VINOVATUL DE SERVICIU – Ion Iliescu revine la putere în 2000

În anul 2000 ţara avea un Preşedinte înfrânt de servicii, dar cu bunul simţ de a nu mai candida pentru un nou mandat şi a lăsa locul altuia, cu dorinţa mai mare de a face câte ceva şi pentru acest popor atât de încercat de crize de tot felul şi de neîmpliniri, chiar dacă au trecut 10 ani de la căderea comunismului.

         Sub Preşedinţia lui Emil Constantinescu am avut parte de trei Guverne şi de tot atâtea crize politice, economice, cât şi morale.

         Au fost trei Guverne politice al CDR, PNL, PD şi UDMR,  conduse pe rând de Victor Ciorbea, de Radu Vasile şi, în final, ca un semn al „avariei”, de chiar Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, personalităţi impuse de acelaşi Preşedinte, dar care au cunoscut cele mai severe căderi economice, corupţie cât cuprinde, greve şi mineriade, care, toate la un loc, au creat o stare de dezamăgire şi lipsă de încredere a populaţiei, situaţia care s-a doveditt foarte greu de recuperat în alegerile din 2000.

         Mai mult dezbinate decât unite în proiecte comune, atât formaţiunile care compuneau la acea vreme CDR-ul cu PNT-CD partid fanion, dar şi între CDR şi partenerii de guvernare PNL, PD şi UDMR, aceste partide se pregăteau pentru o „înfrângere răsunătoare” la alegerile din 2000 ! Practic însă vor fi partide care, deşi istorice şi puternice până la data alegerilor, vor obţine scoruri de-a dreptul penibile, care le vor scoate pentru mult timp din viaţa parlamentară şi locală a cetăţii din care făceau parte.

         Alegerile Parlamentare din 2000 au dat momentul adevărului în politica românească după 1989 şi au reprezentat, cu siguranţă, un moment definitoriu în evoluţia sistemului politic românesc de după Revoluţia din ’89.. Ele au avut rolul , în opinia mea, al unei adevărate „hârtii de turnesol”, arătând cu claritate cum stăteau cu adevărat lucrurile în politica românească în acea perioadă, dincolo de toate iluziile nutrite de intelectualitatea democratică din România în anii ‘90. Fireşte, o analiză a sistemului politic românesc care să respecte complet criteriile ştiinţei politice occidentale nu este posibilă, având în vedere contextul cu totul special al României în acel moment şi  caracterului de noutate al acestui sistem.

         Dacă avem în vedere numai faptul că principalul partid aflat la putere – P.N.T.C.D., care, participând pe listele fantomaticei “alianţe C.D.R. 2000”, nu a reuşit să depăşească noul prag electoral de 10%, dar şi că celelalte trei partide din coaliţia aflată până atunci la putere (PNL, PD si UDMR) au intrat cu mari emoţii în Parlament, putem afirma, fără niciun risc de a greşi, că au fost probabil cele mai libere alegeri desfăşurate vreodată în România, concurând cu cele din 1928, când P.N.T. de atunci, deja chemat la guvernare după cutumele vremii, era mult prea popular după marea guvernare liberală din 1922-1928 pentru a mai recurge la obişnuitele metode de influenţare a rezultatului, ca să ne exprimăm eufemistic.

         Rezultatele au au arătat aşa :

PDSR – Polul Democrat-Social din România (36,61%)

PRM    –  Partidul România Mare (19,48%)

PD        –  Partidul Democrat (7,03%)

PNL     –  Partidul Naţional Liberal (6,89%)

UDMR (Uniunea Maghiarilor) –  (6,80%)

CDR 2000 (Convenţia democrată) – (5,04%)

APR     – Alianţa pentru România – (4,07%)

PNLC (PNL aripa Câmpeanu)  –  (1,40%)

         La prima vedere, s-ar zice că sistemul politic este unul multipartid, cu un partid dominant, ceea ce,  după cum vom vedea mai departe, este într-un anumit sens adevărat. Dacă vom compara rezultatele acestor alegeri cu cele precedente, am fi  tentaţi să credem însă că s-a produs o răsturnare semnificativă, deoarece, fără să ţinem cont de alegerile din anul 1990, care se încadrează într-un context cu totul special, cele din anii 1992 şi 1996 păreau să sugereze existenţa unui sistem multipartid generat de sistemul electoral proporţional şi de votul pe liste, dar în care primele două forţe politice (FDS  PDSR pe de o parte şi CDR pe de alta) păreau să aibă ponderi sensibil egale şi chiar să alterneze recirpoc la putere, după cum s-a întâmplat în 1996, celelalte partide mai mici având şi ele un rol deloc neglijabil, ajutând la înclinarea balanţei de o parte sau de alta. Acest raţionament este însă fals, deoarece se întemeiază pe premisa că C.D.R. ar fi fost o forţă coerentă şi relativ omogenă, chiar dacă , fireşte, toată lumea ştia că nu este un partid, ci o coaliţie de partide şi asociaţii conduse de P.N.T.C.D. 

         În realitate, perioada 1996-2000 a demonstrat, prin conflictele repetate dintre partidele principale ale CDR (P.N.T.C.D. si P.N.L.) şi prin ruptura lor definitivă în iulie 2000, că această coaliţie avea un fundament eminamente negativ şi anume, ostilitatea faţă de P.D.S.R. În esenţă, această slăbiciune cumplită a aşa-zisei „drepte” româneşti odată ajunsă la putere spunea multe lucruri nu doar despre sistemul politic românesc, ci şi despre realităţile sociale care stăteau la baza lui.

         Nemulţumirea populaţiei faţă de guvernările dezastruoase din perioada Preşedinţiei lui Emil Constantinescu a fost exprimată în votul popular din 2000, care a amendat dur atitudinea sau nonatitudinea faţă de această naţiune.

         După alegerile locale din iunie 2000, aproape toţi edilii din principalele oraşe ale României şi în cele şase sectoare ale Bucureştiului au fost înlocuiţi cu candidaţi ai PDSR, care au zdrobit practic opoziţia cu cele 1051 de mandate obţinute.

Câştigătorul surpriză la Primăria Generală a Capitalei, după ce în primul tur a obţinut numai 17,18 la sută din voturi, faţă de candidatul PDSR, de pe locul unu, Sorin Oprescu cu 41,16 la sută, a fost Traian Băsescu, care venea de la putere după cele trei guvernări dezastroase din care făcuse şi el parte.

Alegerile Prezidenţiale, care au avut loc odată cu cele parlamentare în 26 noiembrie 2000, ni l-au adus din nou pe val pe veşnicul şi omnipotentul, comunistul nostru cu faţă umană, Ion Iliescu.

         Candidând la al treilea mandat, deşi avusese enorm de multe nerealizări în perioada celorlalte două mandate, se pare, totuşi,  că memoria poporului român e foarte scurtă, dublată de supărarea faţă de aşa zisa dreaptă politică care şi-a bătut joc de ţară în patru ani de guvernare, creând  disperare, electoratul, aşa numiţii stupid people, cum le place politicenilor să le spună,  îşi va da totuşi  din nou votul inepuizabilului Ion Iliescu, tocmai pentru a-l culpabiliza din nou şi a-l găsi vinovatul de serviciu pentru următoarea etapă 2000-2004.

         Concret, la alegerile din cele două tururi de scrutin noiembrie – decembrie 2000, din 17.699.727 de alegători înregistrați s-au exprimat 11.559.458 (65,31%), dintre care numai 10.839.424 au fost validate (720.034 voturi anulate, în timp ce diferența care îi despărţea pe primii doi clasați a fost de 897.980 voturi) în primul tur :

         La scrutinul din 10 decembrie 2000 a existat o mobilizare generală la vot, pentru ca nu cumva să fie ales extremistul Corneliu Vadim Tudor (pe acelaşi model ca în Franţa când Jacques Chirac l-a învins pe extremistul Jean L’Pen), astfel că, din 17.699.727 de alegători înregistraţi s-au exprimat 10.177.343 (57,50%), fiind validate  numai 10.020.870 voturi.

  • Ion Iliescu  (PDSR) – 6.696.623 (66,83%)
  • Corneliu Vadim Tudor (PRM) – 3.324.247 (33.17%).

         Deşi drumul României spre capitalism devenea aproape ireversibil, totuşi, românii reuşesc să şocheze ţările cu democraţii consolidate prin alegerea tot a unui preşedinte comunist, nevoit el însuşi să-şi schimbe radical atitudinea şi comportamentul, pentru a putea rezista presiunii enorm de mare de schimbare a ţărilor NATO şi ale Uniunii Europene, cât şi a propriilor cetăţeni, mai ales după 11 septembrie 2001, când noua graniţă a Europei a fost  stabilită ca fiind de la Marea Baltică la Marea Neagră, aşa cum a stabilit-o Preşedintele SUA de la acea dată,  George Bush jr.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: