas, după 4 – 5 ani de arest continuu a fost condamnată de TMB la 13 ani de închisoare. După consultările de la Cotroceni cu partidele politice privind criza din ţară, nimic nou pe frontul de vest, doar mici picanterii.

Delegaţia PNL, care nu a fost condusă de premier, a ieşit nemulţumită de la întâlnirea cu Preşedintele.  Delegaţia PSD, condusă de Mircea Geonă, nu a fost nici ea mulţumită de întâlnirea A fost mai mult un dialog al surzilor între Preşedinte şi partidele politice, soluţiile rămânând în aer.

Delegaţia PD, condusă de Emil Boc, a propus alegeri anticipate şi din nou ultimatum dat  PNL-ului, ori cu PD ori fără, dar să o spună clar.

Delegaţia PC, cu Dan Voiculescu în frunte, a găsit rezolvarea crizei cerându-i Preşedintelui Băsescu să demisioneze. Băsescu, în bătaie de joc, şi-a notat şi-a zis că se mai gândeşte.

Delegaţia UDMR, în frunte cu Marko Bella, e de acord cu orice variantă, inclusiv alegeri anticipate.

Mi-a plăcut atitudinea PC, care e de fapt singura voce clară care pune punctul pe “i”. Delegaţia PRM nici nu s-a prezentat la circul ăsta ieftin.

Oricum, rezolvarea va fi în Parlament şi la partide. Moţiunea simplă “anti Hârdău” nu a trecut, dar nici nu mai contează atât timp cât Curtea Constituţională a dat o soluţie prin care decizia moţiunii simple nu devine obligatorie pentru Primul Ministru în intenţia sa de a demite ministrul în cauză. Scorul de 58-52, împotriva lui Hârdău, nu a fost suficient, pentru trecerea moţiunii.ar fi fost nevoie de 69 de voturi. PNL a votat cu PD numai să le arate ce înseamnă solidaritatea.( Sâc!)

Şi eu am dat drumul azi la apel fără vreo speranţă, mă gândesc să strămut procesul. Îmi pleacă prietenii de la Cluj la Brăila şi rămân iar singur ca nebunul.

 


EU, CEL DINTR-O VIATA VIITOARE – JURNAL DE CELULA

06 martie 2007 – marţi

125 zile în recluziune, ca reţinut politic în România care îşi aşteaptă verdictul justiţiei române.

08.00. – Apelul – Vremea începe uşor să se încălzească. Tare m-aş însenina şi eu dacă mi se va face dreptate.

Continui să scriu articole pentru revistă, cum ar fi: Cozile, obsesia la români, un sport  naţional, Pulsul drepturilor omului, O lecţie de democraţie în una din  ţările U.E. – Italia, E vremea suspendărilor !!! şi Fumigena Macovei – un  nou  proiect de Cod Penal.

10.00. – La bilanţul Ministerului Public au luat cuvântul Laura Codruţa Kovesi, Nicolae Popa, Monica Macovei şi desigur, Traian Băsescu.

Monica MacoveiProcurorii nu trebuie să încalce normele de procedură penală. În cazul meu au fost încălcate toate normele Codului penal. Poate toţi cei care au de auzit să audă şi să vadă cum a fost instrumentat “dosarul meu”. Dar Traian Băsescu a făcut o declaraţie care a îngheţat asistenţa: Sunt, estimez că vor fi multe dosare grele care trebuiesc finalizate anul acesta şi vor viza mulţi politicieni importanţi. De unde ştie domnul Băsescu acest lucru ? Nu a auzit de separarea puterilor în stat, pe de o parte şi, pe de alta, dinamica următoare va face să fie nevoie de mult mai mulţi procurori având în vedere promptitudinea reacţiilor instituţiilor la indicaţiile primate. Domnul Băsescu probabil că are mintea scurtă şi a uitat că România s-a integrat în U.E., şi nu în fostul Gulag Sovietic unde aveam de-a face cu un stat poliţienesc.

 

07 martie 2007 – miercuri

126 zile în recluziune,

08.00. – Apelul – O zi cu vânt şi soare printre mulţi nori.

Ies la Capelă şi mă mai destind într-o  discuţie cu părintele şi ascultăm muzică religioasă.

10.00. – Vin colegii de la OADO : generalii Spiroiu, Crăciun şi Sterian, discutăm strategia de viitor a organizaţiei.

Mâine dimineaţă mai pleacă un coleg de celulă, David Sorin, care va fi transferat la Penitenciarul Miercurea Ciuc, adică în localitatea unde are şi domiciliul. Bucuria lui este extraordinară la gândul că de acum va avea posibilitatea de a-şi  revedea mult mai des copiii şi soţia,  de care îi este nespus de dor.

Târziu în noapte, să fi fost 2130, am fost scoşi să facem un duş, duşul orbului, nu ştii ce faci şi prin ce băltoace calci.

08 martie 2007 – joi

127 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

08.00. – Apelul – Ziua femeii, o zi pentru care mare lucru nu pot să fac de aici din celulă.

Ieri, la întâlnirea cu colegii  le-am trimis  “fetelor mele” câte o felicitare, în care mi-am pus inima şi toată dragostea mea pentru ele.

De asemenea, este şi ziua în care mi-am terminat toate articolele pentru revistă.

 

09 martie 2007 – vineri

128 zile în recluziune, ca reţinut        politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul – Timp urât şi mohorât.

12.00. – Am fost scos să îmi fac cumpărăturile: apă, condimente pentru ciorbe, şi două prăjituri.

14.00. – Sunt scos la vizita cu Monica şi vine şi Aurel – şoferul care o ajută.

Aşteptăm, fără să mai avem încredere în nimic, cu toată apărarea făcută cu minuţiozitate, de propria-mi persoană, cum că nu mă consider vinovat cu nimic, ci mai degrabă vândut, a celor trei avocaţi, în special dl. Mihai Eftimescu, care a redactat o apărare superprofesional, nelăsând o clipa de răsuflare judecătorului, dar şi opinia juriştilor O.A.D.O., prin şeful de compartiment Costei Ion.

După cum a decurs procesul, având în vedere presiunea politică asupra cazului, este posibil orice : de la achitare, aşa cum o cere apărarea, la o condamnare cu suspendare sau o condamnare pur şi simplu pe motivaţii aberante, fără legătură cu fapta şi persoana mea.

Ce o vrea Bunul Dumnezeu !!!

Aştept şi mă rog să fiu aproape de familie, de fetele mele, Rebecca şi Isabela.

10 martie 2007 – sâmbătă

129 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul – Zi urâtă de primăvară.

11.30. – Sunt scos la telefon şi Monica îmi spune că l-a pierdut pe Pandy, un căţel Ciau-Ciau, pe care l-am iubit enorm. Era un căţel care aducea foarte mult cu un leu în miniatură. E pierdut şi probabil bântuie străzile flămând, poate l-a găsit cineva sau l-au luat hingherii, cine mai ştie ?! Am rugat-o să-l caute la ecarisaj, dar să dea şi un anunţ în ziar.

Îmi pare nespus de rău că l-am pierdut, îl aveam de cinci ani, era jucăria vie a familiei.

Stau şi mă gândesc, de ce se abat în ultimul timp aşa de multe necazuri peste mine şi familia mea. Vara trecută, într-o seară, m-a sunat cineva şi mi-a spus că o să am o mare nenorocire – şi am avut !!

La 1 noiembrie 2006 am  fost  arestat  abuziv şi  contrar oricărei logici, “prevestire” de care mi-a adus aminte procurorul cu înregistrările făcute.

L-am sunat şi pe avocatul Mişu Eftimescu cu intenţia de a lămuri unele aspecte, dar acesta m-a surprins cu o altă veste proastă – un deces în familie.

Astfel am aflat că i-a murit tatăl în vârstă de 74 de ani. Era foarte bolnav şi oarecum se aşteptau la un asemenea moment trist pentru familie, iar durerea este la fel de mare, chiar şi atunci când te aştepţi la un astfel de deznodământ.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească.

 

 

11 martie 2007 – duminică

130 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul. O zi mohorâtă şi cu vânt.

09.00. – Am fost scos la Capelă unde se mai ţine o slujbă la care a venit să participe şi preotul catolic Dumitru Moş, fost cântăreţ de muzică populară ardelenească, cu peste 30 de ani de activitate  scenică.

Acesta a adus cu el şi a depus în altar o icoană şi o cruce cu Iisus răstignit, din inima căruia curgea mir.

Părintele m-a recunoscutşi mi-a spus să am credinţă că nimic nu e întâmplător şi că toţi avem un anumit destin.

Faptul că ne aflăm în Biserică este un semn că Bunul Dumnezeu ne iubeşte, şi a încheiat spunând că “noi nu suntem decât nişte gângănii pe acest pământ, dar toţi suntem în mâna Domnului”.

Am făcut şi slujbă de comemorare a părinţilor şi bunicilor mei.

L-au regăsit pe Pandy şi m-am bucurat foarte tare că măcar un membru al familiei s-a reîntors acasă.

12 martie 2007 – luni

131 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul – Se prefigurează o zi frumoasă de primăvară.

10.00. – Merg singur la baie. Infernul continuă, nu exagerez, apă până la genunchi, într-o mizerie de nedescris.  Să dea Bunul  Dumnezeu  să fie  ultima.

Viaţa politică deosebit de agitată, decizia guvernului şi în primul rând al Preşedintelui, ca alegerile parlamentare de pe data de 13 mai să  se amâne pentru octombrie.

Participă la şedinţa de guvern şi preşedintele Băsescu, nedorit de priemier, care le cere pdl-iştilor să se retragă din guvern dacă nu le convine. O asemenea decizie politică poate ar fi şi în avantajul meu.

Unul din miniştri – ministrul Justiţiei Monica Macovei, îşi va pierde portofoliul şi influenţa nefastă asupra justiţiei, implicit asupra DNA-ului.

Se vorbeşte în piaţă, că ea doreşte cu orice chip să fiu găsit vinovat, deşi nu există nimic care să mă încrimineze.

14.00. – În şedinţa de guvern s-a luat decizia amânării alegerilor europarlamentare. Doi miniştri PD, Blaga şi Macovei, nu au semnat ordonanţa privind amânarea alegerilor din luna mai, eventual în octombrie.

16.00. – Emil Boc, preşedintele PD, anunţă că miniştri săi nu vor semna ordonanţa de guvern.

17.00. – Crin Antonescu, vicepreşedinte PNL, le cere miniştrilor PD să plece de la guvernare dacă nu semnează ordonanţa.

 

13 martie 2007 – marţi

132 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – O zi frumoasă de primăvară, cu vânt la propriu şi la figurat.

11.00. – Am fost scos la telefon. Am discutat cu av. Eftimescu, cu Gelu Voican Voiculescu şi cu soţia. Am aflat că sâmbătă vine în România Franco Frattini – vicepreşedintele Comisiei Europene şi Comisar pentru Justiţie. Ne pregătim să cerem ca o comisie O.A.D.O. să aibă o întrevedere cu dânsul.

Tăriceanu îl reclamă pe Băsescu la Curtea Constituţională pentru blocarea postului de Ministru de Externe.

Ieri, după trei luni şi jumătate, am primit de la CSM un răspuns la plângerea mea, semnat de un inspector care nu are nume şi de care mi-e ruşine, într-un limbaj de lemn, comunist, cu tratarea cauzei de parcă subsemnatul este idiot, prost sau infantil, cu răspunsuri care nu au nimic comun cu plângerea. În plângere se cere ceva, iar în răspuns se vorbeşte de cu totul altceva. Se demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că şi acest organism, creat să reformeze şi să-şi asume restructurarea în Justiţie, este, în forma actuală, o structură care nu face altceva decât să spele nelegiuirile şi nemerniciile justiţiarilor, a celor care trebuie să apere legea şi adevărul.

14.30. – Văd la televizor că mi se anunţă sentinţa, 6 ani, cu recurs în 10 zile şi menţinerea în stare de arest. E pedeapsa maximă primită din altele de 2 şi 4 ani. Trăiesc o prăbuşire totală, o dramă. Mă întreb – De ce ? Ce vrea Băsescu ? Aşa vrea Monica Macovei ? Sunt distrus – ce mai poate urma !? Cine mai ştie ! Încotro viaţa mea ? A fost o zi cu ghinion.

Va continua


EU, CEL DINTR-O VIATA VIITOARE – JURNAL DE CELULA

26 februarie 2007 – luni

117 zile în recluziune totală, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apel. Frig şi ger în suflet. O nouă săptămână la fel de grea pentru mine.

09.00. – Facem baie în zona infernului. Aceeaşi băltoacă prin care trebuie să trecem spre culoarul ce duce la duşuri, duşuri de acum 50 de ani, mai degrabă în paragină decât funcţionale, fără geamuri la ferestre, cu temperatura de –7 grade de afară. Infernul pe pământ.

Am terminat analiza privind sistemul penitenciarelor din România, analiză care cuprinde perioada de la prima mea condamnare din 1985 şi până în ziua de azi, când sunt din nou reţinut politic. Este un material bine dozat şi emanat din realitatea pe care am trăit-o cu 22 de ani în urmă şi pe care o trăiesc acum, zi de zi, în penitenciar, analiză finalizată cu solicitarea fermă de închidere a închisorii Jilava. TREBUIE !!

27 februarie 2007 – marţi

118 zile ca reţinut politic

08.00. – Apelul  – Tot frig şi tot fără speranţe.

Azi ne pleacă un prieten de celulă, Marian Truţescu, fost colonel MAI, la cercetări penale. Este transferat înapoi la Colibaşi, el fiind din zona Drăgăşani. Are şi el drama lui : o nevastă nebună şi două fete minore, iar el este condamnat 5 ani pentru abuz în serviciu.

Am barbă mare şi deasă, pe care mi-am lăsat-o la data respingerii cererii de a fi judecat în libertate, pe 23 decembrie 2006. Mi-a crescut atât de mare că aş putea sigur să rivalizez cu Fidel Castro.

Azi s-a ţinut bilanţul MAI, la care au participat Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu. Nu şi-au vorbit, dar au luat cuvântul, ambii criticând descentralizarea care nu se mai face, dar şi problema informatizării.

Se aşteaptă “Marşul ruşinii” sau “Mitingul ruşinii” iniţiat din sfera puterii şi a intelectualilor pentru susţinerea ministrului justiţiei, Monica Macovei. O mare ruşine, având în vedere că nimeni nu-i face nimic, doar că Parlamentul nu mai vrea să lucreze cu ea.

“Mărţişorul anticorupţiei” – Ordonanţa DIICOT a fost respinsă cu 178–54 şi 3 abţineri.

Mâine am procesul şi se vor discuta mai multe lucruri, eventual recuzarea şi în final, după recuzare, probabil ultima apărare.

Procesul va începe în jur de ora 13.30. Cred că o să-i surprindem cu recuzarea.

 

28 februarie 2007 – miercuri

119 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Mă rog, cu puţine speranţe în mai bine privind propria-mi situaţie.

10.00. – Se deschide uşa şi sunt din nou forţat să merg prea devreme la Tribunal. Nu sunt acceptate niciun fel de argumente, chiar sunt certat că îndrăznesc să-i înfrunt, să le fac program. Nici argumentul sănătăţii nu contează pentru ei. Sunt dus la directorul adjunct Dan Cămineşteanu, un personaj care mi se pare sinistru, poate din cauza faptului că-i tratează pe cei din faţa lui cu un aer de superioritate, insensibil faţă de problemele oamenilor, fie ei şi deţinuţi. Sunt dus cu japca la Tribunal şi obligat să aştept indiferent de durerile de coloană atroce pe care le acuz.

Procesul începe la ora 14.00, odată cu finalizarea altor patru procese antedatate. Din unul din complete, compus din trei judecători de recurs, a făcut parte şi Mihai Udroiu, judecătorul de fond.

Odată cu începerea procesului, după patru ore de aşteptare – ca boul la jug – îi cerem recuzarea, care, aşa cum am prevăzut, l-a surprins total, ba chiar l-a enervat. Se retrage şi noi aşteptăm ca în sala de consiliu să se ia o decizie din partea preşedintelui de instanţă. După jumătate de oră în care aproape toate televiziunile mi-au luat interviuri legat de recuzare şi de toata golănia şi mascarada din acest proces, apare preşedinta Tribunalului Bucureşti şi ne anunţă că cererea a fost respinsă. Judecătorul Udroiu revine în sala de şedinţă şi încep, rând pe rând, apărările şi acuzele procurorului. Procurorul e un individ lipsit de orice moralitate. De fapt nu pare a fi om, ci mai degrabă un robot, un android. El are de executat un ordin şi îl execută, indiferent dacă încalcă legea. Nu-i pasă de nimic, pentru că ştie că nu va fi tras la răspundere niciodată, nimeni nu-i face nimic oricât de grosolan şi abuziv striveşte  însăşi conceptul de legalitate. După ce a reluat penibil toate cauzele din rechizitoriu, în final a cerut condamnarea şi rămânerea în arest.

Apărările :  av. Panaitescu şi-a reluat teza de la început, de încălcare flagrantă a codului de procedură penală cerând achitarea; av. Mişu Eftimescu a cerut şi el achitarea aducând zeci de argumente, urmând să depună concluzii scrise; av. Son Constantin  a accesat  soluţie de achitare, spunând că ar trebui, dacă nu cumva s-ar dori o altă soluţie, ceea ce ar fi trist, să se ia în considerare toate circumstanţele atenuante. Ion Costei – juristul O.A.D.O., a pus problema banilor şi a modului în care sunt crezute declaraţiile unor infractori.

După ce a fost recuzat, am avut senzaţia că judecătorul „face câţiva paşi înapoi”.

În final, mi s-a dat şi mie cuvântul, eu angajându-mă într-o prezentare patetică şi retorică pe varianta “Sunt vinovat”.

18.45. – Am fost readus la închisoare, aşteptând cu nerăbdare data de 13 martie, ora 14.00, când în şedinţă publică va fi dată sentinţa de fond a acestui judecător pe care l-am recuzat, pentru că l-am simţit parşiv, periculos şi lunecos, nepregătit pentru un asemenea dosar greu, ce era, cred, la primul dosar de judecător. Aştept cu încredere soluţia, dar cu inima îndoită, cunoscând ce Justiţie avem, ce stat periculos şi ce perversitate monstruoasă stă în spatele acestui caz.

01 martie 2007 – joi

120 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul. O zi de reflexie, dar şi de finalizare a unui drum forţat şi impus într-un ritm nefiresc, cu o aşteptare de finalitate pe 13.03.2007.

10.00. – Facem un duş scurt cu apă fiartă, opărită, dar nevoia de igienă depăşeşte chiar şi riscul de a fi opărit.

11.00. – Mergem la Capelă, îmi spun rugăciunea şi avem câteva schimburi de idei pe teme filozofice cu părintele Dumitru.

15.00. – Intru în celulă şi încep să scriu pentru revistă câteva articole.

Azi, 1 martie 2007, preşedintele interimar OADO, Gelu Voican Voiculescu, şi-a depus retragerea din această funcţie.

Având în vedere însă că procesul în cazul meu a luat sfârşit, cel puţin în prima fază, respectiv instanţa de fond, eu pot să îmi reiau calitatea de Preşedinte al organizaţiei, chiar dacă sunt în închisoare.

Se mai îndoieşte cineva de Justiţia Divină ? Numai cu ajutorul lui Dumnezeu OADO nu a fost desfiinţată de Justiţia Monicăi Macovei !

02 martie 2007 – vineri

121 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul – Primăvara îşi arată faţa. Vremea începe să se încălzească. Există o tradiţie populară, cum că primele 9 zile ale lunii martie sunt patronate de tot atâtea babe. Se mai spune că dacă îţi alegi una din aceste zile, în funcţie de cum va fi vremea din aceea zi, aşa îţi va fi tot anul pe care îl vei parcurge.

10.00. – Merg să dau telefoane, şi vorbesc la organizaţia, apoi cu Dan Manole,  prietenul meu, şi cu Gelu Voican Voiculescu, căruia îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine, ca un adevărat camarad.

13.00. – Sunt scos la vorbitor cu Monica. Am vorbitor la masă şi aflu că pentru toţi există  o doză  de aşteptare  având  în  vedere ultimele demersuri înainte de pronunţarea sentinţei din data de 13 martie 2007.

17.00. – Merg să fac cumpărături. Îmi mai cumpăr pixuri pentru a scrie în continuare la jurnal, provizia de apă şi seminţele tradiţionale, şi îi cumpăr lui Rebecca şi lui Monica câte o cutie cu bomboane. Tot pentru Rebeccuţa cumpăr şi câteva ouă surpriză, să i le dau de ziua ei, pe 5 martie, dar şi de 8 martie.

Azi, după ce Senatul a discutat şi aprobat Codul Penal, elaborat de staful Rodicăi Stănoiu, Monica Macovei, ca o replică imediată, a lansat în dezbatere publică un nou Cod Penal, pe care şi-l asumă ca fiind unul adaptat cerinţelor UE şi în conformitate cu actul comunitar.

Am văzut în gestul Monicăi Macovei disperarea faţă de faptul că e ignorată de Senat, dar şi o tactică, identică cu a lui Băsescu, când, încorsetat de o eventuală pierdere, printr-un referendum a fotoliului de la Cotroceni, contraatacă cu un nou referendum al votului uninominal.

Tot aşa şi Monica Macovei, s-a trezit că are o şansă în a veni cu acest nou Cod Penal, tocmai când Senatul a aprobat deja Codul Rodicăi Stănoiu.

03 martie 2007 – sâmbătă

122 zile în recluziune, ca reţinut   politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul – Azi este o zi superbă de primăvară.

11.45. – Sunt scos la aer şi simt nostalgia fostelor zile de primăvară, trăite în libertate. Mă gândesc cum aş fi petrecut acum dacă eram cu familia, unde aş fi mers, probabil la casa de la Breaza.

04 martie 2007 – duminică

123 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul – Zi urâtă şi ploioasă de primăvară.

09.00. – Mergem la Capelă. Îl rog pe preot să facă şi o slujbă de pomenire a părinţilor şi bunicilor mei.

13.30. – Intră în Capelă directorul adjunct Căminişteanu, care cere o restricţie mai mare pentru cei care vin la slujbă, nu mai mulţi de 25 de persoane, şi nu aceleaşi. O impunere greu de înţeles pentru un creştin. Există o vădită ingerinţă brutală în desfăşurarea activităţii serviciului religios. E clar că avem de a face cu acei care nu pot percepe ce înseamnă biserica într-o închisoare şi tratează această activitate foarte, foarte important, cu indiferenţă sau chiar cu ostilitate.

În rest, o zi apăsătoare şi nefiresc de pustie.

Astfel de momente sunt foarte greu de suportat de cei care sunt lipsiţi de libertate, dar mai ales este greu pentru un om activ, aşa ca mine. În mod normal, acum îmi pregăteam emisiunea de seară de la televiziune, care se difuza între orele 20.00 şi 21.30.

 

05 martie 2007 – luni

124 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul – Tot plouă.

10.00. – Facem duş în camera “gazării”. Cred că e de neînchipuit pentru un om normal o asemenea încăpere, cât de sinistru arată.

Scriu în continuare pentru revista din luna februarie. Speranţa nu trebuie să îmi dispară, indiferent de ce s-ar întâmpla, atât timp cât mă ştiu nevinovat, cu toate că s-a dorit poziţionarea mea în zona infracţionalităţii.


EU, CEL DINTR-O VIATA VIITOARE – JURNAL DE CELULA

21 februarie 2007 – miercuri

112 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

08.00. – Apelul – Frig în atmosferă, frig în viaţa politică, frig şi în sufletele noastre.

Avem parte de nenumărate comentarii pe tema conflictului şi ingerinţelor Preşedintelui în economie şi justiţie.

Ies la Capelă şi îmi fac datoria de dascăl. Îmi spun rugăciunea şi comentez cu părintele pe tema agitaţiei din politica românească, dar şi privitor la situaţia mea şi a lipsei de receptivitate a tuturor organelor în cazul meu şi a înscenării judiciare de care am parte.

Astăzi este aşteaptată decizia Curţii Constituţionale în cazul ministrului Monica Macovei.

Preşedintele Băsescu este plecat într-o vizită de stat la Cairo, iar Premierul în Japonia, la Tokyo.

22 februarie 2007 – joi

113 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apel. Se aşează iarna peste ţară.

10.00. – Ieşim la telefon, vorbesc cu soţia, cu Gelu Voican, dar şi cu O.A.D.O. Mai transmit ceva direcţii de acţiune pe termen scurt şi mediu.

Printre altele, mi se relatează întoarcerea la vremuri mai bune a fostului ministru MAN, Generalul în rezervă Niculae Spiroiu, care intenţionează să revină în cadrul organizaţiei, urmând să preia funcţia de Director General OADO.

Bravo !!!  Mă bucură foarte mult vestea. N-am murit.

11.00. – Vine la grefă directorul administrativ, Dumitrache  Ilinca, să semnez documente  bancare, dar şi finalizarea raportului activităţii OADO pe 2006.

Mai comentăm pe tema “golăniei” din Justiţie şi a faptului că nu ne putem aştepta la nimic bun de aici încolo.

Îi predau un caiet din “Jurnal de celulă”.

13.00. – Merg la Capelă, îmi spun rugăciunea şi aprind lumânările, ascult cu multă plăcere muzică religioasă.

Fac un CD pentru Monica, să asculte şi ea, în maşină.

15.00. – Revin în celulă şi urmăresc dezbaterile pe tema “valizelor cu bani”, plimbaţi pe la Preşedinţie şi Prim-ministru, generând acuze grave pe care şi le-au adus reciproc pe canalul naţional al TV.

Aştept cu nerăbdare ziua de mâine, când am întâlnire cu familia şi probabil o să am noutăţi. Sunt totuşi convins că nu mă poate aştepta la ceva bun de la acest judecător.

23 februarie 2007 – vineri

114 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apel. Chiar dacă temperatura este de 2 grade, un vânt rece de iarnă tripeală senzaţia de frig face imposibilă orice activitate în exterior.

11.00. – Sunt scos la cumpărături, unde îmi fac proviziile normale de apă, cafea şi seminţe, dar, în acelaşi timp, mă răsfăţ cu câteva prăjituri.

14.00. – În sfârşit, sunt dus la vorbitor. Familia aştepta de la 11.30. Am reuşit să vorbesc cu ei la 1630, timp în care eu am fost nevoit să aştept într-o încăpere plină de ţigani – într-o o mizerie de nedescris, cu bolnavi şi fumători, unii care puţeau de te lua  ficatul,  înjurături în toate formulele.

Nici o veste, nici o rază de siguranţă, nimic bun pentru mine. Am primit poze cu Rebecca, fetiţa cea mică a mea, şi ăsta e semnul fericirii şi al mulţumirii mele că am pentru ce să exist, dar mai ales că trebuie să rezist !.

18.00. – Ajung la celulă şi încep să scot din alimentele primite de acasă, printre care calcan prăjit – o bunătate. Aştept apelul de seara să pot savura din bucatele aduse.

24 februarie 2007 – sâmbătă

115 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul – Frig, un ger cu soare.

10.00. – Ieşim la telefon. Mai vorbesc cu Ştefan Mitroi. Sunt trist că mi-e interzis să-l mai sun, având în vedere iminenta lui revenire în MAI. Nişte căcăcioşi, asta e, probabil că se crede că o simplă discuţie înseamnă şi o lipire de etichetă de „contaminare”.

E încă bolnavă societatea şi încă trăim cu trecutul care ne urmăreşte, ne obsedează şi ne macină !

În schimb am vorbit cu ministrul Niculae Spiroiu, care doreşte să revină activ în OADO.

Pe lângă problema mea, care este foarte gravă, am şi alte griji cu organizaţia şi cu familia mea, care dau semene de oboseală şi neputinţă din lipsă de resurse materiale.

Azi, la orele 17.00, OEDH (Strasbourg) – la Hotel Phoenicia, va inaugura o secţie în România.

Tare sunt curios în ce componenţă, dar mai ales cu ce finalitate !.

Seara am aflat că a fost o fâsâială, la care a participat Iliescu alături de Becali şi câţiva foşti membri O.A.D.O. – Homotescu, Kannan Abdul, Bucur, Gelu Voican Voiculescu.

Printre altele, în discursul domnului Rostaş s-a făcut referire la faptul că au în lucru un caz special al Justiţiei române, chipurile era vorba de mine.

Mie însă mi-a lăsat un gust amar oportunismul dovedit de acei foşti membri OADO care n-au rezistat tentaţiei de a migra către această posibilă viitoare filială a OEDH !

25 februarie 2007 – duminică

116 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apel.  – Frig, fără căldură, şi fără speranţă.

10.00. – Merg la Capelă, începe slujba, îmi îndeplinesc îndatoririle de dascăl. La sfârşitul slujbei preotul îmi aduce un elogiu în faţa enoriaşilor, recunoscând că actuala slujbă a fost făcută datorită mie, care i-am dat puterea să continue misiunea pe care o are de la Dumnezeu, de a da harul şi a îndepărta forţele răului, a presiunilor lui, într-un loc ostil şi plin de intrigi şi de a aduce o oarecare mulţumire.

Partidul Conservator, la Congres a decis să urmărească  trei obiective : moţiunea de cenzură pentru guvernul Tăriceanu, un guvern monocolor până pe 15 martie cel mai târziu şi problema pensionarilor.

De azi, Traian Băsescu se va chema Traian Pinochio – un mincinos (etichetat aşa de Dan Voiculescu).


EU, CEL DINTR-O VIATA VIITOARE – JURNAL DE CELULA

16 februarie 2007 – vineri

107 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

08.00. – Apelul – O zi urâtă. Cred că o să răcesc. Simt primele semne ale răcelii.

09.00. – Îmi aduce minuta şi declar două recursuri: la cauţiune şi la arestarea preventivă, ştiind că av. Mişu Eftimescu va face recurs şi pe cererea de neconstituţionalitate. Voi vedea ce va mai urma. Cu Domnul Dumnezeu înainte.

12.00. – Sunt scos la cumpărături. Fac provizii de apă, cafea şi, ca să îmi îndulcesc viaţa grea, cu câteva prăjituri, dar, ca nu cumva  să-i uit amărăciunea, cumpăr şi câteva grepfruturi.

14.00. – Am vizită cu familia (soţia) şi Aurel, şoferul care o ajută. Avem vorbitor la masă şi mai bârfim: în ce ţară trăim, ce justiţie avem, ce judecător corupt de Putere (care a vrut să mă condamne cu o zi în urmă şi, din răutate că nu i-a ieşit pasenţa, aşa cum îşi luase angajamentul în faţa Puterii, a respins şi cererea de cauţiune şi arestarea preventivă pe care a discutat-o în mod abuziv, căci o discutase cu numai o săptămână în urmă), că suntem un stat care seamănă tot mai mult cu Belarusul lui Lukaschenko decât cu o ţară europeană, pentru că şi acolo stă arestat preşedintele drepturilor omului.

După ce mi s-a dat o cauţiune istorică pentru România, de 3 miliarde, bani pe care unii în România, nu îi câştigă într-o viaţă, este respinsă ca nefondată – o probă clară de sadism – un judecător nu e pus să îşi facă mendrele şi aprecierile cu inculpaţii.

Culmea, soţia îmi spune că s-a stabilit ca mâine, sâmbătă, ora 1000, să se judece recursul. De ce mâine ? De ce atâta grabă ? Cine o fi supărat ? Din  nou 15 instanţe s-au comportat ca în teatrul absurd a lui Eugen Ionescu, în care eu şi avocaţii am vorbit la pereţi şi ei s-au făcut că ne ascultă şi ne judecă când, de fapt, totul era prestabilit.

Nu am să pot înţelege niciodată de unde atâta duşmănie, atâta răutate.

Iată şi ultima scrisoare adresată fiicei mele, Rebecca.

  1. Gândurile mele nu pot să încapă toate în 33 de scrisori. Am ales să mă opresc aici. E mult ? E puţin ? E mai mult decât credeam că pot să-ţi spun. E mai puţin decât aveam de spus. Într-o zi vei răsfoi poate aceste pagini pe îndelete. Vor fi probabil îngălbenite de timp. Printre rânduri, dacă ai să te uiţi cu atenţie, o să găseşti câte ceva din sufletul meu.

 De fapt eu ţi-am scris, draga mea, despre mine. Sau, dacă vrei, am încercat să-ţi arăt lumea prin lentila sufletului meu.

Poate că nu este ceea ce ai vrut să vezi. Poate că nu o să ai răbdare să priveşti până la capăt.

Eu nu o să plec însă niciodată din aceste scrisori. Voi rămâne în ele pentru totdeauna. Aşa că nu trebuie să te grăbeşti. Mă găseşti aici ori de câte ori vei simţi nevoia să stai de vorbă cu celălalt suflet al tău.

            Aceste scrisori sunt felul meu de a rămâne mereu viu. În acelaşi timp, ele sunt mormântul vieţii pe care am trăit-o.

            Acum când mă pregătesc să le pun punct, ştiu că într-o zi, în viitor, cineva care a coborât în lumea aceasta, cineva din sângele meu, va spune nu fără bucurie: Tatăl meu chiar a existat ! A fost un om adevărat !

                                 

 

                                                Cu drag, Tati

17 februarie 2007 – sâmbătă

108 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul – Vreme rece cu 1-2 grade, foarte apropiate de o zi de iarnă.

09.00. – Plec la Curtea de Apel, unde cred că nimic nu poate fi bine pentru mine.

Sunt judecat sâmbătă, de un Complet special.

12.00. – Se dă soluţie de respingere deşi, procurorul jonglează cu aberaţii şi cu termeni după cum îi place lui (când îi este defavorabilă funcţia de Preşedinte O.A.D.O., sunt un om simplu, iar când vine lumea la mine ca să îmi dea bani sunt Preşedinte). Un prost, cu P mare – nu ştie nici carte şi pretinde că susţine adevărul. În realitate el vorbeşte de penibilităţi şi abuzuri.

Au fost puse pe tapet câteva întrebări ale Preşedintelui de complet: „De cât timp este arestat ?” – „De ce instanţa a luat decizia să îl elibereze pe 23 decembrie 2006 ?” Răspunsul procurorului a fost că atunci s-a dat o soluţie netemeinică şi nelegală.

S-a motivat respingerea de cauţiune în 385 de puncte, pe 38 de pagini – o aberaţie totală – iar când mi-a comunicat hotărârea a făcut-o pe o singură pagină.

În luarea mea de cuvânt, printre multe altele, am făcut referire la faptul că România se apropie de Belarus mai degrabă decât de UE, reamintindu-le justiţiarilor mei că şi acolo, la fel ca la noi, Preşedintele drepturilor omului este ţinut închis.

18 februarie 2007 – duminică

109 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

08.00. – Apelul – O zi rece în care nu se poate întâmpla nimic.

09.00. – Ieşim la Capelă – aprindem lumânările şi aşteptăm ceremonialul slujbei. O ascultăm pe cea de la Iaşi, pe postul de radio Trinitas.

12.00. – Ieşim la telefon – vorbesc cu familia, Ştefan Mitroi şi Gelu Voican.

Şi Gelu îmi confirmă inutilitatea şi eforturile mele şi ale avocaţilor de a convinge instanţa, care, spun ei, este independentă şi nu o obligă nimeni să aibă o anume atitudine.

Dar realitatea îl dezice, pentru că nu e deloc aşa în regimul lui Băsescu şi al Monicăi Macovei. Judecătorii sunt controlaţi, ameninţaţi şi li se indică ce au de făcut.

19 februarie 2007 – luni

110 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

08.00. – Apelul – O zi la fel de rece ca ieri, dar se anunţă o zi caldă în cea politică.

Se va discuta demiterea Monicăi Macovei, unul dintre personajele care mi-a schimbat viaţa prin comanda politică pe care a dat-o împotriva mea, „execuţie” planificată încă  din primăvara anului 2006, când doamna în cauză a declarat public : “un O.A.D.O. – penal şi mai vedem noi ce o să rezolvăm cât de curând”.

Azi am decis ca OADO să dea în judecată Ministerul Justiţiei, respectiv pe ministrul Monica Macovei, pe Procurorul general al DNA Daniel Morar, Procurorul şef-secţie Irinel Păun şi procurorii de caz Trandabăţ Maria şi Cerbu Viorel, pentru prejudicierea imaginii organizaţiei şi a pierderilor materiale şi morale ca urmare a arestării abuzive a Preşedintelui O.A.D.O

La postul de radio RADIO ROMÂNIA, la “Ora Academică” a lui Paul Grigoriu, Traian Băsescu i-a ameninţat din nou pe mogulii din trusturile de presă, precum Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vîntu şi Dan Voiculescu, acuzându-i de ingerinţe în politic.

Monica Macovei, ştiindu-se susţinută de „colaboratorul” ei de la Cotroceni, refuză să demisioneze şi începe să internaţionalizeze demisia ei, cerând cunoştinţelor ei din UE să intervină. Ruşinos şi penibil, dacă ne gândim că un parlament îţi este ostil total, dar tu continui  să te cramponezi de funcţie.

O societate bulversată de multitudinea evenimentelor declanşate de aceste personaje sinistre care au ocupat funcţii în stat şi care ne chinuie cu problemele lor personale, punând interesele proprii înaintea  celor naţionale.

20 februarie 2007 – marţi

111 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

08.00. – Apelul – Frig şi monoton.

Supărat şi fără perspectivă, nu mă gândesc decât la tot ce poate fi mai rău pentru mine, după modul cum a decurs procesul până acum.

Se pare că această comandă politică persistă şi presiunea nu a fost ridicată, deşi intervenţii naţionale şi internaţionale au fost multiple, deşi presa, nu o dată, a relevat despre ele, şi în ciuda faptului că s-au ţinut mai multe conferinţe de presă pe tema mea.

S-a votat legea Referendumului în Camera Deputaţilor, urmând ca Preşedintele să o promulge sau să o tergiverseze, trimiţând-o la Curtea Constituţională.

12.30. – Ne-au mai adus un deţinut în celulă, în vârstă de 30 ani, condamnat la 2 ani de închisoare pentru furt. Fost taximetrist în Bucureşti, participa pasiv la spargeri. A fost condamnat în lipsă şi dat în urmărire generală, fiind găsit în oraşul Mangalia unde a stat ascuns. Se numeşte Bogdan Furgaciu, este fiul unui colonel în Poliţia Rutieră. Deja a executat 3 luni din pedeapsă  la Poarta Albă.

17.00. – Miron Cozma a fost lăsat în închisoare până în decembrie 2007, când va termina de executat întreaga pedeapsă.

A fost o intervenţie publică a Monicăi Macovei împotriva eliberării lui, iar justiţiarii au înţeles foarte bine mesajul.

21.30. – Preşedintele Traian Băsescu şi Premierul Călin Popescu Tăriceanu,  invitaţi la Televiziunea Naţională, s-au acuzat reciproc de minciună, s-au jignit şi s-au ameninţat.

Codruţ Sereş a vorbit de 4 milioane euro.


EU, CEL DINTR-O VIATA VIITOARE – JURNAL DE CELULA

11 februarie 2007 – duminică

102 zile ca reţinut politic în România

 

08.00. – Apelul  – O zi cu un soare strălucitor şi temperaturi mari. Te îmbie la viaţă.

11.00. – Am  ajuns la o înţelegere cu gardienii, să fim scoşi la plimbare în timpul mesei, pentru că noi nu mâncăm de la gamelă.

Şi uita aşa, am „beneficiat” două ore de stat la aer curat, timp de meditaţie şi de amintiri, de regrete şi de noi perspective.

Sub impulsul amintirilor, trimit o epistolă fetei mele.

  1. Veneam la bunicii, dinspre tată, pe o stradă din Bucureşti, unde aerul avea gustul satului românesc. Nici nu era de mirare. Oamenii care locuiau aici plecaseră cu toţii de la ţară.

Cei mai mulţi dintre ei erau prima generaţie încălţată. Încă mai aveau ţărână sub unghii. Părinţii şi bunicii lor lucraseră toată viaţă pământul. Ei înşişi îşi petrecuseră copilăria pe câmp, nu ascultând la umbra copacilor cântecul greierilor şi nu admirând, în toiul nopţii, rotirea stelelor pe cer, ci, dând cu sapa, secerând la grâu sau ducând vitele la păscut.

 Deveniseră orăşeni îmbrăcând haine de ceferişti. Casele în care trăiau erau făcute de C.F.R. Acestea aveau înfăţişarea unor vagoane caudate, cărora le lipseau liniile pe care să meargă şi locomotiva care să le tragă. Cartierul avea aspectul unor şiruri de trenuri înţepenite printre pâlcuri de liliac şi pomi fructiferi, care înnebuneau întregul oraş, primăvara, cu florile şi mirosul lor.

            Veneam aici, mai întâi, în vacanţa de primăvară.

Din pragul casei bunicilor mei se auzeau trenurile din Gara de Nord, lucru care făcea ca toate casele de pe stradă să se simtă rude cu gara cea mare. Şi chiar erau rude, pentru că în fiecare casă locuia un ceferist care fie lucra la gară fie la depou, fie pe locomotive, fie la macaze. Cam tot ce ţinea de C.F.R. era pe mâinile oamenilor din cartierul bunicilor.

            De la Constanţa veneam cu trenul la Bucureşti. Păi, cu ce altceva să vin, de vreme ce mă simţeam şi eu rudă cu Gara de Nord, în care coboram ţanţoş, pornind peste linii spre casa bunicilor ?

            Soseam apoi vara, ca să-mi pot da seama în ce s-au transformat florile pomilor din primăvară. Le găseam sub formă de prune, piersici şi mai ales de cireşe. Acestea ne erau cele mai dragi, pentru că le foloseam, după ce ne săturam de mâncat, pe post de cercei.

            Umblam cu aceşti cercei prin noapte şi mă întrebam dacă lumina lor bate până la Constanţa. Ca să fiu sigur că văd şi colegii mei de şcoală lumina cerceilor mei, aruncam cu cireşe în trenuri, dar cum  nu toate trenurile mergeau la Constanţa, atunci când mă întorceam acasă nu găseam nici urmă de cireşe pe strada mea. Dar nu era din cauza trenurilor, ci a toamnei.

            Însă nu ştiam nimic despre toamnă atunci. Eu credeam că aşa i se spune plecării din casa bunicilor.

Mai târziu aveam să învăţ că toamna este cu totul şi cu totul altceva.

 

           

12 februarie 2007 – luni

103 zile în recluziune totală

08.00. – Apelul. O zi caldă de iarnă.

14.00.- În sfârşit, facem baie şi ne schimbăm aşternuturile.

Sunt pus pe fapte mari. Trebuie să scriu scrisoarea către Secretarul general al ONU, precum şi celorlalţi oficiali europeni. Aştept reacţiile fireşti.

S-a depus la Parlament şi la Curtea Constituţională cererea de destituire din funcţie a Preşedintelui Băsescu. Partidul Democrat a depus, tot  la Curtea Constituţională, o cerere de neconstituţionalitate pe tema referendumului.

Băsescu nu a primit acceptul de a vorbi marţi, în faţa parlamentarilor, atunci când ar fi vrut el, cam odată cu „prinţesa” şi preferata lui, Monica Macovei, pentru demiterea căreia  P.C. a depus o moţiune simplă în Senat, iar aceasta a stabilit tot marţi o intervenţie în Parlament. Probabil cei doi, aflaţi în cârdăşie şi la bine şi la rău, simţeau nevoia să se sprijine reciproc.

Dar de data asta „nu le-a ieşit”!

Cu 20 de voturi împotriva, 3  pentru şi o abţinere – dezbaterea a fost amânată pentru miercuri la ora 10.00. Nu a fost acceptată de Preşedintele României această oră şi s-a admis ora 17.30, miercuri.

Deci vezi că nu mai e cum vrea Preşedintele. Vadim Tudor l-a gratulat cu un spectacol la puterea a treia, comparativ cu cel din 18 decembrie 2006, din Parlament, când l-a trimis, indirect, chiar la Bălăceanca în cămaşă de forţă.

Toate partidele fac valuri.

În Ţinutul secuiesc se desfăşoară un referendum pe tema autonomiei teritoriale – destul de periculos dar controlabil.

O veste bombă: Sarca Ovidiu, unul din denunţătorii mei din dosarul „trafic de influenţă’’, arestat la Iaşi, după depoziţia împotriva mea, a fost pus în libertate de Tribunal şi apoi de Curtea de Apel.

Cu amărăciune, ajung la concluzia că DNA ştie să-şi răsplătească slugile şi obedienţii, adică instrumentele de lucru !!

  1. Crezi că numai oamenii ştiu să râdă ? Zilele din care sunt formate anotimpurile râd şi ele.

Dintre toate, zilele primăverii sunt cele mai vesele. De cum se topeşte zăpada, râd cu toată gura.

Vara, zilele râd în hohote.

            Râd şi zilele toamnei, uneori.

Dacă ştiu să râdă, înseamnă că zilele ştiu să şi plângă. Şi chiar plâng. În toate anotimpurile sunt zile care plâng. Cele mai multe se întâlnesc iarna. Apoi, toamna. Sunt şi zile de primăvară şi vară care plâng.

Viaţa omului cuprinde pe parcursul ei toate anotimpurile. Are adică şi zile care râd, şi zile care plâng. Dar nu în proporţii egale.

            Sunt oameni a căror viaţă este făcută mai mult din toamnă şi iarnă.

            Alţi oameni au viaţa alcătuită din primăvară şi vară, le râd zilele aproape tot timpul.

Ferice de cei ce au acest noroc.

Este ceea ce îţi doresc şi ţie, fata mea.

            Fie ca zilele vieţii tale să râdă fără oprire ! 

 

13 februarie 2007 – marţi

104 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

 

08.00.-  Apelul – Zi  închisă cu ploaie pe timp de iarnă.

Se aşteaptă discursul Preşedintelui Băsescu în Parlamentul României.

Ştiind ce fel om este şi ce caracter are Traian Băsescu, nimeni nu cred că mai speră ca acesta să-şi ceară scuze.

15.00. – Discursul, din câte ştiu, a fost anulat şi amânat pentru ziua de miercuri, 14 februarie.

În schimb Ministrul Justiţiei – Monica Macovei, trebuie să vină la Senat pentru moţiunea simplă, privind demiterea ei.

Este votată demiterea şi scorul de 80-46 este net superior conduitei cu care Senatul s-a exprimat împotriva acestui om care nu mai este dorit în guvernarea României.

Dacă ne gândim că suma de voturi de la Senat a opoziţiei este de 72, din care au lipsit 3 senatori, rezultă  că au votat împotriva madamei de la Justiţie şi 11 senatori din partidele de la putere PNL, PD, UDMR.

Îi aşteptăm demisia, deşi această opţiune nu există pentru omul ăsta veninons şi plin de răutăţi, şi care a făcut din Justiţie o poliţie politică la îndemâna lui Traian Băsescu. Cred că a început să-i cam fie frică.

 

  1. În zilele noastre sabia a devenit un obiect de panoplie. Mai puţin sabia cu două tăişuri.

 Un exemplu de sabie cu două tăişuri este sinceritatea.

            Ori de câte ori o foloseşti, ai sentimentul că te apără, pentru a constata mai târziu că se întoarce împotriva ta.

            Ce-i de făcut, atunci ? Să renunţi la ea ? Să ţi-o reprimi, încurajându-i doar pe alţii să dea dovadă de sinceritate ?

Fără sinceritate, lumea ar fi mult mai urâtă decât este.

            Sinceritatea este o povară pe cont propriu, dar şi o superbă libertate a sufletului în acelaşi timp.

            Nu poţi fi sincer cu măsură. Poţi însă să cântăreşti împrejurările în care ieşi cu sinceritatea la atac.

            N-o folosi pentru a face altora rău. Pune-o în slujba binelui, chiar dacă acest lucru înseamnă să-ţi faci ţie însăţi rău. Binele cere câteodată un asemenea preţ. Şi preţul acesta, ţi-o spun cu toată sinceritatea, merită să fie plătit.

 

14 februarie 2007 – miercuri

105 zile în recluziune, ca reţinut politic în România şi în U.E.

08.00. – Apelul – o zi la fel de urâtă ca şi cea de ieri.

17.00. – Preşedintele Băsescu soseşte în Parlament.

Sala este pe jumătate goală.  Opoziţia nu a vrut să participe, respectiv PSD, PC, PRM. Sosirea Preşedintelui s-a transformat într-o banalitate, „măria-sa” beneficiind de  primirea, mai mult formală, a 3 vicepreşedinţi, în condiţiile în care Văcăroiu era plecat din ţară, iar Bogdan Olteanu a refuzat să prezideze şedinţa, în semn de protest faţă de mârlănia lui Băsescu de a-l jigni.

În stilul caracteristic, Traian Băsescu şi-a făcut numărul : a adus acuze susţinute  cu tot felul de presupuneri, de inadvertenţe şi aberaţii şi, ca să le arate lor, parlamentarilor, ce tare e, ce muşchi are, lansazează o gogoriţă de-a lui, o şmecherie – cică îi „consultă” pentru declanşarea unui referendum pe tema votului uninominal, evitând în acest fel, zice el, referendumul pentru suspendare.

Încă un motiv de tensiune şi gâlceavă ca la piaţă. El, Băsescu, este un personaj rău, duşmănos, mereu în conflict cu opozanţii, cu presa, cu lumea.

Mâine mă pregătesc pentru ora 13.00, să continui procesul pe fond la Tribunalul Bucureşti, dar şi punerea în discuţie a cauţiunii exorbitante care mi-a fost fixată.

  1. Nimeni nu ştie totul despre singurătate.

            Nici măcar cel mai singur om din lume.

Dar cine este acesta ? Există un om despre care se poate spune că este mai singur decât ceilalţi oameni  ?

Poate fi oare măsurată şi ierarhizată singurătatea ?

Cunoaşte ea grade de comparaţie ? Categoric, nu !

            Nimeni nu a fost, nu este şi nu va fi vreodată depozitarul singurătăţii absolute. Pentru că nu există singurătate absolută.

            Fiecare om are momente în viaţă când se simte cel mai singur om din lume. Şi poate chiar este.    

            Tocmai de aceea, ştim cu toţii că despre singurătate nu putem şti niciodată totul.

            Oricât de singuri am fi, nu suntem niciodată îndeajuns de singuri. Este mereu cineva sau ceva alături de noi.

           

O umbră.

            O pasăre în zbor.

            O adiere de vânt.

            Un asfinţit de soare.

            O frunză în cădere.

            O amintire.

            O lacrimă.

 

 

15 februarie 2007 – joi

106 zile în recluziune, ca reţinut   politic în România şi în U.E.

 

06.00. – Mi se solicită să mă pregătesc şi să ies la punctul pentru primirea deţinuţilor, pentru a pleca la Tribunal. Le explic că de fapt am instanţă la ora 13.00 şi că sunt bolnav, având o discopatie lombară şi sunt în criză. Sunt lăsat în pace.

07.30. – După apel, a venit şeful de secţie, Mincu, însoţit de doi subofiţeri din escortă, cu o falcă în cer şi cu alta în pământ, să merg că pe cererea de prezentare scrie 08.30. Le explic din nou ca am la ora 13.00, şi că nu merg. Băieţii, decişi, nu şi nu. Sunt luat şi dus la adjunctul Comandantului penitenciarului – Căminişteanu, care mi s-a părut un tip dur.

Îi aduc argumente cu toptanul. Nu îl interesează. Rămâne pe argumentul suprem, acela că aşa scrie pe hârtie, deşi eu făcusem cerere, cu câteva zile în urmă. Ba chiar îmi cere să nu îi fac probleme, să nu cumva să mă opun.

Sunt dus la cabinetul medical şi, consternare, medicul, o doctoriţă, îmi spune că îi pare rău, că nu are putere de influenţă asupra deciziilor comandantului. Cel mult poate să-mi facă o injecţie sau să-mi administreze calmante  (midocalm) pentru ameliorarea durerii.

Merg să mă îmbrac şi, în jur de ora 08.30. sunt îmbarcat într-o dubă în care se mai aflau deţinuţi (care aşteptau în maşină de la 730) şi plecăm la Tribunal.

09.15. – Bineînţeles, am ajuns la destinaţie şi am aşteptat, cu mari dureri de lombosciatică, până la 13.30, când sunt dus în sală şi începe procesul.

Este audiat Tipi care confirmă că a adus nişte bani din partea lui Sarca, pe care îl împrumuta, şi i-a dat casierei care a dorit să îi dea chitanţă. Pe mine nu mă cunoştea – o depoziţie 100% în favoarea mea.

Apoi este chemat Sorin Crivăţ, ofiţer SRI, arestat pentru trafic de influenţă, la Braşov.

Aceeaşi depoziţie favorabilă, în sensul că a adus bani de la Gămălie pentru legitimaţie.

A dat banii de faţă şi cu altă persoană, fără ca eu să mă feresc.

Vărul meu, Sandu Arion, a spus că a fost obligat să dea o declaraţie împotriva mea şi a lui Mărgean, şi că el, de fapt, nu ştie de niciun fel de bani.

Se pun în discuţie cererile prealabile, una pentru expertiza psihologică şi una pentru expertiza financiar-contabilă.

Văzând cum cererile îmi sunt respinse şi cât de decis este să mă judece şi să mă condamne cât mai repede, intervin cu o cerere de neconstituţionalitate, pentru suspendarea procesului.

Respinge şi această cerere. Este mai mult decât evident că avem de-a face cu un abuz pe faţă şi o forţare a lucrurilor, pentru a depune concluziile pe fond.

Într-un puseu de răutate, pe o cerere de amânare de două săptămâni pentru a se putea pregăti apărarea, ia decizia ca să discute şi cauţiunea şi arestarea preventivă peste două săptămâni, decizie la care revine ulterior.

Se discută şi rămâne în pronunţare.

18.30. – Sunt dus la Jilava.

23.00. – Văd ştirile la PRO TV, printre care se face şi  anunţul că, deşi în cazul meu s-a stabilit o sumă exorbitantă de 3 miliarde cauţiune, ea a fost respinsă, în timp ce se menţine arestarea preventivă pe încă două luni, evident cu recurs.

Aud la Jurnal că premierul Tăriceanu a declarat despre Traian Băsescu că s-a comportat în Parlament de parcă ar fi fost la cârciumă, adică a făcut o comandă şi a plecat, motivând că sunt lucruri mult mai importante pentru ţară, cum ar fi alegerile europarlamentare (mult mai importante decât referendumul pentru votul uninominal sau pentru suspendare).

  1. A existat o vreme în care oamenii îşi scriau cu litere de fum.

            Aşa îşi trimeteau veşti de pe un munte pe altul, de pe malul unei ape pe celălalt mal.

            Scrisorile de fum erau duse dintr-o parte în alta de vânt. Uneori ele nu mai ajungeau la destinaţie, risipindu-se pe drum.

Dar cei ce le trimeteau potriveau cuvintele la loc, până când primeau răspuns că ele au ajuns unde trebuie.

            Câteodată li se termina viaţa chiar în timp ce erau scrise.

Cei de dincolo vedeau un fum ce se amesteca cu alt fum.

            Şi nu înţelegeau ce i-a apucat pe ceilalţi de le scriu atât de mult.