VINOVATUL DE SERVICIU – Umilinţele lui Năstase

Am trăit să o văd şi pe asta !  În anul 2012, în România, ţară membră a ONU, UE şi a NATO, un fost Prim-ministru, lăudat la unison atât de politicieni, cât şi de media, ca fiind cel mai performant premier de la Revoluţie încoace, în persoana domnului Adrian Năstase, a fost condamnat la doi ani de privare de libertate şi închis imediat, într-o închisoare de lângă Bucureşti – Jilava.

L-am găsit într-o celulă meschină şi mică, nu mai mare de 2,5 m x 3,5 m, în care era cu un fost coleg de partid, din PSD, fostul deputat şi secretar de stat în Guvernul României –Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor – Emil Cuteanu, de altfel omul de casă al lui Ion Iliescu.

Era slăbit şi, desigur, într-o deziluzie fără seamăn, vizibil marcat de tot ce a trăit de 7 ani încoace sub regimul, spunea el, al Dictatorului Băsescu. Era extrem de dezamăgit pentru că el, cel care a servit şi muncit pentru ţara lui, stă azi după gratii, pentru că, poate aşa au vrut astrele, sau asta au vrut opozanţii lui politici, în frunte cu Traian Băsescu şi Monica Macovei, care i-au purtat sâmbetele, cu o răutate viscerală. Era dezamăgit şi trist pentru că toţi cei care au gravitat în jurul lui atunci când era la putere, l-au părăsit şi chiar l-au renegat, uitând pur şi simplu ce a constituit domnia sa pentru carierele şi ascensiunea lor profesională. Nu i-a fost deloc uşor să treacă prin această mare umilinţă şi dezonoare. Să te trezeşti cu ofiţeri de poliţie peste tine acasă la numai două ore după pronunţarea sentinţei, cu cătuşele în mâini, care îţi cer să te  pregăteşti pentru a fi dus în arestul IGPR. Este foarte posibil să ai un moment de rătăcire, de cădere psihică şi să-ţi doreşti moartea înaintea unei mari umilinţe. Se întâmpla pe 23 iunie 2012, exact în perioada când se pusese în discuţie, în Parlamentul României, suspendarea, urmată de demiterea Preşedintelui jucător, Traian Băsescu.

Nu am niciun dubiu că, „Dictatorul” Băsescu, în vizibilă scădere de popularitate, şi-a folosit toată influenţa pentru condamnarea cu orice chip şi trimiterea după gratii a domnului Năstase, vrând prin acest gest să-şi dovedească puterea şi influenţa asupra Justiţiei, chiar dacă se afla în procedură de suspendare.

Am înţeles perfect gestul domnului Adrian Năstase de suicid, prin care putea să-şi piardă viaţa, să rămână cu vreun handicap sau chiar paralizat. Clar a fost vorba de o nebunie, probabil o clipă de rătăcire, o criză severă de personalitate, un mod de refulare faţă de această  mare bătaie de joc. Sunt trăirile unui om care sigur s-a crezut imbatabil şi puternic, spunându-şi până în ultima clipă că “mie nu mi se poate întâmpla aşa ceva”.

În desele vizite pe care i le-am făcut lui Adrian Năstase la penitenciar, discret, i-am observant rana, cicatricea de la gât, bine conturată şi vizibilă, în forma literei N, rană de care nu mi-am permis să îl întreb niciodată, deşi mă consider un apropiat al lui.

Pentru fostul Premier şocul şi trauma au rămas, chiar dacă momentul critic a fost depăşit. Traian Băsescu, în nebunia lui, a considerat că era nevoie să-şi salveze propria situaţie dificilă, încercând din răsputeri să de-a sânge şi bâlci populaţiei. Adrain Năstase era tocmai bun pentru a fi la acel moment vinovatul de serviciu al neamului. Răul din Societatea românească era el şi trebuia pedepsit. Poporul trebuia să-şi primească leşul.

Dorindu-se să fie prezentat ca un adevărat trofeu al puterii în lupta cu corupţia, în realitate poporul l-a perceput pe  Adrian Năstase  ca pe o victimă a unei perioade domninate de atitudini totalitare şi agresive, un deţinut politic al regimului Traian Băsescu, ajutat, prin intervenţii publice şi acuze, de Monica Macovei.

Perioada trăită de Adrian Năstase a fost una neagră, de tristă amintire, dar care sper să îl fi motivat în continuare în lupta politică pentru îndepărtarea celor care în anul 2013 îşi mai doresc un stat poliţienesc, reîntoarcerea la fosta Securitate şi la metodele brutale ale ei, la psihoza că suntem ascultaţi şi urmăriţi permanent şi să dea libertate justiţiei care astăzi este ţinută captivă de actualul Preşedinte al ţării, Traian Băsescu, împreună cu serviciile secrete.

Am întâlnit totuşi, un om motivat care, în afară de politică, pe care o simte şi o ştie bine, a învăţat că în bătăliile politice nu trebuie să ai sentimente, nu trebuie să-ţi ignori adversarul şi nici să te crezi a priori câştigător. Dar  mai  ales să crezi niciodată în fair-play-ul competitorului. E o eroare care te poate costa chiar libertatea, pe care nu o apreciezi la adevărata ei valoare decât atunci când cineva ţi-o ia.

Asta a păţit, aparent infatuatul, Adrian Năstase, care sigur şi-a reevaluat şi propriile erori.

Conştientizarea faptului că închisoarea azi nu înseamnă exterminare, aşa cum erau puşcăriiledin perioada comunistă, că deţinuţii pot citi şi scrie, că el personal poate fi respectat chiar dacă se găseşte în poziţia de arestat politic, că se poate întâlni aproape zilnic cu familia, avocaţii aleşi, că prietenii nominalizaţi de domnia sa îl pot vizita, dar mai ales faptul că a fost posibilă vizita neaşteptată a Excelenţei Sale, Baroneasa Emma Nicholson, au fost tot atâtea motive ca domnul Năstase să-şi reconsidere atitudinea de a renunţa la politică, atât pentru el, dar mai ales de dragul familiei, şi să-şi dorească revenirea în sfera înaltă a politicii, cu fruntea sus, purtând nu pecetea ruşinii, ci laurii unei pedepse nedrepte pe care a fost obligat să o suporte şi  care în final l-a martirizat şi i-a adus simpatia cetăţenilor acestei ţări, dar şi a colegilor de partid, care l-au aplaudat la scenă deschisă la actualul Congres al PSD.

La cei 62 de ani ai săi, vârstă ideală pentru a face politică la cel mai înalt nivel, este posibil ca omul îngenuncheat astăzi de opozanţii politici, să se ridice şi să ocupe orice funcţie importantă în Statul român şi, de ce nu, să candideze din nou la funcţia de Preşedinte al României, poate chiar în anul 2018, dacă vom schimba Constituţia ţării şi vom reveni la un mandat prezidenţial de patru ani.

Chiar dacă azi, când scriu această carte, sunt după gratii, reîncarcerat din voinţa aceluiaşi despot Băsescu, care probabil că a înnebunit la auzul că eu, Florentin Scaleţchi, Preşedinte fondator OADO, ignorând pericolul de a mă apropia de ciumatul Adrian Năstase, încercând să îl ajut prin sesizarea la CEDO pentru încălcări repetate ale drepturilor acestui om de către Justiţia  “ independentă şi liberă “ din România, devenind la rândul meu o victimă a sistemului, nu am nicio clipă de regret pentru tot ce am întreprins. Întotdeauna am făcut-o neinteresat, doar pentru că aşa am simţit că se cade să acţionez, ca un adevărat apărător al drepturilor omului într-o ţară a UE, care însă nu-şi respectă angajamentele internaţionale, acţionând pe baza unui limbaj şi comportament duplicitar : una spunem partenerilor noştri europeni la întâlniri multinaţionale şi alta facem (exact opusul) acasă în România.

Eu, chiar şi de aici din închisoare, spun că Dumnezeu întotdeauna îţi dă o nouă şansă în viaţă, pe care dacă o urmezi poate să te ducă şi la succes, spre nemulţumirea tuturor celor care te urăsc, te invidiază şi îţi doresc răul.

Să ai succes, Adriane, şi nu uita că poţi avea o nouă şansă pe care viaţa deja ţi-o oferă  !!!

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: