Capitolul XVII

 

 „ ŢINUTUL SECUIESC”  – fileul unei politici erecte-

 

                 După ’90 încoace, democraţia a dat frâu liber conflictelor interetnice. Ştim foarte bine că în România convieţuiesc 3 tipuri de etnii: etnia română, majoritari, cetăţeniide etnie maghiară şi cei de etnie rromă.

De ceva vreme încoace, mai exact de la începutul anului 2013, s-au sesizat nişte „nereguli” în privinţa arborării steagurilor „Ţinutului Secuiesc” pe instituţiile din Harghita, Covasna şi Mureş. E adevărat faptul că aceste steaguri au fost arborate în mod incorect pe instituţii publice, şcoli, primării, consilii de judeţ, însă nimeni nu poate dezminţi faptul că acestea ar reprezenta doar un simbol zonal, autentic şi nu poate fi luat ca o defăimare a steagului României sau chiar a statului Român,  alături de care steagul ţinutului secuiesc este arborat.

În altă ordine de idei, Ţinutul Secuiesc reprezintă o comunitate de oameni, pe care nu doar limba îi leagă, ci şi zona din care fac parte aceşti oameni, obiceiurile, tradiţiile acestora.

Putem fi convinşi de faptul că majoritatea locuitorilor de etnie maghiară din aceste 3 judeţe au o educaţie aparte, că în mari proporţii, aceştia sunt îndemnaţi încă de mici spre cultură şi spre o muncă cinstită.

          În ce priveşte însă conflictul interetnic dintre românii şi maghiarii din zona „Ţinutului Secuiesc”, există neconcordanţe între relatările mass-media şi realitate; putem merge în oricare oraş din aceste zone: Odorheiu Secuiesc, MiercureaCiuc, Sfântu Gheorghe sau TârguMureş, dar vom constata că în oricare dintre aceste zone, românii trăiesc într-o deplină comuniune cu maghiarii şi invers, fără să existe vreun conflict privind limba de exprimare a fiecăruia.

          Mai mult decât atât, în aceste zone există români care vorbesc şi limba maghiară, şi maghiari vorbitori de română; neexistând buna înţelegere între aceştia, cum credeţi că s-ar întâmpla aceste lucruri? Există totuşi şi situaţii izolate, în care, poate din lipsa posibilităţilor, din cauza vieţii sociale precare, oamenii n-au reuşit să înveţe limba română; tot aici, putem aminti cazurile naţionaliştilor, care prin prisma unor idei preconcepute, nu concep o schimbare, o adaptare la altfel de situaţii decât cele în care au fost crescuţi şi şi-au primit educaţia! sunt încă unii care nu vor să accepte statutul de cetăţean român şi european.

Sunt foarte multe situaţii în care, limbile materne ale unui copil născut în zona ţinutului secuiesc sunt română şi maghiară deopotrivălucru care este de departe un avantaj pentru acesta. Astfel sunt foarte dese cazurile în care copilul învaţă în paralel ambele limbi.

Luând în calcul toate aceste ipoteze, cum putem crede că un conflict între români şi maghiari este întreţinut de nişte oameni care convieţuiesc în aceeaşi comunitate, practică aceleaşi tradiţii, poartă aceleaşi haine populare, sau poate umblă la aceeaşi Biserică? Sau luând în calcul ipoteza în care secuii n-ar cunoaşte limba română, care este probabilitatea ca aceştia să se încaiere pentru orice motiv ?

Nu cumva, din nou, mass-media şi politica sunt factorii decisivi în declanşarea unor conflicte de această natură ?

După săptămâni întregi de scandal în jurul acestor steaguri, în Ungaria, mai multe localităţi şi oraşe au arborat steagul ţinutului secuiesc în semn de solidaritate pentru secuii din România, intonând chiar imnul secuiesc !

În ce priveşte însă circul din ţară, primarul oraşului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, a declarat că limba maghiară ar trebui să fie obligatorie pentru cei ce locuiesc în zonă.

Trăind în democraţie, într-o ţară liberă, membră a unei uniuni care recunoaşte drepturile şi libertăţile omului, nu putem constrânge pe nimeni în ce priveşte limba sa de exprimare e drept nu şi dacă eşti un reprezentant chiar local al statului român, chiar dacă e absurd, e foarte dificil să obligăm pe cineva să cunoască chiar şi limba română, cu toate că cel puţin din punct de vedere moral, ar fi obligatoriu ca cetăţean al unei ţări să cunoască limba oficială a statului respectiv.

Putem constata cu stupoare, cu dezgust, cum nişte oameni care îşi văd de viaţa de zi cu zi, de gospodăriile lor, de afacerile, de familiile lor, sunt instigaţi de către mai marii societăţii la scandaluri nefondate, la proteste de mari proporţii, în loc să organizeze evenimente prin care să se ajungă la un respect reciproc, la o mediere între două etnii, care de altfel n-au nimic de împărţit.

Indiferent de mişcările politice, de propagandele mass-media, de instigările de mare amploare, aceşti oameni vor rămâne în aceeaşi formulă, nu se vor separa românii de unguri doar pentru că aşa vrea Kelemen Hunor, Borbely, Ponta sau Antonescu, nu se va rupe ţara în două, exact la mijloc doar pentru delimitarea limbilor de vorbire şi nici nu se va putea combate ideea originilor acestor oameni, indiferent de etnia, naţionalitatea sau cetăţenia lor.